Tragedie în internatul unei şcoli profesionale din judeţul Botoşani. Un elev a murit, după ce i s-a făcut rău.
Tânărul de 20 de ani s-a prăbuşit sub privirile colegilor, iar medicii nu l-au mai putut salva. Acesta avusese COVID şi abia ieşise din perioada de izolare.
Deocamdată se efectuează necropsia pentru a se vedea cu exactitate care a fost cauza decesului, însă cei de la liceu spun că băiatul avea probleme cu inima - o malformație cardiacă - și nu ar mai fi fost la control la medici de câțiva ani.
Elevul a intrat marți după-amiază în stop cardio-respirator în timp ce se afla în internatul de la liceul respectiv. De față cu colegii a început să spună că se simte rău, iar până aceștia au anunțat personalul din cămin deja intrase în stop cardiac. S-a sunat la 112, au venit echipajele de urgență, însă nu a mai putut fi salvat.
Se pare că băiatul a fost depistat pozitiv cu SARS-CoV-2 pe data de 17 ianuarie, pentru că se simțea rău. A stat în izolare acasă până pe 24 ianuarie și a doua zi, marți, a revenit la școală, atunci când a avut loc decesul.
Acesta era un tânăr cuminte și nu ar fi acuzat probleme de sănătate în ultima perioadă. Cei de la Poliție au deschis o anchetă, potrivit Observator.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
La mulți ani sărbătoriților zilei! Tradiții și obiceiuri în duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Fabrică de lactate construită în municipiul Botoșani de doi afaceriști cunoscuți
Gabriela Erdic
Apr 28, 2024
SEARA ACEASTA: Casă cuprinsă de flăcări din cauza unei candele, vecinii au chemat pompierii
Oana Sava
Apr 27, 2024
Patroni AMENDAȚI cu 6.000 de lei după o serie de controale
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024