Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI anunță un dezastru la admiterea în școlile din cadrul Ministerului de Interne.
Sindicaliștii din Poliția Română susțin, într-un comunicat de presă, că, în acest moment, pentru admiterea în școlile MAI se bat „0,73 candidați pe un loc”.
SNPPC prezintă cifrele dezastrului:
„În urmă cu trei zile, semnalam un posibil dezastru, în acest an, la admiterea în școlile vocaționale din cadrul MAI, plecând de la eșecul a 30% dintre candidații selecționați, care au picat probele sportive, înregistrându-se astfel un trist ”record” negativ în acest domeniu. Practic, înaintea probei de evaluare a cunoștințelor teoretice (testul scris), care va avea loc în 27 mai, consemnăm cel mai negru an din istoria învățământului vocațional specific Ministerului Afacerilor Interne: 0,73 candidați pe un loc!
Iată cifrele dezastrului (numărul candidaților rămași în concurs):
– 1.002, la Școala de agenți de poliție Câmpina, pe 1.340 locuri
– 144, pe 240 locuri, la Școala de agenți PFR Oradea
– 233, pe 300 locuri, la Școala de agenți de poliție Cluj-Napoca
– per total, la cele 3 Școli de poliție, intră, la proba scrisă, 1.379 candidați, pe 1.880 de locuri. Un simplu calcul algebric ne dă media de 0,73 candidați pe un loc! Urmează proba scrisă și, ulterior, verificarea medicală (eliminatorie), care vor conduce, probabil, la ocuparea a numai 50% dintre locurile disponibile în această sesiune de admitere… FĂRĂ PRECEDENT!
Domnilor guvernanți!
Am intrat, de mult, în al 13-lea ceas! Treziți-vă, până nu este prea târziu!
Societatea, cetățenii și statul au nevoie de instituții militare și polițienești solide, credibile și puternice! Degeaba facem achiziții tehnice de miliarde de euro, dacă nu învestim și în oamenii de azi și de mâine din aceste instituții!
De fapt, noi, SNPPC, am tras mai multe semnale publice de alarmă (a se vedea linkurile de mai jos), mai ales în ultimii doi ani, anticipând că modificările legislative haotice și discriminatorii generează o lipsă cronică de predictibilitate în sistemul carierei profesionale, în salarizare și în sistemul de pensionare al oamenilor care au ales sau își doresc să îmbrace uniforma statutului.
Recent, în special pe fondul războiului de la granița României, am reiterat ideea unui posibil colaps al acestui sistem, în condițiile dezinteresului dovedit de actuala coaliție de guvernare – condusă, culmea, de un general în rezervă, fost militar de carieră! -, față de familia ocupațională ,,apărare, ordine publică și securitate națională”, precizând că, prin continuarea politicilor nesănătoase, atât pentru prezent, cât și, mai ales, pentru viitor, atractivitatea tinerilor față de cariera militară și polițienească se va dilua tot mai mult, riscând să ajungem la situația extremă, aceea de a angaja cetățeni extracomunitari în unele instituții ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională”.
ANUNȚ Consiliul Local încă în funcție, convocat în ultima ședință ordinară
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Un bărbat de 65 de ani s-a trezit cu Poliția la ușă după ce a furat un telefon
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
CLIPUL ZILEI: Doina Federovici și-a prezentat echipa cu care „atacă” Parlamentul României
Oana Sava
Oct 15, 2024
Percheziții la Botoșani cuȘAPTE persoane reținute de polițiști și amenzi de 90.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024