Roş-alb-albaştrii au scăpat de orice emoţie în privinţa rămânerii pe prima scenă fotbalistică înainte chiar de a disputa meciul din antepenultima etapă din Liga 1.
Şi aceasta ca urmare a rezultatelor înregistrare deja în etapa a XII – a din play-out.
Mai exact, miercuri seară Dinamo Bucureşti a învins pe teren propriu cu 2 - 0 pe FC Voluntari, primul gol fiind marcat de ex-botoşăneanul Daniel Popa.
Ilfovenii au rămas astfel cu doar 25 de puncte, în timp ce moldovenii au deja 32, diferenţă care nu mai poate fi surmontată în cele două meciuri pe care formaţia pregătită de Adrian Mutu le mai are de disputat până la sfârşitul sezonului.
Alte două echipe, Juventus Bucureşti şi ACS Poli Timişoara, nu mai pot la rândul lor să îi ajungă pe botoşăneni chiar şi în eventualitatea în care câştigă toate partidele care le mai au, iar băieţii lui Costel Enache le pierd pe toate.
În aceste condiţii, FC Botoşani nu mai poate cădea nici pe locul de baraj, astfel încât toate cele trei confruntări rămase de jucat de către botoşăneni sunt doar pentru palmares şi banii din televizări, care se alocă în funcţie de locul ocupat la finalul sezonului.
Prima are loc chiar seara aceasta, de la ora 21:00, pe Stadionul Municipal, în compania ACS Poli Timişoara.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
„Orizonturi tudorene”: Revistă lansată la o școală din județul Botoșani
Oana Sava
May 20, 2024
Exercițiu de pregătire cu polițiști din România și Republica Moldova, organizat de IPJ Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
CUM va fi vremea până la începutul lunii iunie: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
Angajații de la "Arhive" PROTEST spontan în fața instituției: Nu vrem drepturi speciale...
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024