Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani organizează în perioada 1 aprilie – 20 mai 2022 cursuri gratuite de limba arabă dedicate începătorilor.
Cursurile se adresează persoanelor cu vârsta de peste 8 ani, dornice să se familiarizeze în tainele acestei limbi, aflate pe locul 4 în topul celor mai vorbite limbi de pe mapamond.
Trainerul cursului va fi domnul Yasser Elgamal, un vorbitor nativ de limba arabă, cu experiență în acțiuni de voluntariat.
Înscrierile la curs se vor realiza completând formularul de pe site-ul instituției, www.bibliotecabotosani.ro, până pe data de 29 martie. Sesiunile cursului vor fi organizate, începând cu data de 1 aprilie, în fiecare zi de vineri, începând cu ora 17:00, la Secția de împrumut carte pentru copii. Înscriere și participarea la curs sunt absolut gratuite.
La finalul programului, cursanții vor putea înțelege informații de bază, îndrumări simple, cuvinte și expresii uzuale, vor avea capacitatea de a scrie și a construi propoziții simple sau un text scurt și de a răspunde la întrebări simple.
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024