Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani a găzduit miercuri, 26 octombrie 2022, o întâlnire-dezbatere privind problemele întâmpinate de marii consumatori de energie din judeţul Botoşani.
În condiţiile în care măsurile de compensare a preţurilor energiei electrice sunt aplicate doar pentru populaţie şi sectorul IMM, marii consumatori de energie sunt afectaţi de creşterile masive de energie şi, mai mult mult decât atât, firmele mari întâmpină probleme la contractarea utilităţilor.
Preşedintele CCIA Botoşani, Valeriu Iftime, în urma participării la mai multe întâlniri cu factori decizionali de la nivel de Guvern şi instituţii abilitate în domeniul energetic, a transmis mediului economic local că plafonarea preţurilor la energie pentru marii consumatori este prevăzută a avea loc, ce mai probabil, începând cu 1 ianuarie 2023 şi pentru o perioadă limitată de timp, respectiv până în luna august 2023.
CCIA Botoşani, alături de întregul Sistem Cameral din România, a semnat o Scrisoare Deschisă care a fost înaintată vineri, 21 octombrie 2022, Primului Ministru, Nicolae Ionel Ciucă. Solicitarea priveşte un tratament echitabil şi mai ales predictibil din partea Guvernului şi a Parlamentului, în cazurile în care intervine cu politici publice în piaţa concurenţială, pentru tot mediul de afaceri din România.
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Bărbat violent luat de acasă și adus în cătușe la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Plimbare cu mașina terminată la spital pentru un botoșănean
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Doi dintr-o lovitură: Botoșăneni FĂRĂ permis scoși din trafic de polițiști
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024