Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a transmis un mesaj de suflet după decesul colegului care a murit după mai bine de 40 de ore de muncă continuă.
Dumitru Ichim a intervenit pe drumurile blocate de nămeți din județul Botoșani.
Iată mesajul colegilor de la DRDP:
Colectivul DRDP Iași a aflat cu tristețe despre decesul colegului Dumitru Ichim (57 ani), deservent utilaj în cadrul Secției Drumuri Naționale Botoșani.
Aflat în perioada de repaus după activitatea de deszăpezire desfășurată pe fondul atenționărilor „Cod Roșu” de vreme severă, acesta a fost găsit fără suflare de către colegi în dimineața zilei de astăzi, 7 aprilie, în spațiul de odihnă destinat lucrătorilor amenajat la Districtul Săveni.
În ceea ce privește cauzele și circumstanțele decesului, acestea sunt analizate de către organele de anchetă, singurele abilitate să facă precizări în acest caz.
Dumitru Ichim era angajat de 33 de ani în cadrul SDN Botoșani, timp în care a desfășurat activități specifice întreținerii drumurilor naționale.
Pe această cale, DRDP Iași își exprimă regretul la trecerea sa în neființă și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.
Drum lin spre ceruri, drag coleg!”
Se răcește vremea în toată țara – PROGNOZA meteo pentru două săptămâni
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Grenadă găsită într-o pădure de un botoșănean ieșit la plimbare
Oana Sava
May 06, 2024
COD GALBEN de inundații anunțat de hidrologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
O nouă alertă: COD PORTOCALIU în șapte localități, botoșănenii avertizați prin RO – ALERT
Oana Sava
May 06, 2024