Este unul dintre cei mai apreciați cântăreți de la noi din țară. Se pare că artistul a avut parte de o experiență nu tocmai plăcută în aeroportul din Suceava.
Liviu Teodorescu este foarte activ în mediul online, astfel că își ține fanii la curent cu tot ce se întâmplă în viața sa. Conform postărilor lui de pe Instagram, artistul a povestit totul pe contul lui de socializare, explicând în detaliu problema.
„Am ajuns în aeroport ca să decolăm din Suceava, iar aici am fost anunțați nonșalant că avionul nu a aterizat aseară și că va trebui să îl luăm din Iași. Deci, vom pleca cu autocarul spre Iași, drum de 2 ore 20, ca să luăm avionul spre București. Chitaristul meu avea avion spre Ukraina, din București, unde avea alt concert, la care evident că nu va putea ajunge acum.
Eu am concert în București, sper să ajung până diseară. Menționez că firma care se ocupă se zboruri nu a anunțat absolut nimic despre asta. Efectiv se știa de azi-noapte că avionul nu a aterizat pe aeroport și nu am primit niciun mail, absolut nimic. Mulțumim compania de zboruri aeriene! Varză. Zero barat. Muci”,
a fost mesajul postat de Liviu Teodorescu pe contul lui de Instagram, citat de wowbiz.ro.
Așadar, artistul, alături de chitaristul său, a fost nevoit să ia autocarul și să meargă până la Iași pentru a se întoarce în capitală să își susțină concertul. Situația l-a deranjat foarte tare, mai ales că a primit notificarea despre anularea zborului, cu mult timp după.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O instituție a statului a făcut anunțul: Bani în conturi pentru zeci de mii de botoșăneni
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Regulament clar la Târgul Agro-Zoo, politica total interzisă, nu este voie nici măcar cu eșarfe
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Cornel Șfaițer, prezent la Sibiu, infirmă acuzațiile voalate de non-combat: Nu am auzit scandările
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Autovehicul furat din Italia oprit la Rădăuți-Prut
Gabriela Erdic
May 07, 2024
RISC de inundații la Botoșani, pompierii stau pregătiți să intervină
Gabriela Erdic
May 07, 2024