Până în prezent nu și-a contactat familia.
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 37 de ani, din comuna Vlăsinești, care, la data de 10 aprilie 2024 a părăsit în mod voluntar domiciliul pentru a se deplasa în municipiul Botoșani, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.
Mariean Valentina are următoarele semnalmente: aproximativ 1.70 m înălțime, păr lung șaten, ochi verzi.
Vestimentația cunoscută: pantaloni si geacă de culoare gri.
Avea asupra sa un rucsac bleu cu gri și un troller de dimensiune medie.
Cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024