Bărbatul a fost ridicat de polițiști de pe Aeroportul din Suceava, unde venise cu o cursă de Londra.
Acesta avea pe numele său o condamnare definitivă pentru infracțiuni la regimul rutier. Mai exact, Dumitru V. era condamnat definitiv de câteva zile, având de executat 1 an și 9 luni de închisoare.
Condamnatul a fost preluat de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava și transferat la Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei.
Bărbatul din Solca figura ca urmărit din 22 noiembrie.
Potrivit Monitorul de Suceava, în februarie 2019, pe timp de noapte, bărbatul ajuns acum după gratii se deplasa la volanul unui autoturism și nu a oprit la semnalul polițiștilor. După o scurtă urmărire, pe un drum secundar, polițiștii l-au ajuns din urmă pe cel de la volan și l-au identificat. Dumitru figura deja la acea dată cu un dosar penal pentru conducere fără permis. Mai mult, polițiștii au constatat că acesta pare băut, însă respectivul a refuzat atât etilotestul cât și probele biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. În aceste condiții, a fost pus sub acuzare pentru infracțiunile de conducere fără permis și refuzul de a se supune probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024