Angajații vor putea să muncească dacă doresc până la vârsta de 70 de ani.
Anunțul a fost făcut de către ministrul Muncii Raluca Turcan în cadrul unei conferințe de presă susținută la Botoșani.
„Proiectul în sine de cumul pensie-salariu la stat are trei principii de bază. Cel mai important principiu este că un angajat în sistemul public sau un angajat în general va avea o oportunitate creată prin această lege de a opta, dacă vrea, să muncească până la 70 de ani. Vârsta de pensionare rămâne aceeaşi”,
Raluca Turcan, ministrul Muncii
Raluca Turcan a precizat totodată că oamenii care vor lucra în sistemul public nu vor putea cumula pensia cu salariul.
„De asemenea, tot ca o oportunitate, cei care sunt astăzi în pensie şi vor să se reangajeze după vârsta de pensionare să poată să o facă, fără nicio problemă sau, dacă optează să se reangajeze, dar peste un an constată că nu îi mai place, nu vrea, nu poate, să poată să se pensioneze din nou. În materie de relaţie pensionar - sistem de ocupare vrem să existe această flexibilitate şi deschidere, până la urmă. Dacă îţi place şi vrei să munceşti, să poţi să o faci, iar statul să nu intervină, să nu te blocheze.
Al treilea principiu este cel al cumulului pensie cu salariul la stat prin care cei care optează să lucreze la stat să nu poată să aibă şi pensie de la stat, dar, atenţie, se referă doar la sistemul public”,
Raluca Turcan, ministrul Muncii
(Sursa Foto – Playtech.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024