Chiar dacă se apropie de sfârșitul celui de-al doilea mandat de deputat și a depus de trei ori jurământul ca ministru al Muncii, Marius Budăi continuă să aibă trac la fiecare apariție televizată.
Cu aceasta stare se confruntă nu doar când este prezent în studio, ci și când intervine telefonic.
A mărturisit acest lucru chiar în cadrul unei emisiuni.
Marius Budăi, deputat
„Și eu la început, și acum, la fiecare intervenție am emoții la televizor. Da, pentru că emoția nu vine din faptul că discut doar cu dumneavoastră, noi doi discutăm poate în fața a mii de oameni, și ne vor vedea mii de oameni. Am emoții față de oameni, tot timpul am, asta e. Pe parcursul discuției, sigur, le depășesc, dar intru cu emoții în fiecare emisiune, chiar dacă este o simplă intervenție”.
Prim-vicepreședintele PSD Botoșani a absolvit chiar și un master în comunicare care să îl ajute în relația cu mass-media.
Marius Budăi, deputat
”Am învățat un lucru, de la un prieten foarte bun, psiholog în Vrancea, care mi-a spus acum vreo 10-12 ani că urmând un curs de master în comunicare, voi avea succes în comunicare datorită faptului că sunt sincer. Dacă minți în comunicare, la următoarea emisiune, dacă acum nu am spus adevărul și mă întrebați ce am spus acum, cu siguranță o să uit. Succesul este să spui adevărul chiar dacă pe tine te doare la acel moment și îți aduci critici, pentru că ulterior, măcar nu ai mințit și nu te arată cineva cu degetul”.
Declarațiile pe această temă le-a făcut în platoul ”Botoșăneanul TV”, unde...
Marius Budăi, deputat
”Am venit cu emoții încoace, pelicula rămâne, cetățenii se uită la tine, ești un factor de decizie pe o anumită perioadă. Eu consider că trebuie să te prezinți în fața cetățenilor cât mai serios, cât mai calibrat, atunci este clar”.
Printre altele, înainte de deveni deputat, Marius Budăi a fost director la Casa Județeană de Pensii și la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.
Discuția pe această temă o puteți vedea în emisiunea de mai jos, de la minutul 59:20
Un camion a făcut bucăți un autoturism la Neamț, o fată de 16 ani și un bărbat și-au pierdut viața
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Penitenciarul Botoșani caută echipamente pentru un pavilion multifuncțional
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Nicolescu, despre huliganul de la Dinamo care a dat cu scaunul după arbitru: L-am identificat
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Tinerii din Botoșani, interesați de o carieră în Poliție la bursa locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024