Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a anunțat că monitorizează cu atenție comerţul cu produse care au înregistrat creşteri semnificative nejustificate ale preţurilor, în contextul epidemiei cu noul coronavirus.
Potrivit YesComment.ro, pentru asigurarea îndeplinirii măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este împuternicită să verifice respectarea unor măsuri prevăzute de ordonanţele militare emise în baza art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-un comunicat emis de ANAF, se precizează: „Ca urmare a dinamicii preţurilor, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF monitorizează şi analizează comerţul cu produse care au înregistrat creşteri semnificative nejustificate ale preţurilor, pentru asigurarea unui mediu concurenţial onest şi a accesibilităţii mijloacelor de prevenire a infectării.
Monitorizarea variaţiilor de preţuri şi verificarea modului de declarare a obligaţiilor fiscale aferente veniturilor realizate în această perioadă include atât dispozitive medicale (măşti, mănuşi, biocide, dezinfectanţi) şi alte echipamente de protecţie sanitară, care asigură prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate COVID-19, cât şi produse alimentare esenţiale specifice coşului de bază“.
Potrivit Direcţiei Antifraudă, firmele care încalcă măsurile stabilite în ordonanţele militare pot fi amendate cu până la 70 000 de lei.
„Încălcarea de către persoane juridice a măsurilor stabilite în ordonanţele militare se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1 000 de lei la 70 000 de lei (conform art. 28 din OUG nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare)“, se precizează în comunicatul ANAF.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vitezomani AMENDAȚI după o acțiune a polițiștilor la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024
Concurs la Urgențe cu 40 de candidați înscriși – POSTURILE râvnite
Oana Sava
May 15, 2024
Spectacol cu numere de iluzionism, jonglerii și clovni muzicali la Teatrul „Vasilache”
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024
CARE sunt persoanele care vor avea acces gratuit în mijloacele de transport: Legea a fost promulgată
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024
De la stână la spital: Botoșănean rănit după ce a trecut o mașină peste el
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024