Noua lege care prevede asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) va primi luni, 25 martie 2024 vot final în plenul Senatului.
În primul rând, dispare polița de o lună. Așadar, șoferii își vor putea asigura vehiculele doar pe trei, șase sau 12 luni.
De asemenea, cei care nu își reînnoiesc polița obligatorie în termen de 30 de zile de la expirare vor achita tarife mai mari.
Mai mult vor plăti și cei prinși fără RCA, pentru că amenzile se majorează de cinci ori. Adică de la 2.000 de lei cât este in prezent, ajung la 10.000 de lei, informează antena3.ro.
Ca noutate, legea introduce asigurarea obligatorie pentru trotinetele şi bicicletele electrice.
Propunerile vin din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și sunt intens contestate de reprezentanții transportatorilor care spun că modificările vor duce la scumpirea polițelor cu până la 40% şi nu vin deloc în ajutorul asiguraților.
Deja, în Romania, dintre cele peste 10 milioane de autoturisme înmatriculate, doar 6,3 milioane au si o poliță RCA valabila.
În plus, în ultimul an și jumătate, RCA-ul s-a scumpit cu până la 20%, în funcție de capacitatea cilindrică a autoturismului.
(Foto: unsplash)
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024