Alexandra Ivanov a murit în dimineața zilei de 18 august 2023 la Maternitatea Botoșani. Înainte de a pleca la ceruri tânăra în vârstă de 25 de ani a trimis mesaje disperate pentru a fi salvată. Nu a primit niciun răspuns.
„Nu am aer” au fost ultimele cuvinte ale Alexandrei, cuvinte care pot fi citite și astăzi (pe gardul de la Maternitate), la un an de la moartea care a îndoliat Botoșaniul. Lângă mesaj, un altar de lumânări și flori se află încă în fața Maternității Botoșani, iar candelele ard necontenit. Oamenii au venit să-i aducă un omagiu și sâmbătă, 17 august 2024, când familia i-a făcut parastasul de un an.
Moartea Alexandrei a zguduit din temelii sistemul sanitar botoșănean, care în tot acest an a fost marcat de scandaluri peste scandaluri. Imediat după această tragedie, oamenii au protestat zile la rând în fața unității medicale pentru tânăra care a lăsat în urmă trei copii, un soț și părinți îndurerați.
Doctorița care era de gardă în noaptea în care a murit Alexandra a fost inițial suspendată din funcție, apoi concediată. Deciziile au fost contestate în instanță și în acest moment sunt două procese pe rolul Tribunalului Suceava. O anchetă penală își urmează cursul.
Între timp s-a ajuns ca în 12 luni nimeni să nu își mai dorească funcția de manager al Spitalului Județean „Mavromati”.
După moartea Alexandrei Ivanov, managerul de atunci Angel Călin a fost demis de către conducerea Consiliului Județean. Locul i-a fost luat de Monica Adăscăliței, care în luna iulie a anului 2024 a fost vizată de o anchetă DNA. Mai apoi, la conducerea spitalului a venit Corneliu Mihai care a acceptat numirea într-un moment de criză când nimeni nu voia această funcție.
După o perioadă de trei luni și spitalul a rămas din nou fără conducere. După căutări disperate în a găsi un manager, Consiliul Județean, prin președintele Doina Federovici, l-a adus în fruntea spitalului pe Corneliu Prepeliță, un jurist de la Institutul de Psihiatrie „Socola”.
Postul a fost scos în aceste zile la concurs, iar Corneliu Prepeliță a anunțat public că dorește să intre cursa pentru ocuparea acestei funcții de conducere.
1000 de euro pentru un loc de muncă: O kazahă a căzut victimă unei escrocherii
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Un camion a făcut bucăți un autoturism la Neamț, o fată de 16 ani și un bărbat și-au pierdut viața
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Penitenciarul Botoșani caută echipamente pentru un pavilion multifuncțional
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Nicolescu, despre huliganul de la Dinamo care a dat cu scaunul după arbitru: L-am identificat
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024