Primăria Municipiului Botoșani organizează miercuri, 1 februarie 2023, în sala Mihai Eminescu, două întâlniri ce fac parte din procesul de consultare publică pentru actualizarea documentelor strategice pentru perioada 2021-2027.
Începând cu ora 10.00 va fi prezentat procesul de elaborare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), iar începând cu ora 12.00 se va detalia Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă (SIDU), inclusiv proiectele prioritare de dezvoltare.
Cele două întâlniri sunt publice și deschise atât persoanelor implicate în proiecte de dezvoltare la nivel instituțional și administrativ, cât și tuturor cetățenilor care sunt interesați de planurile municipalității pentru viitorii ani.
„Construim viitorul împreună și doar ascultând părerile și așteptările fiecărui cetățean putem ajunge la cele mai bune soluții în ce privește dezvoltarea orașului. Adresez, așadar, o invitație botoșănenilor de a participa la aceste întâlniri pentru a contura împreună cele mai bune strategii pentru municipiul Botoșani”,
a precizat primarul Cosmin Andrei.
Documentele strategice acoperă teritoriul administrativ al municipiului Botoșani, însă pentru prima dată acestea vizează și oportunitățile de colaborare la nivelul arealului Zonei Metropolitane.
Aceste instrumente vor fundamenta deciziile de investiții viitoare și vor asigura utilizarea eficientă și eficace a fondurilor europene și guvernamentale ce pot fi atrase.
Versiunile de lucru ale SIDU și PMUD pot fi consultate pe site-ul www.primariabt.ro (pagina principală), unde pot fi transmise și propuneri de modificare.
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Mare meci pe „Municipal”: Jandarmii, mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024