Incident nefericit în această dimineață în birourile Instituției Prefectului din sediul temporar de la „permise”.
Unui angajat de la Serviciul Juridic al Prefecturii i s-a făcut rău în timp ce se afla la birou.
Respectivul funcționar este în vârstă de 39 de ani și încă de la prima ora s-a plâns de faptul că nu se simte bine.
La un moment dat, starea sa medicală s-a degradat, pentru o scurtă perioada de timp a intrat într-o stare de inconștiență.
A fost momentul în care, alarmați, colegii lui au sunat la numărul unic de urgență 112.
În primă fază la prefectură a ajuns o ambulanță, însă fără medic.
Constatându-se starea pacientului s-a solicitat o a doua sanitară, de această dată cu medic.
Echipajul medical a reușit să-l repună pe picioare și l-au preluat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean „Mavromati” cu suspiciune de infarct.
Colegii din prefectură sunt șocați: „Este un bun profesionist. Rar vezi oameni atât de dedicați” a mărturisit Mihaela Aroșoaie, secretarul general al Prefecturii.
Cel mai probabil, bărbatul va fi transferat la o clinică medicală de specialitate din Iași sau Suceava.
Valeriu Iftime a fost fermier înainte de a deveni milionar – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Proiect de sprijin pentru elevii din două sate botoșănene: Copiii au primit încălțăminte nouă
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Revoltă într-o comună din Bacău: Oamenii sunt îngropați în noroaie din cauza unei firme din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Măsurile luate de polițiștii de frontieră pentru celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024