Interviuri
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde

A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.

Roxana Gherasim ne-a vorbit despre durerile strânse în ultimii trei ani, dar și despre curajul cu care s-a întors de fiecare dată la viața alături de cei dragi. Despre comunitatea de români din Germania, pentru care – alături de o echipă întreagă – editează o revistă, dar și despre sărbătorile din inimă.

 

 

”Biletul de plecare îl scriu tot timpul cu emoția revederii celor dragi de-acasă”

 

-Dragă Roxana Gherasim, în urmă cu trei ani (mai 2019) îmi scriai din aeroport, în fața unui zbor dintre cele multe care legau pentru tine România de Germania. Ai scris multe astfel de scrisori, ai petrecut mult timp așa, între lumi?

 

-Bine ne-am regăsit, dragă Florentina Tonița. S-au scurs deja trei ani? Parcă totul a fost ieri. Frumoasă întrebare, profundă și totodată răscolitoare. Iată că de această dată m-ai regăsit după o călătorie acasă, în România. Mai mereu scriu, nu doar scrisori. Se pare că și eu, ca și multe alte persoane plecate din România, gravăm des în suflet diferite stări. Între lumi, așa cum metaforic spui, nu există decât un hotar fizic. E o călătorie, practic, tot spre interiorul meu, cu dese escale. Biletul de plecare îl scriu tot timpul cu emoția revederii celor dragi de-acasă: părinte duhovnic, familie, prieteni sau chiar simpli trecători cărora îmi place să le zâmbesc, spunându-le fără cuvinte că mă bucur să-I văd. Îmi place să cumpăr flori de la bunicii pe care îi întâlnesc în piață sau pe Pietonalul Unirii. Îmi place să duc aceste flori la capul mamei, care și-a găsit locul în Veșnicie. Nu e trist. E pace și e bine.
 

Biletul de întoarcere este compostat mereu cu promisiunea unei noi călătorii, a unei noi dorințe de redescoperire sufletească și bucurie lăuntrică. Eu așa sunt: optimistă. Acolo unde este durere, îmi place să mă implic și să aduc zâmbet. Vreau să cred că reușesc mai mereu și, iată, doar așa pot să mai scriu încă o scrisoare.

 

 

 

 

”Mi-am dat seama că teama chiar nu este de la Dumnezeu”

 

-După încă un an (martie 2020) vorbeam din nou. Dispăruse aeroportul, dispăruse locul dintre lumi pentru că pandemia ridica granițe până la nori, nimeni nu mai călătorea... Restricții, moarte, boală, dor. Cum te-ai regăsit după cei doi ani de pandemie? Ce rămâne din acest timp, ce a luat el și ce a adăugat vieții tale?

 

-Da, așa este. Am avut cu toții de străbătut o perioadă dificilă, o perioadă de întrebări retorice, o perioadă de răscoliri, dar și de autodezvoltare. Boala a răpit oameni dragi, a separat prieteni pentru că a înțepat în ei un vaccin al controverselor: te vaccinezi sau nu, de ce da, de ce nu și așa mai departe. Nu ne-am mai putut întâlni ca altădată, bisericile erau goale și în ele doar preoții noștri înălțau rugi către Divinitate. Îmi amintesc durerea de anul trecut, o noapte de Înviere care parcă a plâns sub flacăra lumânării, dar în care am continuat să nădăjduim că lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Și iată că în acest an rostim cu toții ”Hristos a Înviat!”.
 

Dorul? Dorul a durut. A durut pentru că nu știai dacă cei dragi vor mai putea să fie strânși cândva în brațe. Dacă până atunci îmi ziceam ”există telefon, putem să ne vedem și să vorbim oricând”, de atunci am înțeles că nu e chiar totuna și, deși locuiesc departe de cei dragi, efortul de a pleca e sub bucuria revederii.


Ce a mai luat cu ea pandemia? Teama. Mi-am dat seama că teama chiar nu este de la Dumnezeu. Am înlocuit-o cu răbdare, cu bucurie care a venit din lucrurile mărunte, cu planuri pentru prezent. Dar cel mai important, am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea. Am înțeles că și eu, și ei suntem trecători și prin lume și pe la diferite destinații.


 

-Aprilie2022. Nu ne gândeam că ”ne va scoate din pandemie”  un război! Cum se vede de acolo, din Germania, ce se întâmplă aici, atât de aproape de Botoșani? A schimbat ceva în percepția față de prezent, față de viitor?

 

-Orice eveniment te poate schimba, atât în bine, cât și în rău. Depinde ce îți dorești. Știi tu, e ca în fața unei persoane care trage să moară, cum se spune în popor. Ce faci? Te întărești, deși ordinea plecării nu o cunoști! Îți spui: trebuie să fiu puternic, trebuie să lupt, să sper și să mă rog. Sau dimpotrivă, cedezi și abandonezi, te simți lipsit de putere și chiar deprimat. Așa și cu războiul. Am o prietenă care m-a întrebat cum pot să scriu despre mărțișor, când atât de aproape de Botoșani este război. Nu m-a întrebat ce e în sufletul meu și cât timp mi-a luat să mă pot aduna pentru articolul din luna martie al ziarului la care sunt redactor voluntar. Pentru mine, războiul înseamnă adunare de forță, înseamnă empatie. Nu vreau să spun direct ce am făcut sau ce mai fac. Vreau doar să vă zic că dacă nu ești empatic, nu poți fi nicicând, cu nimeni. Nici nu judec pe cei aflați în această situație, nici nu încerc să-i lămuresc că e corectă gândirea mea: roman sau ucrainean, are aceeași nevoie de tine! Dacă a schimbat ceva față de viitor? Da! Mi-am dat seama că în unele situații e nevoie de mai multă toleranță, e nevoie de putere lăuntrică mult mai mare, de curaj și de acțiune dezinteresată.
 

Am să vă mai spun doar atât: mult timp nu voi uita privirea ochilor de un albastru ciel al fetiței din aeroport. I-am zâmbit până să ajung la controlul vamal. Abia atunci am înțeles de ce nu mi-a întors gestul! Copil frumos, sper să zâmbești de acum toată viața ta și acasă, în Ucraina, tatăl tău și familia ta să trăiască!

 

 

 

 

”Îmi revine bucuria de a face cunoscut peste hotare români care au muncit și s-au realizat”

 

-Ne apropiem de un subiect care știu că îți este foarte drag: ”Vocea ta”, pe care în descrii drept ”singurul ziar lunar din Germania (tipărit) în limba română”, adăugând că aceasta aduce informații diverse, de la integrare și sistemul de învățământ la asigurare de sănătate și nu doar. Cum s-a născut acest proiect, cât de greu/simplu este el de realizat și, desigur, care sunt reacțiile în comunitate?

 

-Mulțumesc pentru întrebare. Meritul acestui proiect îi aparține Ionelei van Rees-Zota, un om minunat, absolventă a Facultății de Drept si a Facultății de Jurnalism din Târgoviște. Ionela  este și fondatoarea agenției de presă Așii Români. ”Vocea ta” a apărut  în anul 2010, mai exact pe 15 ianuarie în zona metropolitană Nürnberg. Se distribuie gratuit. Ziarul ajunge la sediul Institutelor Culturale, Ambasade, Consulate, Asociații, magazine cu specific românesc, biserici etc.
 

Mă bucur că fac parte dintr-o echipă minunată. Aș vrea să-i menționez pe dna Redactor-șef Liliana Moldovan și dl. Redactor- sef Dan Teodorescu- membru UZPR six APSR , Redactor-șef adjunct, Raluca Păun. Împreună cu o frumoasă echipă de redactori, venim în întâmpinarea românilor prin informații din diferite domenii: social, cultural, medical etc.
 

Mie îmi revine bucuria de a face cunoscut peste hotare români care au muncit și s-au realizat, fie în domeniile în care s-au pregătit în România, fie în alte domenii. De asemenea, realizez interviuri și cu copii care excelează în domenii artistice și nu numai. În luna martie am avut bucuria să stau de vorbă cu Dl. Primar Lülf Berthold, primar de peste 20 de ani în orașul Ennigerloh, oraș în care locuiesc aproximativ 500 de români. O altă rubrică lunară o realizez împreună cu buna mea prietenă,Daniela Mihaela Cucu, psiholog clinician principal la Centrul de Sănătate Mintală Copii Botoșani, cu experiență profesională ca psiholog de 26 de ani.
 

Ca orice proiect nu este ușor de realizat, însă prin muncă, colaborare și comunicare totul este posibil. Colaborez din luna octombrie, iată, deja de șase luni, dar am un sentiment special, pentru că mă simt ca într-o familie.


 

-Vorbim în special despre muncă un folosul semenilor. Mai exact, voluntariat…

 

-Din luna aprilie, va apărea lunar broșura ”Fii responsabil - Vocea ta”. Este un nou proiect pentru zona în care locuiesc, proiect al cărui fondator este colega mea, Alexandra Chiribeș. Vom veni cu informații utile pentru români, de data acesta în ediție bilingvă - română/germană. Din luna mai vom fi fizic alături de români, spre a-i sprijini și ghida în soluționarea unor situații personale. Fiind un proiect abia la început, aș putea să vă dezvălui doar că serviciile pentru beneficiarii noștri vor fi gratuite. Funcționez pe principiul ”Oferă un zâmbet și o încurajare. Plata este incomensurabilă: pansamentul sufletului”.  În Germania acțiunile de genul celor pe care le fac eu, voluntariat, sunt foarte respectate și apreciate. Voluntariatul nu îmi este străin. Și în România m-am bucurat când părintele Partenie de la Vovidenia m-a solicitat să fac pregătire la Limba și Literatura Română pentru Bacalaureat. Ce minunat a fost!  Câtă hrană sufletească mi-am luat! Vedeți dvs., poate acum se înțelege mai bine ce am vrut să spun: ce ai în suflet, aceea răspândești. Nu vreau să se înțeleagă aceste cuvinte prin lipsă de modestie, ci aș vrea să fie un impuls și pentru alții să ofere din ceea ce au, să consume energie cu folos. Pentru cine folos? În primul rând pentru cei din jur. Când a trebuit să părăsesc România și profesia pe care cu drag mi-am făcut-o timp de 11 ani, am plecat pentru soțul meu. Acum se pare ca Bunul Dumnezeu îmi umple timpul mai frumos!

 

 

”Încă lăcrimez de dorul vremurilor de-altădată!”

 

- Paștile copilăriei. Care sunt imaginile care revin an de an, de la mirosul de cozonaci până la mâinile mamei trebăluind... Știu că răscolim multe ale sufletului, dar du-ne puțin acolo, în povestea cu ouă roșii de demult!

 

-Mulțumesc pentru dorința de a fi purtați în sufletul meu. Parcă e așa mult pentru mine! Este un suflet încă de copil, pentru că îl mai am pe tata! Povestea din Paștile copilăriei începea cu mult timp înainte de Înviere. Curățenia se făcea cu grijă, tata bătea covoarele pe bară în cartier. Uneori trebuia să prindem loc, căci și vecinii aveau aceleași îndeletniciri.
 

În casă, mama ștergea geamurile, iar eu o ajutam și la alte treburi administrative. Ouăle roșii se vopseau numai în Joia Mare. Vă amintiți? Schimbam vopseaua cu vecinii. Câte amintiri frumoase!
 

Masa de Paște era mereu cu de toate, gătite de mama: de la salata de boeuf, până la drob, răcituri. Nu mai zic de mirosul de cozonac sau de pască. O, pasca bogată! Ce gust avea! Și ce culoare! Acum a rămas doar vocea mamei în sufletul meu: " vino să te învăț să faci coptură. Am să mor și nu va avea cine să te învețe". Poveste adevărată...
 

Masa era decorată întotdeauna tradițional! Din bucate gustam numai după ce veneam de la Slujba de Înviere, numai după ce erau sfințite. Nu se întâmpla să nu mergem să ducem Lumină și la capul celor plecați în Veșnicie! Dacă regret ceva, regret că nu am petrecut sărbători pascale la țară... Mi-ar fi plăcut mult.


 

-Pentru că în spate există și o inimă de dascăl, cu o privire pedagogică, să intrăm un pic și pe acest tărâm. Cum trece un copil de la bucuria ouălor, a hainelor noi, la miracolul Învierii? Cine îi dezvăluie taina: familia, școala, biserica?

 

-Tărâmul acesta de care mă întrebi este foarte fin delimitat pentru că eu trăiesc intens această sărbătoare. Nu reușesc să trec matur mereu, adică încă lăcrimez de dorul vremurilor de-altădată! Încă mai cumpăr haine noi și pentru mine și pentru tatăl și soțul meu. Aceste hăinuțe le îmbrăcăm în noaptea de Înviere.
 

Taina Învierii o am în mine. Nu știu de când e acolo sau cine a adus-o exact. Aș vrea să cred că există o legătură puternică între familie-școală-biserică în acest sens. Haideți să gândim așa: Dumnezeu este în mijlocul nostru mereu, indiferent unde suntem și ce facem. Familia este locul în care ne regăsim. Aici aducem bucuria și liniștea după o sfântă Slujbă. Iar la biserică ne rugăm pentru rezultate bune la examene. Glumesc. Parțial. Important e să ne deschidem inima și să lăsăm miracolul Învierii să ne inunde.


 

-Cum se văd sărbătorile de departe de casă?

 

-Sărbătorile departe de casă? Pentru mine vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde. Deși îmi spun că "acasă este acolo unde ai jumătatea", în România este temelia. În România sunt și socrii mei, fratele si cumnata mea, rudele noastre, prietenii noștri, oamenii dragi.
 

Avem și aici biserică ortodoxă românească, un preot minunat, un adevărat doctor de suflete, părintele Marius Florentin Pandelea. Biserica este mai mereu plină și deseori participăm la agape pline de dragul românesc.


 

-Un mesaj de sărbători pentru cei dragi și pentru cititorii noștri?

 

-Un mesaj pentru cei dragi? Roxana este mereu cu voi, așa cum și voi sunteți cu ea. Încăperea sufletului este mai spațioasă decât a unei locuințe unde ne-am putea revedea cu toții. Vă mulțumesc că faceți parte din viața mea și că fiecare contribuiți la dezvoltarea mea! Cititorilor dvs. le mulțumesc că mi-au citit aceste file de poveste. Nu cred că sunt mai deosebite decât ale altora. Să aveți Lumină Sfântă mereu în sufletul și în casa dvs. Oferiți celor din jur măcar un zâmbet!


Hristos a Înviat!

 

-Adevărat a Înviat!

 

 

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Un preot din Germania sare în ajutorul familiilor cu mulți copii din județele Moldovei
Poveste de dragoste în două țări, cu patru copii și o singură credință: Dacă ar fi după soțul meu, cred că ne-am fi mutat la Vorona de totFOTO&VIDEO

 

Daniela Bejinariu: Sunt binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți și să îmi înțeleg, în sfârșit, misiunea!
Daniela Bejinariu crede în Cuvânt ca poezie și rugăciune. O delicatețe sufletească dublată de un șuvoi de gânduri preumblate prin săli de tribunal, pe scene de folk sau în cenacluri literare. A ales Poezia, dar crede în forța lor, a tinerilor, de a schimba un sistem care, acum, ”fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele”.
Angelo Segall: În Botoșani sunt clădiri cu arhitecturi de invidiat / Teatrul e legat de istoria orașului, mândria populației
S-a născut în Botoșani, oraș pe care l-a părăsit în urmă cu multe decenii, stabilindu-se în Canada. A rămas, însă, fidel amintirilor. Amintiri despre locuri, oameni, întâmplări care acum au ajuns în paginile unei cărți.
Nepoata lui George Enescu, mărturisiri emoționante despre fratele și fiica marelui muzician: George compusese prima Rapsodie înainte să se nască tata
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
Dan Sociu: În momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat
Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist. 
POVESTEA tânărului din Botoșani care aduce pe Pietonalul Unirii un festival culinar cum n-a mai fost: Pături pe iarbă, hamace între copaci, concerte stradale și... chef Foa – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Contestată sau admirată, Iustina Irimia Cenușă, din postura de director: Singura afiliere pe care o am este dragostea față de cultura tradiționalăVIDEO & FOTO
Pentru unii observatori mai fini, numirea cântăreței de muzică populară pe postul de director interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani a fost cumva previzibilă.Alții, în schimb, au asociat saltul în carieră al artistei drept înregimentare politică.
Ada D'Albon, nepoata lui Sadoveanu, între debutul de la Botoșani și viața în exil: Nimeni nu a îndrăznit să trăiască ce am trăit noi / Am fost foarte singură la Botoșani, extrem de singură! - FOTOGALERIE
O poveste de viață fascinantă, construită pe un fir care se confundă deseori cu istoria unui timp greu încercat.
INTERVIU Andreea Cujbă, designerul vestimentar de la Botoșani care ne menține în tendințe: Ce purtăm în seara de Revelion? Care este culoarea anului 2022? Ce aruncăm din dulap?GALERIE FOTO
Este tânără, frumoasă și elegantă. Este un etalon vestimentar pentru multe dintre doamnele și domnișoarele din Botoșani care țin la imaginea lor. Andreea Cujbă este creatorul de modă botoșănean cu o ascensiune rapidă în ultimii cinci ani.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
De Sfântul Nicolae copiii vor primi un pachețel simbolic cu dulciuri din partea mea. Le-am cumpărat biscuiți, bombonele, ciocolățică și o napolitană. De Crăciun vor primi un dar din partea Primăriei. Așa că, nu vom mai strâ ...
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9297 lei
USD
Dolarul SUA
4.6851 lei
CHF
Francul elveţian
5.0142 lei
GBP
Lira sterlină
5.7419 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4938 lei
XAU
Gramul de aur
271.1673 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2044 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1935 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4860 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6629 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.1 o C
Dorohoi
-0.3 o C
Bucecea
0.8 o C
Darabani
-1.0 o C
Saveni
-0.1 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.