Exercițiul se va desfășura marți, în aproprierea unei treceri la nivel cu calea ferată, începând cu ora 11.30.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va organiza, marți, un exercițiu cu forțe și mijloace în teren.
Acesta se va desfășura pe raza localității Leorda, în aproprierea trecerii la nivel cu calea ferată, începând cu ora 11.30.
Conform scenariului, în urma coliziunii dintre o autoutilitară și două autoturisme, 14 persoane au fost rănite, multe dintre ele fiind încarcerate. La scurt timp după impact, una dintre mașini a luat foc.
Având în vedere numărul mare de victime, va fi declanșat Planul Roșu de Intervenție.
Persoanele care își desfășoară activitatea în zonă sau cetățenii care vor trece prin apropierea locului trebuie să știe că este vorba despre un exercițiu, iar siguranța acestora nu este pusă în pericol.
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024