Chiar dacă Gerul Bobotezei încă se lasă așteptat, Botezul Mântuitorului Iisus Hristos va fi sărbătorit, ca în fiecare an, de credincioșii botoșăneni care se vor aduna în număr mare la lăcașele de cult ortodoxe și catolice.
Pentru ca slujba și ceremonialul religios de sfințire a apei să se desfășoare în condiții normale de ordine și siguranță publică, jandarmii vor fi prezenți vineri în proximitatea a 12 biserici din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, unde vor acționa pentru prevenirea unor eventuale incidente neplăcute.
Jandarmii vor acorda atenția cuvenită și comunităților care sâmbătă sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, ocazie cu care le transmit acestora tradiționala urare ”Sărbători Fericite!"
Nu în ultimul rând, jandarmii transmit urări de bine și sănătate deplină celor care pe 7 ianuarie își aniversează ziua onomastică, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ioan Botezătorul.
”Recomandăm participanților la manifestările religioase să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile jandarmilor și să solicite sprijinul acestora în cazul producerii unor situații nedorite de încălcare a normelor legale privind ordinea și liniștea publică”,
IJJ Botoșani
„Diferiți, dar egali”, proiect contra abandonului școlar coordonat de o școală din județ
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Vernisaj cu elevi, părinți și profesori la Muzeul de Etnografie Botoşani
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Tânără din Botoşani căutată de Poliţie: Sunaţi la 112 dacă o vedeţi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024