Breaking news
OFICIAL: Angel Călin a fost eliberat din funcția de manager interimar al Spitalului Județean

Demisia managerului spitalului, Angel Călin a fost oficializată de conducerea Consiliului Județean, printr-un comunicat de presă.

Iată comunicatul semnat de Doina Federovici:

 

Am luat decizia încheierii mandatului domnului Iulian Angel Călin la conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. Conducerea interimară Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani va fi asigurată de către doamna doctor Monica Adăscăliței.

 

Numirea interimară, pe o perioadă determinată, până la organizarea concursului de ocupare a funcției, a domnului Angel Călin a venit în urma demisiei managerului Doina Caba, ca o necesitate a asigurării funcției de ordonator de credite și de continuare a proiectelor pe care Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani le are în derulare, bazându-mă pe solida lui experiență managerială în domeniul resurselor umane acumulată în funcția de director adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, precum și a experienței administrative ca fost viceprimar al orașului Săveni și secretar de stat al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

 

Eliberarea din funcție a domnului Angel Călin nu șterge vina cadrelor medicale care nu au intervenit în cazul tragic al Alexandrei, de aceea reiterez solicitare de demisie a medicului curant și a celui care a asigurat garda, care au arătat o totală lipsă de empatie față de o femeie aflată în suferință, precum și carențe uriașe de profesionalism. Este un gest minim de responsabilitate în fața unor asemenea tragedii! Aceste demisii trebuie să vină rapid și fără ezitare, pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple!

 

Cine are de făcut o treabă să o facă. Iar cine nu-și face treaba să răspundă. Cine nu înțelege să-și facă treaba să plece! Am cerut mereu și voi continua să cer cadrelor medicale să arate mai multă empatie față de pacienți și să acționeze doar în interesul acestora. Tot corpul medical trebuie să înțeleagă că este în slujba oamenilor, că cei care le cer ajutorul nu o fac de plăcere. Dacă vor continua să fie indiferenți, atunci vor trebui să părăsească sistemul sanitar.

NU MAI EXISTĂ LOC DE ÎNTORS!

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Managerul de la Spitalul Județean ȘI-A DAT DEMISIA
Persoana SURPRIZĂ care îi ia locul lui Angel Călin la Spitalul „Mavromati”

 

Polițistul găsit împușcat în cimitir este din municipiul Botoșani, lucra de aproape trei decenii în Inspectorat
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au făcut publice primele informații despre polițistul găsit împușcat în cimitir.
ASTĂZI la Botoșani: Polițist găsit împușcat cu arma din dotare
Incident șocant petrecut în această dimineață.
Punct final în uriașul proces al Baroului Bota: După mai bine de un deceniu de anchete și procese nu a fost condamnat nimeni - Ni s-au furat 10 ani și jumătate din viață
Procesul mamut intentat mai multor membri ai Baroului Bota, în principal pentru practicarea fără drept a meseriei de avocat, s-a terminat astăzi la Curtea de Apel Suceava după șase amânări ale pronunțării.
Eforturi disperate pentru salvarea fetiței de 2 ani rănită în explozie
Echipajul de terapie intensivă mobilă solicitat pentru fetița cu arsuri a dus o luptă contracronometru pentru a-i salva viața.
Fetiță de 2 ani arsă pe față și pe mâini când era singură acasă, a fost transportată de urgență la spital – FOTOGALERIE
O fetiță de 2 ani a ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini după ce în camera unde se juca a izbucnit un incendiu. Când s-a produs evenimentul, copila era singură în casă.
Dosar la Parchet pentru o importantă firmă de transport din Botoșani: 7.000 de morți trimiși în călătorii, patronii au refuzat să arate actele
Una dintre cele mai importante companii de transport persoane din Botoșani este vizată de o amplă anchetă a procurorilor botoșăneni.Suspiciunile privitoare la activitatea desfășurată de această firmă au apărut în urma unei sesizări.
Meciuri grele între șefa de la Județ și ONG-istul din spatele protestului: Sunteți locuitor al acestor comunități? – VIDEO
Organizatorii protestului au mers în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ pentru a participa la o discuție cu președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.
Scandal cu gesturi obscene: Bărbat încătușat de jandarmi chiar de lângă protestatari – FOTOGALERIE
 Incident petrecut vineri chiar în timpul protestului pentru drumul județean Mileanca – Coțușca.
Zeci de oameni, protest la CJ pentru modernizarea unui drum județean - Visăm drumuri asfaltate, dar vă faceți voi palate – VIDEO & GALERIE FOTO
În jur de 25 de mașini se află la această oră în centrul orașul în cadrul unui protest organizat pentru asfaltarea DJ 293 Mileanca – Coțușca, cel puțin teoretic de către cetățenii din cele două comune.
Consiliul Județean caută sponsori și apelează la bunăvoința primarilor ca să organizeze parada datinilor și obiceiurilor de iarnă
Reacțiile virulente apărute în spațiul public imediat după anunțul făcut de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Botoșani privind anularea Festivalului Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă ”Din străbuni, din oameni buni” a provocat o reacție rapidă a Consiliului Județean, căruia CJCPCT i se subordonează.
Mulțumiți-i lui Ciolacu și legilor lui idioate: După aproape 50 de ani la Botoșani NU se mai organizează Parada Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă
După aproape 50 de ani de când este organizat, evenimentul cel mai popular care avea loc la Botoșani înaintea sărbătorilor de iarnă a fost anulat.Un eveniment la care participau în fiecare an mii de botoșăneni. 
Bărbat găsit mort pe un câmp sub o încărcătură de azbociment
Un bărbat în vârstă de 39 de ani și-a pierdut viața după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu plăci de azbociment. Tragedia s-a produs pe un câmp din comuna Nicșeni.
Protecția Consumatorilor a închis unul dintre magazinele Lidl de la Botoșani, clienții evacuați de urgență – VIDEO & GALERIE FOTO
Controlul celor de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) este în acest moment în plină desfășurare.
Dan Alexa și-a anunțat plecarea de la FC Botoșani, după meciul cu Sepsi: Nu se mai poate continua așa
La finalul partidei, Dan Alexa s-a declarat extrem de dezamăgit de rezultatul final, dar și de prestația elevilor săi.
SEARA ACEASTA: Avarie uriașă la magistrala de la Leorda, Dorohoi a rămas fără apă, municipiul Botoșani afectat și el
În aceste momente echipajele de intervenție ale SC Nova Apaserv se află pe teren pentru o avarie de amploare care s-a produs la principala magistrală care alimentează mare parte din județul Botoșani.
ULTIMA ORĂ: Avarie la o conductă principală, ”cartierul milionarilor”, un oraș și cinci comune au rămas fără apă
Din cauza unei avarii apărute pe conducta de aducțiune Botoșani – Flămânzi, cu localizare în sensul giratoriu Alfa Land, SC Nova Apaserv SA anunță că a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei.
Florin Țurcanu, primele cuvinte după ieșirea din închisoare
Chiar în ziua în care Tribunalul a respins contestația Parchetului local și a păstrat decizia din iulie a Judecătoriei de eliberare condiționată, Florin Țurcanu a ieșit din Penitenciarul Botoșani.
Florin Țurcanu eliberat condiționat din Penitenciarul Botoșani după 10 luni de detenție
Fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu poate merge acasă, la familie.
BOMBĂ în dosarul Alexandra: Averea doctoriței a fost mutată pe soț, polițiștii au aflat când au vrut să instituie sechestru
Tranzacția a fost făcută la aproximativ trei săptămâni de la momentul în care medicul de la Secția de Obstetrică și Ginecologie a fost declarată suspect în dosarul privitor la moartea Alexandrei Ivanov.
PROTEST în fața Poliției Botoșani: Așteptăm un arest preventiv, un control judiciar ceva – VIDEO
Grupul de persoane care iese în stradă de mai bine de o lună de la decesul Alexandrei Ivanov s-a mutat în fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Probabil este adevarat ceea ce spune dna Federovici despre dnu Angel, insa pentru a face fata serpariei orgolioase trebuie promovat unul dintre ei, mai educat, mai onest, care sa se impuna, care sa nu intre in intrigile si aventualele rautati. Maternitatea, locul unde vin pruncii pe lume, sa ajunga in halul acesta, sa fie lasate mamele sa moara cu zile.? Sa colcaie de bacterii nozocomiale??! Sa fie conditionat actul medical??! Nu cred... Este sinistru daca asta este adevarul! Doamna cu pricina mai apare cu probleme in perioada in care sefa era dna doctor Puflea?? Un copil decedat sau ceva probleme??
23 august 2023, 21:14
ATI PROCEDAT FOARTE RAU CA L-ATI INCOLTIT PE ACEST OM SA-SI DEA DEMISIA! NU AVEA NICIO VINA! ATUNCI DATI-VA DEMISIA SI VOI TOTI, CEI DE LA CJ! Si pe medici si asistente care sunt cu adevarat vinovati, sa-i lasati in pace, da? Sa plateasca cine nu e vinovat! Ati gresit acum, doamna Doina Federovici!
23 august 2023, 13:53
Tardiv. Mult prea tardiv. Sub presiunea străzii nu se pune, nu crede nimeni în vreo formă de conștiință sau omenie. Dar să fie primit! Asteptăm o nouă numire cu alt/altă pesedistă. Poate pe fata lui Vîzdoagă sau alta pupilă a doinei. Poate Budăi? Aștia au deja expertiză in dezastru.
23 august 2023, 13:44
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Sinucigașii dau niște semnale de alarmă, pe care oamenii din jur le pot decodifica și trebuie să se ia măsuri imediat. Eu pe șefii lor i-aș trage la răspundere: nu își cunosc oamenii? Nu le știu problemele? Trebuie să aibă ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9681 lei
USD
Dolarul SUA
4.6029 lei
CHF
Francul elveţian
5.2648 lei
GBP
Lira sterlină
5.8001 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1236 lei
XAU
Gramul de aur
299.3672 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2586 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3052 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0248 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3895 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2043 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.9 o C
Dorohoi
0.2 o C
Bucecea
-0.7 o C
Darabani
-0.9 o C
Saveni
-0.7 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.