Oamenii legii au acționat pe raza municipiului Botoșani.
În domeniul disciplinei în construcții, polițiștii locali au desfășurat acțiuni de control pe raza municipiului Botoșani, cu privire la lucrările de construcţii executate, intervenţii în carosabil şi refacerea acestuia, fiind urmărite zonele afectate de lucrările de intervenții la rețelele edilitare.
Cele mai multe intervenții în carosabil sunt cauzate de avariile operatorului Nova Apaserv.
Ca urmare a verificărilor efectuate inopinant sau pentru soluționarea unor petiții, polițiștii locali au dispusă aplicarea a 14 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 27.000 lei conform prevederilor Legii nr. 50/1991 și ale Hotărârii de Consiliu Local (H.C.L.) nr. 255/2021 - Regulamentul privind stabilirea condițiilor pentru eliberarea avizelor de intervenție și Acordurilor Administratorului Drumului, urmărirea și recepția lucrărilor de intervenții la rețelele edilitare de utilități publice pe raza municipiului Botoșani.
Acțiunile preventive desfășurate de structurile Poliției Locale a Municipiului Botoșani au caracter permanent și vizează respectarea normelor de protecția mediului, desfășurarea unui comerț civilizat în piețe și respectarea normelor privind disciplina în construcții.
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Cercuri pastorale organizate în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Construirea blocului de locuințe de serviciu pentru specialiști, scoasă la licitație de ANL
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Cine poate beneficia de ser antigripal şi HPV gratuit: LISTA vaccinurilor decontate prin CNAS
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024