Breaking news

Un autocar care venea din Italia s-a răsturnat la Copălău - Trei adulţi şi un copil au ajuns la spital

Un autocar care efectua curse internaţionale România – Italia s-a răsturnat în urmă cu aproximativ jumătate de oră în localitatea botoşăneană Copălău. În maşină se aflau şoferul şi încă trei pasageri toţi suferind leziuni în urma accidentului rutier. Cele patru persoane au fost transportate cu două ambulanţe la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati.

Circulaţia pe drumul Botoşani – Iaşi este momentan întreruptă. La faţa locului s-au adunat zeci de localnici care privesc autocarul răsturnat şi comentează evenimentul. Unul dintre pasagerii din autobuz se pare că este copil.
Autocarul se întorcea din Bari, Italia a lăsat o parte dintre călători la Suceava şi Botoşani, iar cei rămaşi ar fi trebuit să coboare la Hârlău, ultima oprire din cursa lungă. În acest moment autocarul se află răsturnat în şanţ.

REVENIM CU DETALII îN SCURT TIMP

Urmărește-ne și pe Google News

Polițistul găsit împușcat în cimitir este din municipiul Botoșani, lucra de aproape trei decenii în Inspectorat
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au făcut publice primele informații despre polițistul găsit împușcat în cimitir.
ASTĂZI la Botoșani: Polițist găsit împușcat cu arma din dotare
Incident șocant petrecut în această dimineață.
Punct final în uriașul proces al Baroului Bota: După mai bine de un deceniu de anchete și procese nu a fost condamnat nimeni - Ni s-au furat 10 ani și jumătate din viață
Procesul mamut intentat mai multor membri ai Baroului Bota, în principal pentru practicarea fără drept a meseriei de avocat, s-a terminat astăzi la Curtea de Apel Suceava după șase amânări ale pronunțării.
Eforturi disperate pentru salvarea fetiței de 2 ani rănită în explozie
Echipajul de terapie intensivă mobilă solicitat pentru fetița cu arsuri a dus o luptă contracronometru pentru a-i salva viața.
Fetiță de 2 ani arsă pe față și pe mâini când era singură acasă, a fost transportată de urgență la spital – FOTOGALERIE
O fetiță de 2 ani a ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini după ce în camera unde se juca a izbucnit un incendiu. Când s-a produs evenimentul, copila era singură în casă.
Dosar la Parchet pentru o importantă firmă de transport din Botoșani: 7.000 de morți trimiși în călătorii, patronii au refuzat să arate actele
Una dintre cele mai importante companii de transport persoane din Botoșani este vizată de o amplă anchetă a procurorilor botoșăneni.Suspiciunile privitoare la activitatea desfășurată de această firmă au apărut în urma unei sesizări.
Meciuri grele între șefa de la Județ și ONG-istul din spatele protestului: Sunteți locuitor al acestor comunități? – VIDEO
Organizatorii protestului au mers în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ pentru a participa la o discuție cu președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.
Scandal cu gesturi obscene: Bărbat încătușat de jandarmi chiar de lângă protestatari – FOTOGALERIE
 Incident petrecut vineri chiar în timpul protestului pentru drumul județean Mileanca – Coțușca.
Zeci de oameni, protest la CJ pentru modernizarea unui drum județean - Visăm drumuri asfaltate, dar vă faceți voi palate – VIDEO & GALERIE FOTO
În jur de 25 de mașini se află la această oră în centrul orașul în cadrul unui protest organizat pentru asfaltarea DJ 293 Mileanca – Coțușca, cel puțin teoretic de către cetățenii din cele două comune.
Consiliul Județean caută sponsori și apelează la bunăvoința primarilor ca să organizeze parada datinilor și obiceiurilor de iarnă
Reacțiile virulente apărute în spațiul public imediat după anunțul făcut de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Botoșani privind anularea Festivalului Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă ”Din străbuni, din oameni buni” a provocat o reacție rapidă a Consiliului Județean, căruia CJCPCT i se subordonează.
Mulțumiți-i lui Ciolacu și legilor lui idioate: După aproape 50 de ani la Botoșani NU se mai organizează Parada Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă
După aproape 50 de ani de când este organizat, evenimentul cel mai popular care avea loc la Botoșani înaintea sărbătorilor de iarnă a fost anulat.Un eveniment la care participau în fiecare an mii de botoșăneni. 
Bărbat găsit mort pe un câmp sub o încărcătură de azbociment
Un bărbat în vârstă de 39 de ani și-a pierdut viața după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu plăci de azbociment. Tragedia s-a produs pe un câmp din comuna Nicșeni.
Protecția Consumatorilor a închis unul dintre magazinele Lidl de la Botoșani, clienții evacuați de urgență – VIDEO & GALERIE FOTO
Controlul celor de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) este în acest moment în plină desfășurare.
Dan Alexa și-a anunțat plecarea de la FC Botoșani, după meciul cu Sepsi: Nu se mai poate continua așa
La finalul partidei, Dan Alexa s-a declarat extrem de dezamăgit de rezultatul final, dar și de prestația elevilor săi.
SEARA ACEASTA: Avarie uriașă la magistrala de la Leorda, Dorohoi a rămas fără apă, municipiul Botoșani afectat și el
În aceste momente echipajele de intervenție ale SC Nova Apaserv se află pe teren pentru o avarie de amploare care s-a produs la principala magistrală care alimentează mare parte din județul Botoșani.
ULTIMA ORĂ: Avarie la o conductă principală, ”cartierul milionarilor”, un oraș și cinci comune au rămas fără apă
Din cauza unei avarii apărute pe conducta de aducțiune Botoșani – Flămânzi, cu localizare în sensul giratoriu Alfa Land, SC Nova Apaserv SA anunță că a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei.
Florin Țurcanu, primele cuvinte după ieșirea din închisoare
Chiar în ziua în care Tribunalul a respins contestația Parchetului local și a păstrat decizia din iulie a Judecătoriei de eliberare condiționată, Florin Țurcanu a ieșit din Penitenciarul Botoșani.
Florin Țurcanu eliberat condiționat din Penitenciarul Botoșani după 10 luni de detenție
Fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu poate merge acasă, la familie.
BOMBĂ în dosarul Alexandra: Averea doctoriței a fost mutată pe soț, polițiștii au aflat când au vrut să instituie sechestru
Tranzacția a fost făcută la aproximativ trei săptămâni de la momentul în care medicul de la Secția de Obstetrică și Ginecologie a fost declarată suspect în dosarul privitor la moartea Alexandrei Ivanov.
PROTEST în fața Poliției Botoșani: Așteptăm un arest preventiv, un control judiciar ceva – VIDEO
Grupul de persoane care iese în stradă de mai bine de o lună de la decesul Alexandrei Ivanov s-a mutat în fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
atlasib?avea cumva pachete?stie cineva?
22 iulie 2012, 20:47
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Sinucigașii dau niște semnale de alarmă, pe care oamenii din jur le pot decodifica și trebuie să se ia măsuri imediat. Eu pe șefii lor i-aș trage la răspundere: nu își cunosc oamenii? Nu le știu problemele? Trebuie să aibă ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9681 lei
USD
Dolarul SUA
4.6029 lei
CHF
Francul elveţian
5.2648 lei
GBP
Lira sterlină
5.8001 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1236 lei
XAU
Gramul de aur
299.3672 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2586 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3052 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0248 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3895 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2043 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.4 o C
Dorohoi
0.3 o C
Bucecea
-0.4 o C
Darabani
-0.5 o C
Saveni
-0.1 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.