Zeci de camioane cu cereale importate din Ucraina au format, luni, cozi la porţile Biroului Vamal de Interior din Botoşani pentru efectuarea formalităţilor vamale.
Maşinile cu cereale care au intrat prin punctele de trecere a frontierei de la Siret sau Stânca-Costeşti erau parcate pe marginea Drumului Naţional 29B, aglomerând zona.
Directorul Biroului Vamal, Ovidiu Marcian, susţine că volumul de activitate al instituţiei a crescut de trei, patru ori după declanşarea războiului din Ucraina şi blocarea exporturilor acestei ţări pe cale maritimă, scrie Rador.
„În frontieră fac tranzitul spre vama de interior, cu formalităţile de frontieră de acolo, iar la noi se face importul definitiv, care se face la orice birou vamal de interior. Acum e o situaţie mai deosebită şi e mai aglomerat, pentru că avem importurile de cereale care până acum nu erau în România”, a afirmat Ovidiu Marcian, directorul Biroului Vamal de interior din Botoşani.
După cum arată datele ONU, care coordonează inițiativa pentru cereale de la Marea Neagră împreună cu reprezentanții Ucrainei, Rusiei și Turciei, peste două milioane de tone de porumb, grâu, rapiță, ulei de floarea soarelui și alte produse agricole au părăsit țara.
Ucraina, după acordul dintre Kiev și Moscova, ajuns sub medierea Ankarei, face acest lucru printr-un coridor prin care trec în medie cinci nave pe zi, plecând din porturile ucrainene Odesa, Chornomorsk și Yuzhni.
Din punct de vedere tehnic – scrie El Pais citată de Europa Today – culoarul nu a întâmpinat obstacole: toate navele (circa 200) au trecut de inspecțiile comune de intrare și ieșire. În plus, la sfârșitul lunii august, era a decis să deschidă o a treia bandă pe coridor.
Din totalul exporturilor, reiese că 45% din provizii (circa 900 de mii de tone de produse agricole) au ajuns în porturile țărilor UE.
Biroul Vamal de interior din Botoşani are un program de funcţionare zilnic de opt ore.
(Foto: tirmagazin.ro)
Un camion a făcut bucăți un autoturism la Neamț, o fată de 16 ani și un bărbat și-au pierdut viața
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Penitenciarul Botoșani caută echipamente pentru un pavilion multifuncțional
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Nicolescu, despre huliganul de la Dinamo care a dat cu scaunul după arbitru: L-am identificat
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Tinerii din Botoșani, interesați de o carieră în Poliție la bursa locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024