Ancheta săptămânii
Val de procese deschise de Primărie pentru tranzacții cu locuințe din Centrul Vechi: Sume derizorii / Poate ne trezim și cu apartamentele noastre că devin nule

Primarul Cosmin Andrei susține că a intrat în posesia unor documente din care reiese că au fost vândute 15 apartamente din Centrul Istoric, iar contractele de vânzare – cumpărare nu au fost perfectate la notar. Drept pentru care toate aceste înțelegeri contractuale vor fi contestate în instanță.

Documentele au fost solicitate de consilierii locali care fac parte din Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), administratorului fondului locativ al orașului, adică SC Locativa SA.

 

„Documente de care au ținut cu dinții și nu au vrut să mi le dea atunci când am făcut eu această solicitare. Ei bine, în urma solicitării AGA au fost puse la dispoziție de care aveam nevoie și am descoperit 15 contracte pentru care am făcut solicitare la oficiul juridic să facă demersuri pentru acțiuni în instanță pentru anularea acestor contracte de vânzare – cumpărare”,

Cosmin Andrei, primar Botoșani.

 

Motivul?

 

Contractele ar fi fost perfectate într-o formă care nu este autentică, conform cerințelor din Codul Civil.

 

„Sunt contracte perfectate cu sume care nu reflectă realitatea, sume derizorii. Terenuri vândute fără a fi evaluate, aferente acestor apartamente. Și lipsa calității vânzătorului și a cumpărătorului de a achiziționa aceste apartamente. Cu alte cuvinte, Locativa nu putea să vândă, chiriașul nu putea să cumpere. Locativa avea nevoie de vot în Consiliul Local și nu s-a dat vot pentru vânzarea acestor imobile. Cu două treimi trebuiau aprobate solicitările”,

Cosmin Andrei, primar Botoșani.

 

Legea locuinței 112/1995 arată că se pot achiziționa locuințele sociale de chiriașii titulari și nu de cei care au preluat ulterior contractele, până la a patra generație: „doar primii chiriași aveau acest drept și nu cei care au ajuns chiriași pentru că a perfectat Locativa documente și au făcut contracte de vânzare-cumpărare și cu 10.000 de euro, au ajuns proprietari în Centrul Istoric, zic dumnealor, dar proprietari cu niște documente semnate în birourile Locativa și nu cu acte semnate la notar. Niciun document nu este semnat și autentificat la notar”.

 

Municipalitatea va invoca nulitatea absolută în acțiunile pregătite pentru instanță.

 

„Îmi doresc foarte mult să recuperăm aceste imobile, iar la rândul lor chiriașii, dacă au plătit sume de bani și cu siguranță au plătit, să se îndrepte împotriva celor care au greșit ca să-și recupereze banii, sume derizorii de altfel, repet la valoarea de astăzi, 10.000 de euro pentru un apartament de 70 mp”, a încheiat primarul Cosmin Andrei.

 

Locativa: Totul s-a făcut legal!

 

Reprezentanții societății Locativa care administrează patrimoniul locativ al orașului susțin că în aceste tranzacții s-a respectat legea care era în vigoare la vremurile respective. Mai exact, în momentul când s-au încheiat acele contracte de vânzare - cumpărare, legislația specifică era diferită.

 

„La data respectivă, când au fost încheiate acele contracte, nu se făcea autentificarea la notar. Acela era cadrul legal de atunci, la toate clădirile din fondul vechi, erau vândute fără. Când a apărut legea privind autentificarea a trebuit să ne conformăm, cum facem și în prezent. Acele contracte nu au fost autentificate cum nu au fost autentificate nici locuințele pe care le-am cumpărat eu, părinții dvs., părinții noștri la blocuri, la casele vechi. Acele contracte înseamnă că devin nule? Ar trebui ca toate locuințele care s-au vândut după Revoluție și chiar înainte, atenție, că au fost vândute și înainte în baza altor legi, ar trebui toate contractele să devină nule”,

Florinel Gornea, director adjunct SC Locativa SA

 

Dacă s-ar pune un mare semn de întrebare asupra contractelor de înstrăinare a unor locuințe, atunci riscul ar plana în mii de cazuri, susține mai departe directorul Locativa care a continuat ușor ironic: „Poate ne trezim și cu apartamentele părinților noștri sau ale noastre că devin nule. Că nu le-am autentificat. Cu timpul, eram obligați să ne facem cărți funciare.Sunt persoane care și în ziua de astăzi nu și-au făcut intabularea. Mi se pare o chestie... mă rog”.

 

Și nici măcar vot în Consiliul Local nu era necesar în astfel de cazuri, spune Florinel Gornea. 

 

„La vremea respectivă nu era nici aprobarea Consiliului Local mai ales că, vorbim de toate, orice bloc, orice locuință care s-a vândut, nu era cu aprobarea Consiliului Local. Nu era mare filozofie să depunem o documentație legală pentru aprobare. Mai ales că, și după ce au apărut aceste discuții, nu s-a respins niciuna. Fiindcă tot timpul noi am vrut să facem cât mai legal, să nu apară probleme, mai ales pentru cumpărători, atenție. Chiar dacă au fost unii care au presat vinderea unor locuințe, noi am vrut să le facem legal”,

Florinel Gornea, director adjunct SC Locativa SA

 

În aceste situații judecătorii ar urma să stabilească dacă s-a respectat legea sau nu și dacă pentru locuințele înstrăinate în Centrul Istoric contractele de vânzare - cumpărare devin nule sau nu. 

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
A început asaltul final? Locativa obligată să trimită contractele de mandat pentru Flutur, Gornea și Achiței
Primarul s-a enervat după ce a mers noaptea în Centrul Istoric! Pregătește regulament și camere performante: recalcitranți, tupeiști, cu lipsă de respect față de autorități...

 

Edy, la ce meciuri te uiți? Mailat este detașat cel mai bun marcator român din SuperLigă, dar Iordănescu NU îl convoacă la națională 
S-a spus de nenumărate ori că, dincolo de valoarea și randamentul la zi al unui jucător, cel puțin la fel de importante pentru convocarea unui jucător la echipa națională a României sunt cluburile la care evoluează și firmele care îl impresariază. 
STUDIU de CAZ - Cum s-a salvat o fabrică din Botoșani - De la director la muncitori, toți angajații au acceptat să muncească 4 luni fără salariu: Pare o poveste de Ion Creangă, dar așa a fost VIDEO
Astăzi este una dintre cele mai mari companii din Botoșani, însă în anii de după revoluție a fost închisă câteva săptămâni, iar apoi muncitorii au venit la lucru câteva luni cu toate că știau că nu vor fi plătiți. Au acceptat însă această variantă pentru a-și salva fabrica și implicit locurile de muncă.
POVESTEA achitării directorilor de la Modern Calor în dosarul DNA în care a fost atrasă și o companie de top: O încâlceală contractuală cum nu întâlnești în fiecare zi
Pe data de 28 iulie 2017 procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava descindeau în birourile șefilor de la Modern Calor, compania orașului aflată în subordinea Consiliului Local. Era vizat un contract care asigura mentenanța a două motoare de cogenerare încheiat între Modern Calor și Elsaco Electronic.
Desfășurare impresionantă de forțe la o pensiune cu restaurant, piscină, loc de joacă și centru SPA, depistată cu branșament ilegal la apă
Pensiune 30 cu camere, piscină, centru SPA, restaurant, loc de joacă pentru copii, sistem de irigare a spațiului verde, vilă turistică. O afacere înfloritoare și cu impact în comunitate. Cu facturi lunare la apă care ar fi de doar câteva sute de lei.
Xiang, Zheng, Cheng și Sheng... Chinezii cuceresc comerțul la Botoșani: au pus mâna pe câteva dintre cele mai bune spații, iar profitul le-a explodat în pandemie
În alte vremuri văzuți doar pe la televizor ori la filmele de la cinematograf, chinezii încep să devină o prezență constantă în viața orașului. Nu sunt mulți, însă cei puțin ajunși pe aici au reușit să intre cu afaceri în câteva dintre cele mai importante spații din oraș.
AUR-ul a intrat la Botoșani pe mâna unei studente de 20 de ani, luată pe sus de jandarmi: Nu suntem județul paielor. Paie sunt cei care ne-au reprezentat la BucureștiVIDEO & GALERIE FOTO
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) are lider nou la Botoșani. Deși partidul are un senator și un deputat, președinte a fost numită o tânără de 20 de ani.
Fost parlamentar vizat de DNA: Era în același timp director la București și administrator de Primărie la Botoșani – DOCUMENT
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava au ajuns din nou la Botoșani. Sunt vizați un fost deputat în Parlamentul României și un primar în funcție.
”Un joc de glezne, ca la fotbal!” / ”O mare prostie” - Cum s-au mâncat vechii PNL-iști cu PDL-iștii în orașul în care PSD-ul a câștigat toate alegerile, iar primarul PSD îl face director pe contracandidatul de la PNL
Dacă vă imaginați că doar la Botoșani fuziunea PNL – PDL a fost una de formă vă înșelați. Municipiul Botoșani nu este singurul unde unii lideri proveniți din fostele formațiuni au ca principală preocupare anihilarea celeilalte tabere și abia apoi, eventual, lupta cu celelalte partide.
AUR-ul se umple de traseiști, de la administratorul de la ”Apă” și candidatul cu 4 partide în 12 ani, la consilierul care le promitea sătenilor mall în comună
Este o imagine care se repetă obsesiv în politica de după revoluție. La două-trei cicluri electorale apare un partid cu un pronunțat mesaj populist care intră în Parlament și atrage ca un magnet botoșăneni, care după ce au petrecut ani buni pe la unul sau mai multe partide, sesizând formațiunea aflată pe val, realizează brusc că nu se mai regăsesc în partidul din care fac parte și intră în noul partid.
O rușine epocală: Botoșaniul a ratat șansa istorică de a construi un spital nou, n-am încăput nici măcar pe lista unităților respinse - liderii politici aruncă vina unii pe alții
Aproape jumătate din județele țării vor beneficia de unități medicale printr-o linie de finanțare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) gestionată de Ministerul Sănătății (MS) la care, din motive încă neclare, autoritățile botoșănene nu au avut acces. Sau poate că au avut, dar nu au putut ori nu s-au zbătut ori nu și-au unit eforturile pentru a obține finanțarea.
Bătălia revelioanelor pe axa Botoșani – Suceava: Anda Adam e cap de afiș în ambele orașe, prețul total e de trei ori mai mare ”dincolo”
După doi ani în care, din cauza pandemiei, administrațiile publice locale nu au mai organizat concerte de revelion, anul acesta se revine la situația dinaintea restricțiilor.
Singur împotriva sistemului! Un botoșănean a învins statul după ce a făcut pușcărie nevinovat
Era ridicat de pe stradă fiind suspectat că ar fi lovit o femeie și i-ar fi furat lanțul de aur de la gât. Din cauza unui tatuaj a petrecut trei luni într-o celulă, pentru ca ulterior să fie achitat, fapta de tâlhărie nefiind dovedită de procurori.
Angajatul Primăriei scos cu Poliția de la locul de muncă, repus pe post de judecători: Trebuie să i se plătească și toate salariile
Magistrații Tribunalului Botoșani s-au pronunțat în acest dosar vineri, 11 noiembrie 2022.
PSD-iștii din fruntea Urban Serv, doi deja pensionari, încearcă să obțină încă patru ani de mandat FĂRĂ CONCURS 
Membrii consiliului de administrație de la compania de salubrizare a Consiliului Local Botoșani încearcă să rămână încă patru ani în funcție fără să mai susțină vreun concurs. 
Nesimțire în stare pură: Tentativă de majorare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, peste 10.000 de lei lună pentru două mandate
Sunt foști deputați și senatori care au făcut parte din Parlamentul României în urmă chiar și cu două decenii și care încă beneficiază de majorările salariale făcute la limita bunului simț de actualii componenți ai Legislativului.
6 oameni din ALDE intră șefi ”consultativi” la PNL – Povestea unei fuziuni prin... demisie colectivă
Intrarea Roxanei Țurcanu la sfârșitul săptămânii trecute în PNL nu a fost o decizie de moment. Între liberali și liberalii-democrați s-au purtat discuții de mai multe săptămâni privind o fuziune pe plan județean.
Cătălin Flutur în vizită la AUR-ul condus de George Simion: Suntem prieteni de ani de zile - CULISELE unei întâlniri pentru o brățară (a)politică
În săptămâna 15 - 21 august, fostul primar al municipiului Botoșani a vizitat sediul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).Cătălin Flutur susține că a mers la partidul menționat doar ca să ridice o invitație la nuntă.
Recensământ 2022: Pentru prima dată după 30 de ani municipiul Botoșani scade sub 100.000 de locuitori. Orașul riscă să-și piardă rangul, o parte din consilierii și polițiștii locali, inclusiv bani de la buget
Este cea mai gravă depopulare de la cel de-al Doilea Război Mondial, în care pierderile omenești au fost puse pe seama luptelor.Recensământul populației a oficializat practic fenomenul migrației la adevărata-i amploare, cu orașe din România părăsite masiv de locuitori.
O adolescentă din municipiu a obținut ordin de protecție împotriva propriei mame!
În cele mai multe dintre cazuri, divorțul dintre părinți se răsfrânge asupra copiilor care devin, în mod nefericit, o armă între foștii parteneri care caută răzbunare reciprocă.O încheiere de căsnicie din municipiul Botoșani se consumă în aceste zile cu lupte grele la Poliție și în instanță, după ce copilul a obținut ordin de protecție împotriva mamei.
Luptă până la Tribunal și Parchet pe direcția ”unicului șef” de la municipiu, primarul îi face prefectului plângere penală: S-a făcut sluj
Un nou conflict politico-administrativ se creionează în administrația publică locală de la Botoșani, în contextul animozității accentuate dintre filialele PNL și PSD, formațiuni care la nivel național se află în coaliția de guvernare. Nu și pe plan local.
Bre nea @Mihail vrei să rămână şmecherii pe drumuri, să doarmă sub gard la Pacea! Te văd om serios!
4 iulie 2022, 21:55
Pentruca primaria nu este organ de ancheta, altcineva si anume organul de ancheta, trebuie sa a cheteze marsaviile unui jnapan. Tot cera ce s a retrocedat, vandut instrainat sub odice forma este pus sub semnul intrebarii. De la mii de hectare de teren pana la teren pt garaje si chicinete pe casa scarii. O dovada de ciraj. Sa vedem daca tine si nu vin ordine de la nivel inalt.
4 iulie 2022, 18:44
Nu sunt de acord cu ce face acest primar pe nume Cosmin Andrei, dar ceea ce relatează Botoșăneanul este revoltător, cu iz penal. Actele de vânzare cumpărare care se înscriu la Cartea funciară sunt numai cele în formă autentică (deci la notariat) și se fac de mulți ani, legea publicității imobiliare și cadastrului este din 1996, pe atunci nu exista euro, deci vânzările despre care Gornea spune că ar fi în regulă sunt după 2002, de când pe piața și-a făcut prezența euro. Dacă vii cu o declarație și spui că așa e bine nu înseamnă că ne-ai prostit chiar pe toți, chiar dacă încerci să manipulezi cu nerușinare opinia publică. Flutur știe și el ceva despre cum s-au făcut tranzacțiile imobiliare la Locativa, sau află acum din presă?
4 iulie 2022, 15:05
„La data respectivă, când au fost încheiate acele contracte, nu se făcea autentificarea la notar. Acela era cadrul legal de atunci, la toate clădirile din fondul vechi, erau vândute fără. Când a apărut legea privind autentificarea a trebuit să ne conformăm, cum facem și în prezent. Acele contracte nu au fost autentificate cum nu au fost autentificate nici locuințele pe care le-am cumpărat eu, părinții dvs., părinții noștri la blocuri, la CASELE VECHI. Acele contracte înseamnă că devin nule? (Ar trebui ca toate locuințele care s-au vândut după Revoluție și chiar înainte, atenție, că au fost vândute și înainte în baza altor legi, ar trebui toate contractele să devină nule)” În ceea e privește casele vechi, vă pot confirma că părinţii mei le-au cumpărat cu acte notariale cu plan al casei desenat. În 1980 după demolare am cumpărat apartamentul de la OJCVL (oficiul judeţean de construire şi vânzare a locuinţelor, singura instituţie abilitată să construiască şi să vândă apartamente la acea vreme), la mutarea în bloc am aflat că doar 4 proprietari am mai rămas, ceilalţi fiind fugăriţi sau amenințați să plece. Astfel m-am trezit că am fost 4 proprietari de drept iar ceilalţi erau piloşi ai hoţilor de la primărie, de la acea vreme. Deci 4 plătim iar ceilalţi de pe scară s-au mutat gratis, la pomana porcului, popular. Ba mai mult sunt ameninţat de vecinul de deasupra că i-am luat apartamentul că el l-a primit prin repartiţie de la primărie. Cum şi-au băgat hoţii din primărie protejaţii într-un bloc al altei instituţii ale statului rămâne un mister. Astăzi sunt gazat în apartament de vecinul de deasupra ca să plec de acolo sau mai grav să plec cu picioarele înainte, i-a stat inima dragi tovarăşi şi pretini!. Am văzut că sunt găşti interesate de proprietari singuri, morţi cu ajutorul Domnului. Despre partea cu chiriaşi mi-a atras atenţia faptul că bătrânul şi băiatul cel mare au decedat de inimă iar acum titular e al doilea băiat, deci al 3-lea pe listă. Am cerut la asociaţie o dovadă că respectivii sunt proprietari şi am fost refuzat de escrocul de aşa zis preşedinte. Încurcate sunt căile Domnului!!!! Deci blocul respectiv are două scări foste OJCVL iar a treia cum a dat tovarăşul de la primărie, ghiveci.
4 iulie 2022, 14:17
or fi multe facute si nefacute, care put de la distanta ca unul se simtea stapan pe mosie pana la moarte, ordine trebuie sa se faca o data si o data, sa terminati cu acoperirea rahatului, daca e lege, sa se aplice...adica de ce unii sunt deasupra legii?, cineva a avut voturile asigurate 15 ani cu mizeriile astea, in plus, nu intelegem de ce unii, fara concurs pe bune, fara merite deosebte, trebuie sa diriguiasca institutii publice, logic ar fi sa mearga la concursuri pe bune si daca indeplinesc con ditiile sa fie acolo.....domnule Cosmin, va felicit ca ati atins viesparul perpetuat zeci de ani de clanul F, afaaaara cu ciudatii astia care stau degeaba pe salarii babane, in timp ce oameni competenti sunt someri
4 iulie 2022, 10:56
În ce perioadă au fost încheiate acele acte de vânzare-cumpărare? Dacă Gornea susţine că nu erau necesare aprobări, voturi, autentificări etc, de ce nu duceţi ancheta până la capăt? Că reiese că Gornea are dreptate iar Haoleu a cumpărat legal cu 10.000 de euro. Poate spune cineva şi cât valora o locuinţă de 70 mp în acea perioadă? Se pare că diferenţa a fost plătită la negru sau la... poker. Cititorul a intrat într-o zonă de confuzie citind acest articol şi nu cred că asta intenţionează ziaristul.
4 iulie 2022, 08:35
Domnule Primar ! S-au terminat problemele de de rezolvat in orasul nostru? Avem, apa curenta, canalizare, gaz, electricitate, iluminat public, asfalt peste tot? Platim impozitul egal fie ca stai la Casa Cartii , fie ca stai in Graniceri, Grigore Antipa , Plopilor, sau Cernavoda! Eu unul sunt satul de circul pe care il faceti cu Locativa si cu DSPSA ! Asta denota frustare, si teama de eventualii contracandidati la viitoarele alegeri! Eu sunt sigur ca electoratul va va judeca dupa ceea ce ati realizat npentru binele cetateanului si nu pentru binele dumneavoastra! AVeti suspiciuni de ilegalitati? De ce nu anuntati organele specializate de ancheta care sunt indrituite de a lua masuri , dupa care sa iesiti sa faceti declaratii despre ilegalitatile de la societatile pe care le urmariti cu insistenta! Eu va asigur ca probleme sunt la toate societatile subordonate Consiliului Local si nunumai la cele conduse de Flutur si Turcanu! Inca un lucru! De cand a devenit Primaria organ de ancheta? Nici pe timpul fostului regim nu era instituita o asemenea teroare !
4 iulie 2022, 08:20
astratex.ro
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Eu am spus foarte clar că, în momentul în care o să ajung să implementez reforma pensiilor sau reforma legii salarizării, nu o să fac ce s-a făcut la momentul scrierii PNRR. Adică nu o să fac o reformă sau reforme pe ascuns. O ...
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9633 lei
USD
Dolarul SUA
4.6099 lei
CHF
Francul elveţian
5.0913 lei
GBP
Lira sterlină
5.7790 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3216 lei
XAU
Gramul de aur
293.6078 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2599 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3373 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0571 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4361 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6664 lei
Vremea
astăzi
Botosani
6.9 o C
Dorohoi
10.7 o C
Bucecea
10.9 o C
Darabani
10.1 o C
Saveni
8.7 o C
Ştefăneşti
14.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.