Cei doi au fost surprinși sărutându-se pasional în plină stradă, imediat după ce Bordea a așteptat-o la aeroport.
Cătălin Bordea are o nouă iubită. În urmă cu aproape un an, comediantul a divorțat de soția lui, Livia, după ce a aflat că partenera lui avea o relație extraconjugală cu Spike.
În tot acest timp, a suferit foarte mult, a recunoscut că trece printr-un proces greu de vindecare, însă lucrurile par să meargă într-o direcție bună.
Acum, soarele pare să fi răsărit din nou pe strada lui Bordea, care se bucură de o frumoasă poveste de dragoste, pe care nu vrea deloc să o țină ascunsă, scrie romaniatv.net.
Dovadă sunt imaginile surprinse de Cancan.ro, în care comediantul și partenera lui se sărută pasional în plină stradă.
Tânăra s-a întors din Dubai, iar Bordea a așteptat-o, ca un gentleman, la aeroport și a dus-o acasă. Comediantul i-a dat jos trolerul din portbagaj, apoi și-au spus cuvinte dulci, iar din priviri s-au sorbit. Imediat s-au îmbrățișat și s-au sărutat.
Numele șatenei este Elena Ardeleanu și tocmai se întorsese de la Dubai, acolo de unde revenise și Cătălin Bordea, doar că puține zile mai devreme. Este foarte posibil ca cei doi să se fi întâlnit acolo.
(Foto: cancan.ro)
Botoșani, inclus printre „orașele de 15 minute” din țară
Redacția Botoșăneanul
Sep 17, 2024
Pompierii botoșăneni, lecții de prim ajutor cu elevii unui liceu din oraș
Redacția Botoșăneanul
Sep 17, 2024
Botoșănean dat dispărut după ce a plecat de la stână: Poliția îl caută
Redacția Botoșăneanul
Sep 17, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile