România va întâlni Norvegia, marţi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, în runda a opta a grupei F de calificare la EURO 2020. Peste 30.000 de copii şi însoţitori şi-au anunţat prezenţa la stadion.
Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoșani, crede că fundașul Andrei Burcă, de la CFR Cluj, chemat de urgență la naționala României, trebuie titularizat în meciul cu Norvegia, de marți, din preliminariile EURO 2020.
Andrei Burcă a fost jucătorul lui FC Botoșani în perioada 2016-2019, iar Valeriu Iftime crede că debutantul este cel mai bun fundaș din lotul României.
"Eu nu sunt selecționer, dar Contra trebuie să îl bage titular pe Burcă cu Norvegia. La această oră, după ce Chiricheș s-a accidentat, Andrei este cel mai bun fundaș al României. Da, ați auzit bine! Este cel mai bun fundaș din lotul României chiar și la jocul aerian, iar meciul cu Norvegia o să fie unul de mare luptă. Burcă nu va avea trac, deoarece el a jucat meciuri tari internaționale și pentru CFR. Eu zic că, dacă tot l-ai adus pe Burcă la națională, atunci trebuie să îl și bagi titular. Nu trebuie să îl aduci așa doar la număr. Nu am nimic cu Nedelcearu sau Rus, dar Burcă este mai bun ca amândoi pentru acest meci de mare luptă”, a declarat Iftime, pentru ProSport.
Înaintea și în timpul meciului cu Insulele Feroe, scor 3-0 pentru România, fundașii centrali Dragoș Grigore și Vlad Chiricheș s-au accidentat. Astfel, Cosmin Contra a decis să îi convoace de urgență pe Andrei Burcă, de la CFR Cluj, și Iulian Cristea, de la FCSB. Cei doi vor ajunge duminică în cantonamentul de la Mogoșoaia, unde se vor alătura celorlalți tricolori la sosirea lor din Insulele Feroe, informează Mediafax.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără din Botoşani căutată de Poliţie: Sunaţi la 112 dacă o vedeţi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024