Marius Nistor, preşedintele Federaţiei sindicatelor din educaţie „Spiru Haret”, dezvăluie cum ar trebui să fie plătiți profesorii debutanți.
Nistor spune că profesorii au respins categoric propunerea Guvernului de acordare a unor „stimulente” profesorilor debutanţi şi celor care lucrează în zona defavorizate, subliniind că profesorii nu sunt asistaţi social, scrie Ziare.com.
Întrebat duminică seară, Marius Nistor a dezvăluit care sunt salariile angajaţilor din educaţie și a dat exemple concrete: cel mult 2.000 de lei pentru personalul nedidactic (îngrijitoare, bucătărese, infirmiere, fochişti), 2.580 de lei salariul unui profesor debutant, la care se adaugă alocaţia de hrană, ajungându-se la aproximativ 2.700 lei, aproape 3.800 de lei pentru un profesor cu gradul didactic I şi vechime de 25 de ani şi 4.200 - 4.500 de lei net pentru un cadru didactic aflat la final de carieră.
”Când s-a discutat grila de salarizare la nivelul Ministerului Educaţiei, am plecat de la acel reper: salariul debutantului cu studii superioare trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. Ce înseamnă în cifre nete pentru un debutant? Că de la 2.500-2.700 de lei ar ajunge la aproape 4.000 de lei net. Acesta ar fi salariul de intrare în sistem. Şi categoric, te duci pe partea de final de carieră existând o creştere progresivă, colegii care ar ieşi din sistem ar ajunge pe undeva la 6.900-7.000 de lei salariu net. Acestea sunt salariile. A existat o propunere din partea guvernanţilor, cu stimulente care să fie acordate personalului didactic debutant şi colegilor noştri care au lucrat în medii sociale sau în medii mai defavorizate, adică zone izolate, cu anumite probleme. Fără supărare, reacţia colegilor noştri din teritoriu a fost foarte clară: nu avem nevoie de aşa ceva, nu suntem asistaţi social, nu asta cerem noi în momentul de faţă. (...) Nu suntem asistaţi social, suntem angajaţi în învăţământ. Nu acceptăm să fim trataţi în acest mod. Asta este reacţia majorităţii colegilor noştri din teritoriu” ,
a spus Marius Nistor.
Așadar, profesorii au respins categoric ideea acordării unor stimulente unor categorii de cadre didactice, avansată de oficialii guvernamentali la discuţiile de duminică.
(Sursa foto - Facebook FSLI România)
Ținta PSD-ului la alegerile parlamentare: Pornim cu energie pozitivă – VIDEO
Oana Sava
Oct 15, 2024
IMAGINI unice surprinse pe cer de un fotograf din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
A murit o cunoscută scriitoare, cetățean de onoare al municipiului Botoșani
Oana Sava
Oct 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024