Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat în mod deosebit duminică, după Sfânta Liturghie, în parohia botoșăneană „Eternitatea”.
Preotul paroh Vasile Burlacu i-a amintit pe membrii familiei poetului care au intrat în viaţa monahală, dar şi preocupările lui Eminescu legate de religie.
De asemenea, a reamintit faptul că în cimitirul „Eternitatea” îşi doarme somnul de veci sora poetului, Harieta, cea care l‑a îngrijit, la Botoşani, în ultima parte a vieţii.
În cadrul aceleiaşi activităţi, Florentina Dănilă, profesor pentru învăţământ primar în urbea botoşăneană, a făcut o scurtă prezentare a vieţii poetului, intervenţia fiind presărată cu fragmente din poeziile eminesciene recitate de trei copii ai parohiei: Ioana Burlacu, Gabriela şi Sebastian Andriescu.
Părintele paroh a subliniat prezenţa unui „copilaş-minune” în vârstă de şase ani, cu o memorie deosebită - Rareş Prisacariu. Acesta a impresionat auditoriul cu un fragment din „Geniu pustiu” şi „Ce‑ţi doresc eu ţie, dulce Românie...”.
Poezia s‑a împletit cu muzica, Gabriel Corolea, cântăreţul bisericesc al parohiei, şi alţi doi tineri talentaţi interpretând melodii compuse de Ion Aldea-Teodorovici, scrie Ziarul Lumina.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024