Acțiune a oamenilor legii în colaborare cu angajații unei instituții de la Botoșani.
La data de 11 iunie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog au desfășurat, pe raza municipiului Botoșani, activități informativ-educative, în scopul prevenirii și conștientizării riscurilor, ca urmare a consumului de droguri.
În cadrul acestor activități au fost oferite recomandari populației, menite să promoveze un stil de viață sănătos și responsabil, prin care să se evite abaterile de la normele sociale.
Astfel, au fost aduse în atenția cetățenilor riscurile consumului de droguri, respectiv faptul că substanțele psihoactive reprezintă unul dintre cele mai mari pericole, întrucât consumul acestora creează dependenţă, iar această dependență produce consecinţe dăunătoare pentru cel dependent şi pentru cei din jurul său.
Totodată, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o activitate de informare in 10 societăți comerciale, cu privire la riscurile tolerării consumului de droguri în baruri și restaurante, activitatea adresându-se administratorilor și angajaților.
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024