Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică sub acuzaţia de luare de mită. Direcţia Naţională Anticorupţie a organiza un flagrant la Braşov în timp ce lui Silviu Bian i s-ar fi acordat mită de 80.000 de lei pentru a ţine în funcţie anumiţi angajaţi.
Cum l-a "albit" pe Şologon
Şeful ANOFM este nimeni altul decât cel care a contribuit decisiv la „albirea” directorului executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Serialul de investigaţii privitoare la programele europene derulate de AJOFM Botoşani şi averea lui Sorin Şologon au avut parte de o anchetă de paradă a instituţiilor abilitate. Prefectul Cristian Roman nu a făcut vreo sesizare, ci l-a pus pe şeful AJOFM să îşi aducă singuri nişte documente de la ANOFM şi Ministerul Muncii prin care să dovedească faptul că tot ceea ce a făcut este în regulă. Ei bine, una dintre adresele obţinute a fost semnată chiar de preşedintele ANOFM reţinut pentru 24 de ore. „În conformitate cu prevederile art.96 alin 1 din legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice (…). Pe cale de consecinţă, considerăm că formatorii pot presta activităţi pe proiect, cu condiţia desemnării prin act administrativ şi cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de lege”, se arăta în răspunsul trimis de Silviu Bian, preşedintele ANOFM pe 2 iunie. În adresa remisă de ANOFM nu se menţiona însă ceva despre faptul că Şologon a ajuns pe statele de plată ale unei firme cu care chiar el a semnat parteneriat pentru accesarea unor programe europene, că fosta soţie (cu care în realitate stă la un loc în continuare şi care îi poartă şi numele) a devenit la rândul ei salariată a aceleiaşi firme, dar şi a unei asociaţii, ambele cu care AJOFM a parafat parteneriate, nu se aminteşte ceva despre faptul că Simona Şologon a ajuns angajată a respectivelor unităţi chiar în momentul declanşării programelor europene pentru care fostul său soţ a semnat parteneriate. La fel, în adresă nu se menţionează ceva despre incredibila declaraţie de avere a şefului AJOFM plină de lucruri care miros a falsuri grosolane în condiţiile în care acesta iniţial nu şi-a specificat nici un venit pe anul trecut şi şi-a trecut soţia în declaraţie de avere, deşi susţine că este divorţat.
http://www.botosaneanul.ro/stiri/ancheta-parada-la-ajofm-sologon-isi-scoate-singur-hartie-ca/
Alba-neagra cu averea lui Şologon pe site-ul ANOFM
Acesta nu pare să fie însă singurul ajutor dat de Silviu Bian directorului AJOFM Botoşani. Aşa cum Botoşăneanul.ro a relatat la vremea respectivă, pe site-ul oficial al ANOFM, instituţie condusă de cel reţinut de DNA, a dispărut declaraţia de avere plină de suspiciuni de falsuri grosolane a lui Şologon şi a apărut o alta, în care sunt corectate tocmai respectivele suspiciuni. Culmea este că ambele declaraţii de avere aveau aceeaşi dată, 11 martie 2011, numai că prima nu a mai apărut pe pagina web a ANOFM, fiind înlocuită cu cealaltă, „corectată”. Aceasta în condiţiile în care declaraţiile de avere ale lui Şologon din anii precedenţi nu au fost şterse.
http://www.botosaneanul.ro/ancheta-saptamanii/sologon-ajofm-ping-pong-cu-peste-400-milioane-lei-vechi-in/
Şologon a ajuns director în mandatul lui Bian
Dar asta nu este tot. Demn de menţionat este şi faptul că Silviu Bian este membru PDL şi că, în 2009, la scurt timp după ce PSD a ieşit de la guvernare, social-democratul Teodor Dimitriu şi-a pierdut postul de director al AJOFM după ce chiar preşedintele ANOFM, care atunci ca şi acum era şi este Silviu Bian, a ordonat nişte evaluări. Beneficiarul final a fost PDL-istul Sorin Şologon, ajuns în acea toamnă director plin la AJOFM.
http://www.botosaneanul.ro/stiri/scaune-directoriale-subrede-la-ajofm/
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Un camion a făcut bucăți un autoturism la Neamț, o fată de 16 ani și un bărbat și-au pierdut viața
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Penitenciarul Botoșani caută echipamente pentru un pavilion multifuncțional
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Nicolescu, despre huliganul de la Dinamo care a dat cu scaunul după arbitru: L-am identificat
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Tinerii din Botoșani, interesați de o carieră în Poliție la bursa locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024