Interviuri
Radu Romaniuc, scenaristul filmului ”Oameni de treabă”: Iubesc necondiționat și irațional Botoșaniul, Flămânziul și tot ce e între ele și în jur FOTO&VIDEO

Înainte de premiera filmului ”Oameni de treabă”, Botoșăneanul.ro vă oferă un interviu cu actorul și scenaristul Radu Romaniuc. Despre film, teatru, actorie și câte puțin despre Botoșaniul adolescenței, pentru a ajunge la povestea pe care a scris-o și care, în final, l-a adus din nou acasă.

”Oameni de treabă”/ ”Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc, dar și actori botoșăneni, în distribuție, va ajunge pe marile ecrane din România din 25 noiembrie 2022.

 

Cu o poveste plasată în nordul României și filmat în cursul anului trecut în județul Botoșani, ”Oameni de treabă” - cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Paul Negoescu (”O lună în Thailanda”, ”Două lozuri”, ”Povestea unui pierde-vară”) - combină elemente de comedie neagră și thriller pentru a spune povestea unui șef de poliție, Ilie, aflat la mijlocul vieții, care trăiește cu presiunea de a-și face meseria altfel decât și-ar dori, iar singurul lui vis rămâne acela de a duce o viață liniștită... dacă și-ar cumpăra o livadă.

 

Scenariul filmului ”Oameni de treabă” este scris de către Radu Romaniuc (născut pe 5 iunie 1978, în Flămânzi, a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică în 2001) și Oana Tudor. 

 

 


(Radu Romaniuc și Oana Tudor, scenariștii filmului ”Oameni de treabă”)

 

 

”M-aș bucura tare mult să se întoarcă actorii botoșăneni în propriul lor Teatru”
 

 

-”Oameni de treabă” s-a filmat la Botoșani, însă aș vrea să întoarcem puțintel povestea și să poposim la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, unde se întâmpla în vremea adolescenței dvs. (și el persistă și astăzi!) un miracol: Atelierul de Teatru. A fost Atelierul cel care în final v-a decis și profesia?


-Atelierul de Teatru este acum o instituție culturală a Botoșaniului, mai ales datorită lui Lenuș Moraru. Dar nu era așa când eram eu licean. Nu aveam unde să merg și să fac teatru și sincer să vă spun, nu mă interesa teatrul sau actoria în mod special, însă aveam imaginație și pur și simplu am avut noroc să întâlnesc un profesor care să mă ajute să fac ceva cu asta. Deci, pentru mine importantă a fost mai degrabă întâlnirea cu profesorul meu de istorie, Daniel Botezatu, cel care a înființat Atelierul de Teatru și m-a invitat, alături de alți colegi, să particip. Nu doar pentru că a avut o influență în alegerea profesiei mele, ci pentru că generozitatea lui intelectuală a fost pentru mine întotdeauna un model.

 

-Ați revenit în teatrul botoșănean ca regizor, în 2018, cu spectacolul ”Femei care iubesc bărbații”, după un text care vă aparține. Făceați echipă atunci și cu Oana Tudor, alături de care semnați și scenariul la ”Oameni de treabă”, dar și cu scenograful Gelu Rîșca sau coregrafa Victoria Bucun. Cum a fost experiența din 2018? Nu v-a ispitit gândul întoarcerii definitive în teatrul botoșănean?


-Eu mi-am dorit mereu să revin în Botoșani, dar mi se pare mai important să revin așa, cu o piesă pentru actorii de acolo, cu un scenariu a cărui acțiune se desfășoară în zonă. Așa mă simt ca și cum aduc și eu Botoșaniului ceva, după câte am făcut acolo în tinerețe. Chiar aș vrea să-mi cer și acum scuze unei doamne care lucra la chioșcul de lângă Spitalul Județean și pe care în noaptea petrecerii mele de final de liceu, fiind beat și confuz, am speriat-o așa de rău încât a crezut că vreau s-o jefuiesc și mi-a dat niște napolitane gratis.
 

Dar dacă vorbim de întoarceri definitive, eu m-aș bucura tare mult să se întoarcă în primul rând actorii botoșăneni în propriul lor Teatru! Cum mai e clădirea aia, tot șantier în construcție ca în 2018? Chiar, dumneavoastră ziarist botoșănean fiind, poate ne spuneți ce se aude „pe surse” despre teatrul botoșănenilor?


Să vă spun ceva personal legat de Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani. Eu m-am născut și am crescut în Flămânzi și în anii 80-90, fără internet și prea multe surse de informare, mai toată imaginea mea despre lume și ce înseamnă un Oraș Important venea din cărțile de la bibliotecă. Așa că, atunci când am intrat prima oară în Teatrul Mihai Eminescu, părerea mea despre orașul Botoșani s-a schimbat complet – deodată a devenit Oraș important, ca New York, Moscova, deoarece și noi la Botoșani aveam teatru care, după imaginația mea, era exact ca acelea din cărți, cu scaunele roșii și tavanul enorm și toate luminile și scena uriașă. Și, mereu, subconștientul meu compară fiecare teatru în care am ajuns cu Teatrul Mihai Eminescu pe care l-am descoperit eu când aveam 14 ani, în Botoșani. 

 

-Anul 2018 ne aducea și ”Povestea unui pierde-vară”, lansat deopotrivă și la Botoșani. Un film în care ați avut rolul unui scriitor, dar mai ales un film în care vă întâlneați cu regizorul Paul Negoescu, cel care mai apoi avea să regizeze ”Oameni de treabă”. L-ați ales pe Paul Negoescu sau v-a ales, cum s-a format în final echipa pentru ”Oameni de treabă”?


-După cum îmi amintesc eu lucrurile, l-am abordat pe Paul la o premieră de film și l-am rugat să citească scenariul de la ”Oameni de treabă”. Apoi el m-a chemat la o probă pentru un rol în ”Povestea unui pierde vară”, care a fost unul de scriitor. Și în final, chiar m-a luat de scriitor și a regizat și scenariul scris de mine împreună cu Oana.
 

Dar lucrurile nu au fost chiar așa simple și chiar e posibil să nu-mi aduc aminte cronologia corect – Paul chiar m-a contrazis în privința asta. De fapt, el a refuzat scenariul inițial, dar eu am insistat. Asta deoarece Paul nu m-a refuzat din cauza unor probleme ale scenariului, ci din cauză că povestea se petrecea într-o zonă a țării care nu îi era familiară. Totuși, mie mi se părea că este tocmai regizorul potrivit deoarece filmele sale aveau mereu în centru un bărbat într-un moment de confuzie. Cred că la un moment dat pe parcursul discuțiilor noastre, am reușit să-l conving pe Paul că scenariul nu este despre loc, ci e despre un anume om... și să se uite cu ironie și căldură la un om e ceva ce Paul știe să facă foarte bine în filmele sale. După asta, comunicarea dintre noi a decurs foarte ușor, iar Paul și-a însușit scenariul scris de Oana și de mine de parcă efectiv îl scrisese el. Am convenit că nu avem pretenții de documentar social sau film „despre realități” ci vom face o comedie neagră despre niște caractere și cred că mai departe, Paul nu a mai avut nevoie decât de instinctul său regizoral.

 

 

 

 

”Eu am o filosofie complet opusă, eu doresc ca actorii să se modifice, nu textul”
 


-Mărturiseați  în 2018 că v-a atras atenția Paul Negoescu și ca scenarist. Modul în care scria și apoi rescria replicile din scenariul ”Povestea unui pierde-vară” ca să ”sune ca noi”. Ați ”furat” meserie de la oamenii cu care ați lucrat, fie ei actori, regizori, scenariști? Ați scris sau rescris scenariul filmului ”Oameni de treabă” ca să ”sune ca actorii” care interpretează?


-Toți furăm meserie, de aia le spunem unora „clasici” – asta înseamnă, de fapt: de aici se fură meserie.
 

Talentul lui Paul de a rescrie replicile pentru actorii cu care lucrează este unul de regizor – își ușurează munca de la filmare astfel. Și chiar e un talent să ai urechea asta, să auzi așa oamenii cu care lucrezi, nu sunt sigur că e ceva ce ar putea învăța altcineva de la el. Pe de altă parte, eu am o filosofie complet opusă, eu doresc ca actorii să se modifice, nu textul. Asta deoarece eu m-am format în teatru, unde actorul este supus textului. Paul însă a putut să lucreze pe scenariul nostru fără să îl rescrie pentru actori, și totuși a obținut zic eu niște performanțe artistice formidabile de la aceștia – abia aștept să-i vedeți pe Postelnicu, pe Anghel Damian, pe Oana Tudor – sau stai! Botoșănenii, toți sunt minunați, mai ales slăbiciunea mea, Lenuș Moraru, care apare într-una din scenele mele preferate din film.

 

-În afară de faptul că ați filmat ”Oameni de treabă” la Botoșani, ați preluat în distribuție și o parte dintre actorii cu care ați lucrat pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”, și vorbim aici despre Lenuș Teodora Moraru sau Bogdan Horga, cărora s-au alăturat Gheorghe Frunză, Alexandra Vicol, Ioan Crețescu. Mai aveți în vedere și alte colaborări cu actorii botoșăneni?


-Eh, aș vreau eu să creadă actorii că le dau eu roluri... Dar distribuția filmului a făcut-o Paul, de la un cap la altul. Sunt foarte bucuros că a luat actori și din Botoșani, Iași și Suceava. Mi-aș dori ca statul român să regionalizeze finanțarea producției de film, astfel încât să se dezvolte case de producție și filme în toată țara. Și să auzim moldovenește și să vedem actori moldoveni și așa mai departe. Deocamdată... e greu să găsești finanțare pentru proiecte ce trebuie filmate în zona noastră. Am dezvoltat tot împreună cu Paul un proiect de serial de comedie ce se petrecea la Prut, într-o localitate de la granița cu Republica Moldova, dar distanța de „centru” s-a dovedit prohibitivă.

 

 

 

 

”Am vrut să fie o poveste în Moldova, cu moldoveni”
 


-Nu doar că ați filmat într-un sat din Botoșani, dar ați și identificat locul, în film apărând indicatoare rutiere în acest sens. De ce ați vrut să se știe că faptele se petrec în Botoșani?


-Am vrut și eu și Oana să fie o poveste în Moldova, cu moldoveni. Iubesc necondiționat și irațional  Botoșaniul, Flămânziul și tot ce e între ele și în jur. Dialectul moldovenesc e dialectul meu preferat din toate dialectele din lume (mă rog, câte am auzit). Pe de altă parte, cum am mai spus, nu este o poveste care documentează ceva, despre realități ale societății moldave sau mai știu eu ce... e o poveste complet inventată despre personaje imaginate complet de noi (și arătate de Paul și echipa filmului) care trăiesc într-un sat imaginar.

 

-Recunoașteți că ați scris 14 versiuni ale scenariului de la ”Oameni de treabă”, versiuni în care s-a regăsit de fiecare dată o singură scenă, cea a femeii care în film este interpretată de Lenuș Teodora Moraru. V-ați schimbat viziunea – ați dat ”reset” - după ce ați petrecut o vreme în mijlocul unor polițiști. Ce s-a întâmplat de fapt în acele săptămâni în care ați privit din interior lumea lui Ilie (interpretat excelent de Iulian Postelnicu)?


-S-a întâmplat ceva foarte concret – mi-au plăcut foarte mult oamenii cu care m-am întâlnit, mi-au readus aminte de plăcerea mea de a sta între moldoveni și, impulsionat și de Oana, am schimbat povestea dintr-un thriller social (care pe mine mă cam plictisea) într-un alt fel de scenariu, un portret sau studiu de personaj.

 

 

 

”Mă pricep mai puțin la succes, de aceea am și scris un film despre un ratat”
 


-Filmul și-a început de ceva vreme parcursul festivalier și se bucură de aprecierea juriilor internaționale și a criticilor. Care credeți că este secretul succesului pentru a reuși un film bun? Este de ajuns povestea?


-Eu mă pricep mai puțin la succes, de aceea am și scris un film despre un ratat. Dar parcă n-aș crede că are cum să ajungă doar povestea, pentru că atunci toate filmele realizate după marile povești, Biblie, Shakespeare, Tolstoi, ar fi niște mari succese, dar e plin de bombe bazate pe ele.

 

-Actor de film sau de teatru? Unde vă regăsiți mai bine? Se spune deseori că universitățile românești nu pregătesc actori de film, ei devin pe parcurs, după ce sunt pregătiți pentru scenă. Credeți că este nevoie pentru o secție de actorie de film?


-Nu cred că e chiar o problemă, nu prea am auzit să nu găsească regizorii actori pentru filmele lor. Nu cred că e nevoie de o secție separată la universitate pentru asta.

 

-Care este următorul proiect care va purta semnătura Radu Romaniuc?


-Tocmai am filmat un mic rol în viitorul film al lui Paul Negoescu. Împreună cu Oana lucrez la un proiect de serial de televiziune intitulat ”Pionierii”.

 

 

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

Ana Maria Micu, artista care creează în Botoșani și expune la Taipei și New York: Pictura nu este o imagine pusă în ramă, agățată ca să nu stea peretele gol!GALERIE FOTO
Aproape necunoscută în Botoşani, expune în galerii din toată lumea, de la Taipei la Beijing, de la Moscova la Bucureşti, dar și la New York, Rotterdam, Haga, Amsterdam, Edinburgh sau Viena.
Doctorița din Botoșani care cântă la pian și pictează: Îmi găsesc echilibrul emoțional / Am iubit foarte mult medicina de familie și lumea satului - GALERIE FOTO
După ce a terminat Medicina, a plecat să profeseze într-un sat, la zeci de kilometri de casă. Asta nu a oprit-o să deschidă un nou capitol în viața ei: pictura. Pentru medicul din Botoșani, echilibrul vieții s-a construit prin artă, fie că a fost muzica, fie că a fost pictura. Tablourile ei se află astăzi pe simeze, dar doctorița spune că asta nu îi conferă niciun statut, nu îi adaugă niciun orgoliu de artist.
Gheorghe Iavorenciuc: ”Necuprinsul înțelepciunii lui Constantin Dracsin este că noi toți în el ne aflăm și din el ne tragem” – FOTO&VIDEO
În urmă cu 24 de ani, pe 7 ianuarie, se stingea din viață Constantin Dracsin. ”Poate nu m-ați dorit, și totuși fără mine nu mai ajungeați buni”, sunt cuvintele testamentare ale poetului fără aripi, omul care și-a construit propriul destin scrijelind hârtia cu creionul între dinți.
Fenomen, geniu sau ”copil normal”? El este Rareș, cel mai aplaudat botoșănean de Ziua României: ”Este atât de bucuros să ducă numele orașului și al lui Eminescu mai departe!” - FOTO&VIDEO
Cum devine ”geniu” un copil de 7 ani, din Botoșani, care îl iubește pe Eminescu? Unde începe celebritatea și, mai ales, cine o validează într-o societate în care social-media creează eroi de o clipă?
Protosinghel Siluan Antoci: Am fost martor la ultima vizită a Părintelui Cleopa în locurile natale / Cu atâta drag povestea despre Botoșani!
Pentru România, Botoșani înseamnă în primul rând Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian. Însă mai există un tezaur duhovnicesc unic în spațiul românesc, și este de ajuns să amintim câteva nume: Sfântul Onufrie, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, părinții Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Dionisie Ignat de la Colciu, Patriarhul Teoctist, dar și Avva Iulian Lazăr, trăitor astăzi în Muntele Athos...   
Campionul din clasamentul mondial WKF care face zilnic 150 de km pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului - GALERIE FOTO
Pe 15 octombrie împlineşte 24 de ani. Este campion la karate şi profesor. În Turcia, Italia, Croația Spania, Cipru, Austria sau Canada luptă pentru România. La Botoşani duce altă luptă: în fiecare zi străbate 150 de km până la graniță, pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului.
Daniela Bejinariu: Sunt binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți și să îmi înțeleg, în sfârșit, misiunea!
Daniela Bejinariu crede în Cuvânt ca poezie și rugăciune. O delicatețe sufletească dublată de un șuvoi de gânduri preumblate prin săli de tribunal, pe scene de folk sau în cenacluri literare. A ales Poezia, dar crede în forța lor, a tinerilor, de a schimba un sistem care, acum, ”fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele”.
Angelo Segall: În Botoșani sunt clădiri cu arhitecturi de invidiat / Teatrul e legat de istoria orașului, mândria populației
S-a născut în Botoșani, oraș pe care l-a părăsit în urmă cu multe decenii, stabilindu-se în Canada. A rămas, însă, fidel amintirilor. Amintiri despre locuri, oameni, întâmplări care acum au ajuns în paginile unei cărți.
Nepoata lui George Enescu, mărturisiri emoționante despre fratele și fiica marelui muzician: George compusese prima Rapsodie înainte să se nască tata
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
Dan Sociu: În momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat
Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist. 
POVESTEA tânărului din Botoșani care aduce pe Pietonalul Unirii un festival culinar cum n-a mai fost: Pături pe iarbă, hamace între copaci, concerte stradale și... chef Foa – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
Sondaj
Ar trebui Primăria Botoșani să investească într-un stadion nou?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Eu am spus foarte, foarte clar de la început, încă de când erau zvonuri de cum se scria PNRR. Acest PNRR a fost scris pe ascuns, secretizat, nedezbătut cu partenerii sociali, cu societatea civilă. Nu au vrut să dezbată cu ...
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9209 lei
USD
Dolarul SUA
4.5755 lei
CHF
Francul elveţian
4.9434 lei
GBP
Lira sterlină
5.6037 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4595 lei
XAU
Gramul de aur
289.3735 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2465 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2595 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0548 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3477 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2062 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6609 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.5 o C
Dorohoi
17.2 o C
Bucecea
16.9 o C
Darabani
16.8 o C
Saveni
17.7 o C
Ştefăneşti
15.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.