Un adult și un copil au fost răniți.
Un carambol a avut loc sâmbătă la ieșire din Suceava spre Rădăuți. Două persoane, un adult și un copil de 12 ani, au fost răniți și au necesitat îngrijiri medicale, scrie Informația Ta.
Unul din șoferi a vrut să vireze numai că un șofer neatent, cu numere de Botoșani, intrat în depășire, a lovit din spate mașina ce vira și un alt autoturism.
Trei vehicule au fost avariate iar la fața locului au ajuns cadrele SMURD și polițiștii – care au efectuat măsurători. Cei trei șoferi, unul din Rădăuți, altul din Frătăuți și botoșăneanul, au fost verificați cu aparatul etilotest.
Circulația rutieră în zonă s-a derulat alternativ, pe un singur sens de mers.
Click AICI pentru video
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii și jandarmii în control prin Piața centrală: O persoană s-a ales cu doar penal
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Alocațiile copiilor pentru luna mai: DATA la care intră banii
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Ieșean mort de BEAT la volan, prins de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Proiect de lege: Pacienții asigurați în sistemul de sănătate ar putea avea un nou drept
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
ACUM: Ziua Veteranilor de Război marcată și la Botoșani – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024