„Nu aș vrea să fiu nostalgică să spun că n-am încadrat eu curentul electric care era pentru toată lumea limitat și se făcea tratament la lampa cu petrol. Eu mai povestesc și acum la colegii mei. Sau că sterilizarea nu să făcea prin echipamente tip de sterilizare și să făceau doar prin fierbere, pe plita electrică. Nu știu dacă riscurile erau mai mari sau oamenii erau mai conștiincioși. Îmi pun această întrebare în fiecare zi, pentru că noi deși avem mai multă aparatură, mai multe echipamente medicale, încercăm să dăm vina pe tehnologii și să ne implicăm noi mai puțin, ca oameni, în toate domeniile nu numai în sistemul sanitar. De la omul de rând, până la cel de vârf”.
Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati
Cercuri pastorale organizate în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Construirea blocului de locuințe de serviciu pentru specialiști, scoasă la licitație de ANL
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Cine poate beneficia de ser antigripal şi HPV gratuit: LISTA vaccinurilor decontate prin CNAS
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024