S-a căsătorit la 18 ani, a născut și crescut patru copii. A rămas singură, dar nu s-a lăsat doborâtă de greutățile vieții.
Dorohoianca Bordianu Agapia, văduvă de veteran de război născută pe 21 februarie 1923 a fost sărbătorită de familie, prieteni si autorități.
A crescut într-o familie cu 4 copii în satul Climauți, județul Suceava, unde de mic copil a trecut prin vremuri grele îndurând ororile din perioada celui de Al Doilea Război Mondial.
S-a căsătorit la vârsta de 18 ani cu Constantin, întemeind o familie și stabilindu-se în localitatea Loturi Enescu. La rândul ei a născut și crescut 4 copii, doi băieți și două fete de la care are nepoți și strănepoți.
La aniversarea acesteia a fost felicitată și de o delegație din partea autorității locale în frunte cu primarul Dorin Alexandrescu și viceprimarul Cristian Dogaru.
Din partea municipalității, sărbătorita a primit un coș cu flori, un tort, un ajutor financiar și bineînțeles o diplomă de „Cetățean centenar”, potrivit dorohoinews.ro.
Rareș Prisacariu, printre prezentatorii Galei „Valori Contemporane”
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: S-a deschis Târgul Liceelor, elevii ademeniți cu oferte educaționale
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Proiect: Pizza și sucurile interzise copiilor pe o rază de 500 metri în jurul școlilor
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
BLOCADA prin orașe: Șoferi rămași pietoni și amenzi de peste 76.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024