Accidentul rutier s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe raza localității Vadu Moldovei din județul Suceava.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Au fost implicate patru persoane, una din autotren și trei din autoturism, una dintre ele fiind încarcerată.
Persoana încarcerată a fost extrasă și predată cadrelor medicale. La momentul preluării, victima se afla în stare de inconștiență.
Celelalte trei victime erau conștiente și cooperante, dar cu diferite traumatisme.
Din nefericire, victima inconștientă a prezentat leziuni incompatibile cu viața. Cadrele medicale au declarat decesul.
Șoferul autotrenului refuză transportul la o unitate spitalicească. Celelalte două victime vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Măsurile luate de polițiștii de frontieră pentru celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Câte perechi de pantofi trebuie să aibă un bărbat și care sunt esențiali?
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Deputatul Costel Șoptică și-a învățat lecția zilei: Banii dictează – VIDEO
Oana Sava
Oct 04, 2024
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024