Rezultatele la Evaluare Națională 2022 sunt un criteriu esențial pentru admiterea la liceu.
Media de la Evaluare Națională 2022 se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obținute la proba de limba română, matematică și limbă maternă (unde este cazul).
Rezultatele la Evaluare Națională 2022 în Botoșani sunt anonimizate, pentru a se respecta prevederile legii europene privind protecția datelor personale.
La Botoșani, înainte de contestații, au fost înregistrate cinci medii de 10.
Este vorba despre elevi de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani (2), Școala Gimnazială ”Grigore Antipa” Botoșani (1), Școala Gimnazială nr.17 Botoșani (1) și Școala Gimnazială ”Mihail Kogălninceanu” Dorohoi, care au obținut note de 10 la ambele probe.
Elevii din Botoșani care sunt nemulțumiți de notele obținute la examenele de la Evaluarea Națională 2022 pot depune contestații pe 23 iunie, între orele 16:00-19:00 și pe 24 iunie, între orele 08:00-12:00.
Pentru a cere recorectarea lucrărilor, elevii, alături de unul dintre părinți, trebuie să completeze și să semneze o declarație tip, în care menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației se poate modifica, prin creștere sau descreștere.
-23 iunie 2022 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
-23 iunie 2022 (ora 16:00 – ora 19:00) - 24 iunie (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
-24 iunie – 29 iunie 2022: Soluționarea contestațiilor
-30 iunie 2022: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024