Furtul ar fi avut loc în plină zi, iar cei doi miri au și un suspect.
Cei doi tineri s-au căsătorit la sfârșitul săptămânii trecute, iar nunta a avut loc vineri seară, la Suceava. După fericitul eveniment s-au întors acasă cu 17.800 de euro, bani primiți în dar de la invitați.
A doua zi au lipsit de acasă între orele 15:00 și 21:45, iar când s-au întors au constatat că banii fuseseră furați, potrivit Monitorul de Suceava.
Cei doi locuiesc la primul etaj al unui bloc nou construit și bănuiesc că hoțul le-a intrat în casă folosindu-se de o scară.
„Furtul a avut loc sâmbătă, între orele 15.00-21.45, cât am lipsit de acasă. Hoțul a folosit o scară, cu ajutorul căreia a urcat, a deschis geamul de la bucătărie și a intrat în casă. A căutat peste tot și a luat toți banii pe care i-am strâns la nuntă. Eu suspectez că este vorba de concubinul unei vecine, de la un etaj superior, iar la Poliție, acolo unde am depus plângere, ne-au spus că persoana respectivă este cunoscută și că a mai creat probleme de ordin penal”, a declarat mirele pentru sursa citată.
Bărbatul a mai spus că nici măcar nu și-a plătit toate datoriile și cheltuielile cu nunta.
„Mai aveam de plătit prăjiturile, chiria la sală, dar și niște datorii, adică vreo 4.000-5.000 de euro. Soția este pur și simplu îngrozită de tot ceea ce s-a întâmplat. Oricum, cel care a acționat știa exact ce face. Camerele de supraveghere existente la bloc au fost orientate în direcția opusă, pentru a nu surprinde cum a intrat în casă. Sper totuși ca polițiștii să dea de urma hoțului, mai ales că le-am indicat și cine este suspectul nostru”, a mai spus mirele.
Preot din Botoșani, memorial pregătit pentru 14.000 de soldați morți în Al Doilea Război Mondial
Redacția Botoșăneanul
May 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 21, 2024
Petrecere în apartament întreruptă de polițiștii locali: Un tânăr s-a ales cu amendă
Redacția Botoșăneanul
May 21, 2024
ACUM: George Simion înconjurat de un alai de oameni a pornit să colinde orașul – LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 21, 2024