Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat depistat la volanul unui autoturism, deşi era într-o avansată stare de ebrietate şi nici nu deţinea permis de conducere.
În această dimineaţă, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut - I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Mitoc, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 32 de ani.
”Colegii noştri au constatat faptul că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, fiind solicitat sprijinul unui echipaj al Poliţiei Rurale în vederea testării cu aparatul etilotest. La testare a reieşit o alcoolemie de 0,42 ml/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil emis de autorităţile din România”,
reprezentanții Poliției de Frontieră
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi dintr-o lovitură: Botoșăneni FĂRĂ permis scoși din trafic de polițiști
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Polițiști cu suflet mare: Gest de omenie făcut pentru o femeie în vârstă
Gabriela Erdic
May 19, 2024
Un fost mare internațional impresionat de un jucător de la FC Botoșani: Îmi place foarte mult
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024