Protopopiatul Dorohoi și Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, organizează în perioada 23 septembrie -15 octombrie, Concursul de creație, cu tema „Sfânta Parascheva – floarea duhovnicească a Moldovei”
Concursul se adresează elevilor din zona Protopopiatului Dorohoi, cu vârsta între 10 -18 ani și constă în scrierea unor poezii, eseuri și scrisori adresate Sfintei Parascheva, sărbătorită în data de 14 octombrie și despre care Sinaxarul zilei din Minei precizează că „prezența la Iaşi a Sfintei Cuvioase Parascheva, prin sfintele sale moaște, s-a dovedit o mare binecuvântare pentru poporul român bine credincios”, potrivit slovacrestina.ro.
La acest concurs se pot înscrie parohiile și unitățile de învățământ din zona Protopopiatului Dorohoi. Creațiile pot fi trimise, până la data de 6 octombrie 2024, prin poștă, la adresa str. A. I. Cuza, nr.20, Dorohoi, prin email, la adresa protopopiatul.dorohoi@mmb.ro sau pe Whatsapp, la nr. de telefon 0757 757 937, în format word, editabil.
Creațiile vor fi evaluate, premiate și publicate în revistele și publicațiile locale, precum și pe paginile de socializare.
Pentru informații și detalii legate de desfășurarea concursului – Pr. Prof. Pristavu Cosmin Constantin (Telefon: 0757 757 937), responsabil activități educaționale în cadrul Protopopiatului Dorohoi.
(Foto: depositphotos)
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Reglementarea industriei jocurilor de noroc în România
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
NOAPTEA TRECUTĂ: Incendiu într-o gospodărie din județ, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Sfânta Cuvioasă Parascheva: CE nu e bine să faci în zi de sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024