Ancheta săptămânii
Reforma administrativă: CINCI instituții ar urma să dispară la Botoșani, cu tot cu directorii din fruntea lor

Proiectul legislativ privitor la unele măsuri fiscale aplicate în mediul privat, dar și cu o serie de măsuri care afectează aparatul de stat a intrat în transparență decizională.Mai multe instituții publice ar urma să dispară inclusiv la Botoșani prin desființare, comasare sau absorbție.

Cinci șefi care își pierd funcțiile 

 

În articolul de astăzi facem referire la structurile aflate în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

 

La nivelul județului Botoșani ar fi vorba despre opt unități de stat cu activități desfășurate în domeniul agricol, din care ar urma să rămână funcționale după aplicarea noii legi doar trei.

 

Iată care sunt aceste instituții și persoanele care în prezent au calitatea de director:

 

  • Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Botoșani – Cristian Delibaș
  • Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Botoșani – Iulian Axinciuc
  • Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor – Cristina Bahrin
  • Oficiul Județean de Zootehnie – Geluca Melniciuc
  • Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Marius Postolache
  • Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Liviu Zaharia
  • Agenția Domeniilor Statului – Victor Grădinaru
  • Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Marin Aostăcioaie

 

Cine dispare, cine rămâne...

 

Potrivit unor informații neoficiale la acest moment, vor fi păstrate doar Direcția Agricolă Județeană (cu politici în domeniul agricol), Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (cu rol de plată subvenții și atribuții de control) și Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (cu rol de gestionare a proiectelor europene din din domeniul agricol).

 

Cel mai probabil ,cele cinci instituții care urmează să fie desființate ar urma să fie absorbite de Direcția Agricolă, care în trecut a mai funcționat în acest format.

 

„Conform drafturilor apărute pe toate canalele de informații, așa se pare. Discuții punctuale pe ce și cum va fi nu am avut niciodată, cu nimeni. Am fost la București cu alte probleme legate de domeniul de activitate din agricultură, dar nu pe tema asta. Exact ca în 2007 va fi. Tot ce înseamnă deconcentrate ale Ministerului Agriculturii se vor uni într-o singură entitate, conform drafturilor apărute până în prezent”,

Cristian Delibaș, directorul DAJ

 

Barca e îndeajuns de încăpătoare pentru toți

 

Actualul director al Direcției Agricole își amintește că în urmă cu mai bine de 16 ani instituția pe care o conduce avea un număr de 144 de salariați. De-a lungul anilor, anumite servicii din cadrul direcției s-au desprins și au devenit unități de sine stătătoare, cu personalitate juridică, sedii, șefi și salariați.

 

Iar la acest moment Direcția Agricolă mai numără 34 de angajați.

 

O eventuală reunire a tuturor structurilor aflate în subordinea Ministerului Agriculturii ar putea fi o revenire la forma din 2007, fiind astfel eliminate o serie de cheltuielile bugetare.

 

De altfel, proiectul de lege prevede ca instituțiile nou înființate să opereze modificări pentru reducerea personalului în procent de 15% și tot atât pe partea de cheltuieli. Șeful Direcției Agricole este de părere că...„Nu pleacă nimeni, la cheltuieli e altceva, dar la persoane nu, nicio persoană nu va rămâne pe drumuri”.

 

A început numărătoarea inversă

 

De altfel, conducătorii autorităților publice centrale, locale sau județene care au în subordine entități publice au obligația de a publica pe pagina de internet proprie, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, lista instituțiilor publice care se vor comasa, desființa, reorganiza sau fuziona ori își vor transfera activitatea și personalul încadrat către alte structuri organizatorice.

 

Acest proces se va desfășura în perioada 1 septembrie 2023 – 1 ianuarie 2024.

 

Pentru funcțiile de conducere care dispar prin comasare sau fuziune, coordonatorul instituției are obligația de a pune la dispoziție un post de execuție care să corespundă cu nivelul studiilor și experienței dobândite în cadrul unității.

 

Vor fi afectate de măsurile din acest proiect normativ structuri din subordinea tuturor ministerelor, inclusiv ale Consiliului Județean și Primăriei Botoșani.

 

Botoșăneanul va continua seria articolelor privitoare la reforma administrativă din sistemul bugetar, cu noi exemple de unități care se vor supune procesului de reorganizare.

 

(Sursa foto - deposiphotos.com)

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Reforma administrativ-teritorială a României e inevitabilă, semnalul vine de la Cluj: Imediat după alegerile din 2024
Șefimea de la Botoșani „menținută” din pix pe posturi călduțe de Guvernul Ciucă – LISTA directorilor

 

Ordonanța lui Ciolacu strânge cureaua, dar nu prea: Oameni dați afară din primării doar „pe hârtie”! Primar: Trebuie să plec eu și cu vicele obligatoriu
Întâi a fost un proiect de ordonanță peste care s-a intervenit succesiv și care a paralizat practic activitatea din instituțiile publice vizate.Bugetarii erau mai degrabă preocupați să citească paragrafele care i-ar afecta direct și care i-ar fi lăsat fără o bună parte din salarii ori mai rău, chiar fără locul de muncă.
Este OFICIAL: Drumul Botoșani – Târgu-Frumos rămâne cu piatră spartă, gropi și alunecări de teren la granița dintre județe, se lucrează la un nou proiect
În timp ce prefectul, președintele Consiliului Județean și unii parlamentari ai Puterii își fac deja poze de la întâlniri pe tema autostrăzii Pașcani – Suceava, care ar urma să asigure conectivitatea județului cu Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8), la granița Botoșaniului cu Iașul este dezastru.
Angajații unei benzinării, la băut și fumat alături de alți oameni, la câțiva metri de un rezervor GPL, stația NU are autorizație de mediu – VIDEO & GALERIE FOTO
Mai mulți cetățeni din satul Hudum au reclamat autorităților că trăiesc cu teama unei tragedii din cauza unei stații GPL situate în apropierea drumului Botoșani – Suceava. Oamenii susțin că SKID-ul respectiv este amplasat ilegal și au solicitat ridicarea autorizației.
Procurorii de la Suceava, ”undă verde” pentru intrarea familiei cu cererea de peste 7 milioane de euro în dosarul decesului Alexandrei - MOTIVAȚII oficiale
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a preluat dosarul privitor la moartea Alexandrei Ivanov în data de 29 august 2023, la 11 zile de la deces. Suspect la acest moment în ancheta penală este medicul care se afla de gardă în noaptea de 17 spre 18 august 2023, în Maternitatea Botoșani.
Pietre, pământ și nori de praf pe Botoșani – Târgu-Frumos în ziua când drumul trebuia să fie gata, contractul se termină fără să se mai asfalteze la intrarea în județ – VIDEO & GALERIE FOTO
Promisă de trei decenii, reabilitarea drumului Botoșani – Târgu-Frumos nu este gata nici după ce s-au alocat fondurile necesare, s-a organizat o licitație, a fost desemnat un câștigător și a expirat și termenul, prelungit și el, de executare a lucrărilor.
Nu este vreo glumă! Firma cu explozia din Crevedia are sediu și la Botoșani și stație GPL într-o intersecție din centrul orașului – GALERIE FOTO
Compania căreia îi aparține stația GPL din Crevedia care a explodat sâmbătă seară are sediu secundar la Botoșani, într-un imobil pe care îl deține în baza unui contract de vânzare-cumpărare datat pe 20 ianuarie 2020.
Alexandra e peste tot! Caz tras la indigo: Mămică din Botoșani internată la Maternitate, mesaje fără răspuns către doctoriță! Copilul născut cu afecțiuni
Raluca și Andrei Bucșă sunt doi tineri din Botoșani care și-au dorit nespus să devină părinți.Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă experiență din viața lor s-a transformat într-un coșmar. Iar povestea lor seamănă aproape identic cu ceea ce i s-a întâmplat Alexandrei. Doar că în cazul tinerilor Raluca și Andrei, din fericire, experiența din Maternitate nu s-a terminat cu o tragedie.
Botoșani, județul în care oamenii mor pe capete în șanțuri betonate adânci până la 2 metri: O să desenăm câte un cap de mort pe fiecare podeț VIDEO & GALERIE FOTO
16 iulie 2023 CerchejeniUn tânăr de 22 de ani a murit după ce s-a izbit într-un cap de pod...
Heliportul modern construit la Botoșani cu bani europeni a devenit muzeu, elicopterele SMURD aterizează tot pe coclauri
Cerut, obținut și... nefolosit. Este pe scurt povestea heliportului de la Botoșani unde teoretic ar fi trebuit să aterizeze deja elicopterul medical care preia cazurile grave cu pacienți botoșăneni. Într-un românism specific sistemului bugetar, este posibil ca acest lucru să se întâmple și în realitate. Dar peste vreo doi ani.
Dorohoianca demisă de la București pentru ”ororile din cămine” a ajuns în aceeași zi director la Botoșani și a plecat în concediu
Chiar dacă informația privind destituirea Cristinei Anton din funcția de director general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a fost făcută publică pe 10 iulie, social-democrata și-a pierdut postul încă din data de 7 iulie.
Scandal feminin în PNL pentru șefia grupului din Consiliul Județean, s-a lăsat cu vorbe grele
Totul ar fi pornit de la o interpelare politică pe care Mirela Saucă a avut-o în ultima ședință ordinară de Consiliu Județean, în care a reproșat că liberalii nu sunt invitați la tăieri de panglici la care participă pesediștii. În replică, Doina Federovici le-a transmis să-și desemneze un lider de grup cu care să se poată discuta din timp astfel de lucruri.
Primăria pregătește proces pentru a prelua Casa Sindicatelor: Clădirea nu are proprietar / Construită din banii botoșănenilorFOTOGALERIE
Va fi probabil unul dintre cele mai provocatoare procese în care va fi implicată Primăria Botoșani iar miza este una pe măsură.Precedentul a fost deja creat în urmă cu un deceniu când a fost pornit valul de litigii pentru stabilirea proprietarului de drept al acestor imobile.
Investiția la drumul Botoșani – Târgu Frumos a avansat cu numai 3% în două luni, după ce s-a mărit valoarea contractului cu statul, constructorul cere extinderea termenului de execuție – VIDEO & GALERIE FOTO
După doi ani în care teoretic au fost efectuate lucrări de modernizare, cel mai important drum național pentru Botoșani prezintă o imagine a neputinței și a modului în care sunt onorate contractele cu statul în România. Șansele ca această arteră să fie finalizată la termen sunt extrem de mici.
Liberalismul la Botoșani: Iliuță a plecat din PNL supărat pe colaborarea cu PSD după ce a făcut campanie cot la cot cu PSD-iștii, a candidat alături de ei și cu votul lor a devenit viceprimar – GALERIE FOTO
Chiar dacă a plecat din PNL reproșând partidului colaborarea cu PSD, Viorel Iliuță a dobândit în 2012 un mandat de consilier local și apoi unul de viceprimar tocmai în cadrul unei alianțe a celor două partide.
Polițiști europeni cu toalete în curte, fără apă și săpun: Poliția Botoșani cumpără șase WC-uri din lemn pentru sediile din județ după ce a primit BMW-uri pentru oraș – FOTOGALERIE
Acțiune mai puțin obișnuită a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, care în aceste zile are în derulare o procedură în SICAP (Sistemul Informativ Colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a Achizițiilor Publice).
Plângere pentru tentativă de omor împotriva unui primar, un consilier local a cerut protecția Poliției: Omori lumea pe stradă
Disputele politice și administrative dintr-o comună s-au mutat din Consiliul Local la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), acolo unde un ales din Gorbănești a depus o plângere împotriva primarului Ionuț Melinte. Conflictul este unul mai vechi, însă a degenerat la sfârșitul lunii precedente.
Edy, la ce meciuri te uiți? Mailat este detașat cel mai bun marcator român din SuperLigă, dar Iordănescu NU îl convoacă la națională 
S-a spus de nenumărate ori că, dincolo de valoarea și randamentul la zi al unui jucător, cel puțin la fel de importante pentru convocarea unui jucător la echipa națională a României sunt cluburile la care evoluează și firmele care îl impresariază. 
STUDIU de CAZ - Cum s-a salvat o fabrică din Botoșani - De la director la muncitori, toți angajații au acceptat să muncească 4 luni fără salariu: Pare o poveste de Ion Creangă, dar așa a fost VIDEO
Astăzi este una dintre cele mai mari companii din Botoșani, însă în anii de după revoluție a fost închisă câteva săptămâni, iar apoi muncitorii au venit la lucru câteva luni cu toate că știau că nu vor fi plătiți. Au acceptat însă această variantă pentru a-și salva fabrica și implicit locurile de muncă.
POVESTEA achitării directorilor de la Modern Calor în dosarul DNA în care a fost atrasă și o companie de top: O încâlceală contractuală cum nu întâlnești în fiecare zi
Pe data de 28 iulie 2017 procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava descindeau în birourile șefilor de la Modern Calor, compania orașului aflată în subordinea Consiliului Local. Era vizat un contract care asigura mentenanța a două motoare de cogenerare încheiat între Modern Calor și Elsaco Electronic.
Desfășurare impresionantă de forțe la o pensiune cu restaurant, piscină, loc de joacă și centru SPA, depistată cu branșament ilegal la apă
Pensiune 30 cu camere, piscină, centru SPA, restaurant, loc de joacă pentru copii, sistem de irigare a spațiului verde, vilă turistică. O afacere înfloritoare și cu impact în comunitate. Cu facturi lunare la apă care ar fi de doar câteva sute de lei.
A uitat ca lesina pe la tribune si-i ieseau banii de prin buzunar. Ciolacel esti terminat la alegeri
26 septembrie 2023, 06:49
Când dispare inspectoratul școlar? Fără glumă!
25 septembrie 2023, 18:25
Pt funcțiile de conducere desființate se pun la dispoziție tot funcții de conducere, daca exista vacante!
25 septembrie 2023, 15:47
Este loc pt desfiintarea multor posturi caldute, pline de habarnisti care nu stiu pt ce iau salariul!Concret: cu jumatate din angajatii la stat de acum, poti face aceeasi treaba, adica proasta spre dezastruoasa.Foarte slab pregatiti mai ales acum toti au facultati facute pe genunchi...cine sa gandeasca, cine sa faca ceva pt oameni, eu tin cu dintii de posturi,de privilegii,se lingusesc cu toti de care atarna scaunul, tradeaza, vand.....pe bune, un copil bun, bine pregatit care stie carte nu incape pe nicaieri....concursuri aranjate.O reforma efectiva o vad atunci cand se desfiinteaza toate aceste institutii si se infiinteaza si populeaza pe baza de concurs serios, posturile reduse la jumatate.Va dati seama, toate gastile politice au falitii lor pe care trebuie sa-i angajeze la stat....credeti ca mai incap cei bine pregatiti, cu coloana vertebrala?
25 septembrie 2023, 14:55
Delibas minte cu nerușinare.DAJ Botoșani nu are 34 de salariați.Întrebați-l cati ingineri agronomi specialiști mai are pe domeniu vegetal la cultura mare, avand in vedere ca judetul este preponderent agricol cultura mare ????????În rest adunătură de tot felul de scoli in institutia lui, subliniez a lui. I-au plecat specialistii din instituție după ani de munca datorita comportamentului care îl are. Resursa umana este data pe mana unui maniac care nu vede decât scaunul de director. Întrebați-l concret ce a făcut EL în persoana pentru fermierii din județ????Sper ca deciziile la nivel de București sa se ia altfel cu privire la acest om prin reorganizare.
25 septembrie 2023, 13:22
Se desființează aceste instituții dar personalul v-a fi redistribuit.Aceeași Mărie,cu altă pălărie.Vreau să vă și eu un singur bugetar la șomaj,și-l pup undeva!
25 septembrie 2023, 12:37
Aceasta APIA e o instituție puternic politizata. Sunt salarii mărișoare, unde sug PNL-iști si PSD-isti. Vedeți in ultimul an cate încadrări s-au făcut
25 septembrie 2023, 10:57
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Sinucigașii dau niște semnale de alarmă, pe care oamenii din jur le pot decodifica și trebuie să se ia măsuri imediat. Eu pe șefii lor i-aș trage la răspundere: nu își cunosc oamenii? Nu le știu problemele? Trebuie să aibă ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9681 lei
USD
Dolarul SUA
4.6029 lei
CHF
Francul elveţian
5.2648 lei
GBP
Lira sterlină
5.8001 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1236 lei
XAU
Gramul de aur
299.3672 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2586 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3052 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0248 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3895 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2043 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.4 o C
Dorohoi
0.3 o C
Bucecea
-0.4 o C
Darabani
-0.5 o C
Saveni
-0.1 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.