Tranzacția a fost făcută la aproximativ trei săptămâni de la momentul în care medicul de la Secția de Obstetrică și Ginecologie a fost declarată suspect în dosarul privitor la moartea Alexandrei Ivanov.
În cursul zilei de astăzi, 29 septembrie 2023, Marianei Pitrop i-a fost solicitată prezența la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
A venit însoțită de doi avocați din Iași care o reprezintă în acest dosar.
A fost chemată pentru a i se aduce la cunoștință instituirii măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor pe care le deține.
Această etapă a urmăririi penale a fost asistată și de cealaltă parte legală, respectiv apărătorii legali ai familiei Alexandrei, respectiv Biroul de Avocatură Gianina Vera Poroșnicu.
La momentul confirmării tuturor bunurilor deținute, Mariana Pitrop ar fi arătat că mai are pe numele său câteva terenuri situate în municipiul Botoșani, precum și o casă cu terenul aferent. Totodată, două autoturisme care erau pe numele său au fost vândute recent.
Restul bunurilor i-au fost cedate soțului printr-un contract de partaj care a fost încheiat la notar în prima parte a acestei luni.
Nu se cunoaște la acest moment cât anume din avere a fost trecută pe soț. Cert este faptul că valoarea bunurilor pe care le mai are pe numele său se ridică la suma de 314.544 de lei.
Motivația Marianei Pitrop în fața polițiștilor ar fi fost o serie de neînțelegeri familiale pe fondul dosarului penal în care este cercetată pentru decesul pacientei Alexandra Ivanov.
Contractul de partaj a fost încheiat pe timpul căsătoriei.
Avocatul Gianina Poroșnicu s-a arătat siderată de comportamentul medicului și a transmis că luni dimineață va depune la procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava o solicitare prin care Marianei Pitrop să-i fie schimbată calitatea actuală de suspect în cea de inculpat.
„Solicităm să se dispună cu celeritate arestarea preventivă. Iar argumentele și de fapt și de drept le va avea toată opinia publică luni, imediat după depunere. Vom iniția două acțiuni: una este de natură civilă, unde cerem anularea tranzacției făcute, și din punct de vedere strict penal, din punctul de vedere al dosarului aflat pe rol, acolo solicităm să i se schimbe calitatea în inculpat”,
Gianina Vera Poroșnicu, avocatul familiei Alexandra Ivanov
Anularea contractului de partaj va fi solicitată având în vedere că acest act a fost perfectat pe parcursul cercetării penale, iar legislația în vigoare, potrivit avocatei femiliei decedate, interzice acest lucru.
Între timp, Mariana Pitrop s-ar fi mutat la Iași și ar fi transmis că va locui în județul vecin pe parcursul anchetei penale, fiindu-i teamă pentru viața sa.
Proiect de sprijin pentru elevii din două sate botoșănene: Copiii au primit încălțăminte nouă
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Revoltă într-o comună din Bacău: Oamenii sunt îngropați în noroaie din cauza unei firme din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Măsurile luate de polițiștii de frontieră pentru celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Câte perechi de pantofi trebuie să aibă un bărbat și care sunt esențiali?
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024