Era dat în urmărire generală de Poliția Română pentru că se sustrăgea executării unui mandat de executare a pedepsei.
Alin Teodor S. a fost găsit în municipiul Suceava, iar polițiștii l-au trimis sub escortă la Penitenciarul Botoșani.
Bărbatul în vârstă de 52 de ani a fost condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ”ultraj”.
Alin Teodor a fost condamnat inițial la 1 an de închisoare cu suspendare, dar nu a respectat graficul de supraveghere, iar pedeapsa a fost transformată în una cu executare.
Bărbatul a fost și arestat preventiv în acest caz, mai bine de două luni de zile.
El a amenințat cu un cuțit în mână patru polițiști care au intervenit la un scandal, oprindu-i pe aceștia să intervină.
Potrivit Monitorul de Suceava, bărbatul a fost protagonistul unui scandal petrecut pe 28 februarie 2021. Bărbatul în locuința căruia se manifesta violent Sava a cerut ajutor poliției. Trei polițiști și o polițistă au ajuns la fața locului, în dimineața zilei de 28 februarie, puțin după ora 5.00.
Din cercetări a rezultat că individul i-a amenințat pe cei patru polițiști cu un cuțit, ținându-i la distanță. Acesta a amenințat că îl ucide pe cel care se apropie.
După completarea probatoriului, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava l-a pus sub acuzare pe inculpat pentru comiterea a patru infracțiuni de ultraj. Inculpatul a fost arestat preventiv și trimis în judecată.
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Bărbat violent luat de acasă și adus în cătușe la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Plimbare cu mașina terminată la spital pentru un botoșănean
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024