A absolvit două facultăți, Tehnologie Chimică și Economie, este expert contabil, ocupă funcția de director economic la SC Modern Calor SA, însă sufletul i-a rămas la jurnalism.
Este vorba despre Cristina Lăcătușu, lidera județeană a Uniunii Salvați România, care invitată la ”Botoșăneanul TV” a dezvăluit că în tinerețe a lucrat în presă.
Cristina Lăcătușu, președinte USR Botoșani
”A fost, cred că, cea mai frumoasă perioadă din viața mea, recunosc. Da. Eram studentă. O cunoștință era directoare adjunctă acolo și mi-a spus: «nu vrei să vezi? Poate reușești să te descurci, hai ca să mai faci și altceva». Și uite așa am ajuns la departamentul cultural, eram în mijlocul actorilor, al celor de la conservator și așa am început”.
Culmea este că pe atunci îi compătimea tocmai pe contabili și economiști, categorii profesionale din care a ajuns să facă parte după terminarea celei de a doua facultăți.
Cristina Lăcătușu, președinte USR Botoșan
”Mergeam, mergeam pe teren, da, făceam teren. Ce era interesant? Niciodată nu știai ziua respectivă ce îți va aduce și aveam așa, o compasiune pentru cei din breasla mea actuală. Spuneam: vai săracii, în fiecare zi ei fac același lucru. Și uite, niciodată să nu spui niciodată”.
A lucrat ca redactor la cotidianul ”24 Ore” din Iași în perioada 1994 – 1997, când în România ziarele tipărite erau la mare căutare.
Cristina Lăcătușu, președinte USR Botoșani
”Chiar am și atestatul de ziarist profesionist. Bine, nu mi-am mai plătit cotizația și nu mai sunt, dar m-am îndrăgostit, cum să nu, de acest domeniu, că de aceea am și stat. Dar am venit la Botoșani, m-am întors acasă și aici parcă nu am mai fost aceeași, nu știu... Nu mai erau aceleași așteptări. Și, bineînțeles, se plătea și foarte puțin. Trebuie să recunosc”.
Din cei trei ani de lucru ca jurnalist i-au rămas în minte câteva întâlniri memorabile cu mari actori ai României.
Cristina Lăcătușu, președinte USR Botoșani
”Ceea ce îmi plăcea foarte mult să fac erau interviurile cu diverse personalități. Iar interviul care m-a marcat cel mai tare, cred că a fost cu Leopoldina Bălănuță. O doamnă extraordinară... Era o adevărată doamnă, așa distinsă și foarte, foarte caldă. Deci m-am simțit extraordinar să discut cu dumneaei. Nu m-am simțit că eu sunt undeva acolo mic, mic și ea este o mare actriță a teatrului românesc”.
A realizat că marii actori ai României sunt extrem de modești și... abordabili.
Cristina Lăcătușu, președinte USR Botoșani
”Marii actori, într-adevăr, foarte drăguți și Maia Morgenstern și... chiar și cu Caramitru am făcut interviu fiindcă am fost la UNITER, la București, la un moment dat am fost invitată la premiile UNITER și când să plec m-am dus să-mi vizez ordinul de deplasare și l-am auzit pe dl Caramitru și am spus că trebuie să intru neapărat la dumneavoastră să iau interviu și a fost foarte drăguț, m-a primit, am discutat câteva minute”.
În 2017, după celebra ordonanță 13 și protestele ”noaptea ca hoții”, Cristina Lăcătușu a intrat în USR, iar anul acesta candidează la Camera Deputaților, fiind cap de listă la Botoșani.
Discuția despre viața sa de jurnalistă o puteți vedea în materialul video de mai jos, de la minutul 42:03
Director botoșănean despre Iftime: Doamne, s-a întors Dumnezeu cu fața către botoșăneni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 11, 2024
Specialiștii ANTIDROG, prezenți în fața elevilor din Botoșani în prima săptămână după vacanță
Redacția Botoșăneanul
Nov 11, 2024
FAZA ZILEI - Iftime votat și de pesediști: Du-te prostule acasă, eu nu am grija ta – VIDEO
Oana Sava
Nov 11, 2024
O firmă din Botoșani angajează 50 de persoane – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 11, 2024