Ancheta săptămânii
Ordonanța lui Ciolacu strânge cureaua, dar nu prea: Oameni dați afară din primării doar „pe hârtie”! Primar: Trebuie să plec eu și cu vicele obligatoriu
  • Întâi a fost un proiect de ordonanță peste care s-a intervenit succesiv și care a paralizat practic activitatea din instituțiile publice vizate.
  • Bugetarii erau mai degrabă preocupați să citească paragrafele care i-ar afecta direct și care i-ar fi lăsat fără o bună parte din salarii ori mai rău, chiar fără locul de muncă.

Speritoarea bugetarilor

 

Ordonanța s-a transformat în Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Pe lângă o serie de măsuri fiscale care lovește puternic în mediul privat există și o serie de prevederi despre celebra „reformă administrativă” prin care unitățile de stat deveneau mai suple și cu reduceri drastice de cheltuieli.

 

Printre altele, normativul obligă primăriile și consiliile județene să facă reduceri de zece procente în rândul personalului.

 

„Numărul maxim al posturilor corespunzător fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, stabilit potrivit art. III alin. (81) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările și completările ulterioare, și pct. 1 din anexa la respectiva ordonanța de urgență se reduce cu 10% începând cu data de 1 noiembrie 2023”.

 

Primăria Botoșani și Consiliul Județean salvate din pix

 

Se face trimitere la numărul maxim de posturi, ceea ce înseamnă că reducerea poate fi aplicată inclusiv prin desființarea posturilor vacante.

 

Primăria municipiului Botoșani are o organigramă totală de 600 de posturi pentru aparatul de specialitate al primarului, dar și direcțiile sau instituțiile subordonate, din care ocupate sunt în jur de 470. Astfel că restrângerea va fi operată din numărul celor neocupate, nefiind necesară trimiterea acasă a unor angajați.

 

Aceeași situație este valabilă și la Consiliul Județean Botoșani, cu 19 unități în subordine și cu o organigramă care nu este încărcată la maximum și care permite micșorarea cu zece puncte procentuale.

 

În județ ba-i rău, ba-i bine

 

În schimb, sunt afectate primăriile mici cu noua lege prin care toată țara ar trebui să strângă cureaua pentru ca România să se încadreze în limita de deficit impusă de forurile europene pentru a putea atrage în continuare fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

Primării care pe alocuri erau subdimensionate din punctul de vedere al personalului, deficitul forței de muncă regăsindu-se chiar la stat.

 

„Din punctul meu de vedere ne afectează și să spun de ce, pentru că eu lucram sub minimum care îl aveam prevăzut și chiar aveam nevoie de personal, de personal calificat. Desființând posturile, ne afectează. Pe toată lumea afectează. Pentru că, da, eu nu știu ce, există așa o legendă că primăriile au nu știu cât personal, nu este adevărat. Să vină la mine să le arăt organigrama cât e postul real, să vadă că eu lucram întotdeauna, am mers pe avarii, sub minimum necesar. Și nu pentru că nu aș fi vrut să găsesc, adică să iau oameni. Nu am găsit oameni care să fie calificați pentru ce am nevoie. Asta e marea problemă”,

Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiți

 

Muncitorii necalificați nu ar fi o problemă, în schimb sunt greu de găsit cei care au o calificare. Primarul de Răchiți a arătat că la acest moment nu poate preciza dacă va fi nevoit să renunțe și la funcționarii pe care îi are, în acest sens trasând sarcini clare șefilor de servicii sau birouri să facă o analiză detaliată pe posturi.

 

În schimb, mai gravă pare să fie partea de măsuri fiscale prin care unitățile administrativ teritoriale trebuie să se încadreze într-o medie a cheltuielilor efectuate în primele luni din an și astfel nu pot încheia contracte noi de investiții.

 

„Foarte afectați, foarte afectați. Deoarece nu avem voie, la ora actuală, să facem contracte noi. Dacă nu avem voie să facem contracte noi și nu putem să facem toate studiile de teren necesare și toate documentele tehnice necesare, cum putem accesa fondurile nerambursabile? Înseamnă că ni se limitează dreptul de a accesa fonduri nerambursabile”,

Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiți

 

Primarii se unesc să contracareze măsurile legislative

 

Printr-un demers comun al Asociației Comunelor din România (ACOR) primarii din rural vor să emită o adresă comună prin care să atragă atenția Executivului asupra faptului că le sunt afectate investițiile.

 

Mai ales înaintea provocatorului an 2024 care vine cu alegeri în cascadă.

 

Răul stabilit în funcție de carnetul de partid

 

Dacă Florin Bulgaru de la Răchiți, primar din partea PNL, a fost la un pas de criză de nervi pe marginea „reformei lui Ciolacu”, în schimb primarii PSD nu prea au resentimente de ordin administrativ.

 

Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi a răspuns sec: „Vom face o evaluare cu toate problemele astea și nu pot să mă pronunț acum cât ne afectează sau cât nu ne afectează”, deși noua lege este aplicabilă de la 1 noiembrie, iar în jurul ei se discută încă din vară.

 

Nu va fi afectată nici Primăria Bucecea, unde edilul șef susține că a avut o strategie încă de la câștigarea alegerilor prin care să lucreze cu puțini oameni, dar care să fie satisfăcuți financiar.

 

„Eu când mi-am bugetat de acum 2-3 ani de zile, mi-am solicitat să văd exact cât am partea de venituri, cât am partea de funcționare, iar la mine în momentul de față astăzi, partea de funcționare este 50% din buget. La alte primării se duce la 70-80%, la mine este 50% pentru investiții, 50% pentru funcționare. Adică am preferat să facă mai multă treabă funcționarii publici și să aibă salarii un pic mai mari, decât să fii mai mulți cu salarii mai mici”,

Angel Gheorghiu, primarul orașului Bucecea

 

37 de angajați,

sunt la Primăria Bucecea

 

Reforma administrativă doar desființează biroul juridic, ceea ce înseamnă că juriștii nu vor mai avea șef direct și astfel se pierde un spor de conducere la o singură persoană.

 

Nimeni nu pleacă acasă, reducerile sunt operate din posturile neocupate.

 

În orașul Ștefănești, condus de liberal Florin Buțura, nu am aflat cât sau dacă va fi afectată organigrama. Primarul a arătat că pleacă el acasă dacă e nevoie: „Trimit oamenii acasă, mă duc și eu. Dar nu pot acum că sunt la un priveghi, la o înmormântare, vă sun eu când o să ies”, a arătat Florin Buțura, primarul orașului Ștefănești.

 

Nu a mai revenit cu apelul telefonic de după înmormântare.  

 

Nu pleacă nimeni acasă...

 

...nici la Albești unde, de asemenea, organigrama a permis tăierea unor posturi doar pe hârtie.

 

„Ca să vă spun drept, eu am 40 și ceva de posturi, dar organigrama nu este completă. Deci nu are cum să mă afecteze. Am posturile vacante, de asta nu am angajat, am zis să am bani de salarii pentru cei care sunt angajați”,

Mihai Amarandei, primarul comunei Albești

 

Haz de necaz sau umor negru

 

În comuna care oferă locuințe gratuite tinerilor căsătoriți, primarul face haz de necaz despre lege. Ar trebui să trimită acasă un singur om, iar persoana în cauză oricum se află în prag de pensie.

 

„Noi nu avem decât o singură persoană, n-avem de unde da afară, avem un post unic și o să fie o singură persoană. La noi nu era încărcată organigrama. Un post vacant, în rest fiecare e post pe post. Doar dacă trebuie obligatoriu, trebuie să fiu eu și cu vicele. Dacă mai trebuie dați doi, trebuie să plec eu cu vicele obligatoriu”,

Costel Nazare, primarul comunei Concești

 

17 salariați

sunt la Primăria Concești

 

Iar primarul râde despre cum ar suna reducerea de 10% în cazul Primăriei pe care o conduce întrucât aplicarea strictă a procentului ar însemna să renunțe la... 1,7% angajați:  „Unul și încă unul fără cap mai rămâne. Un om și 70% din altul”.

 

Una peste alta, Costel Nazare s-a arătat reținut în a vedea o finalitate pozitivă la demersurile primarilor prin Asociația Comunelor, convins că oricum ordinul de sus se execută, în ciuda degringoladei produsă jos: „Pe cine interesează? Pe cine interesează? În afară de cei implicați direct, îi doare capul pe ăștia, dacă așa-s ordinele primite de sus, așa trebuie să le facă”.

 

Prevederile Legii 296/2023 sunt aplicabile de la 1 noiembrie cu termen de finalizare la 31 decembrie pentru ca de anul viitor să fie funcționale noile organigrame.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Reforma administrativă: CINCI instituții ar urma să dispară la Botoșani, cu tot cu directorii din fruntea lor
Plățile cash au fost LIMITATE începând de astăzi: MĂSURILE fiscale intrate în vigoare

 

Dosarul șpăgilor: Doina Caba și-a tras soțul în infracțiuni, șefa de la ATI plină de datorii dar cu mașină de peste 100.000 de euro – AVERILE șefelor arestate de la spital
Spitalul este zguduit de arestările VIP-urilor care au ajuns în cătușe.Neașteptate în ancheta de la Spitalul Județean Mavromati aflată în derulare la DNA Suceava sunt mai degrabă numele unora dintre cei implicați.
”Descoperirea” din canal: Muncitorii de la ”Apă” NU ar avea, de fapt, salariul minim pe economie - Nimeni nu prea ia sub 3.000 de lei
Ideea salarizării muncitorilor din echipajele de intervenții ale Nova Apaserv la nivel minim care circulă pe piață de ani la rând este una falsă.O susține conducerea companiei județului prin calcule făcute cu titlu de exemplu dar și sindicaliștii de la nivelul unității.
Parada Erorilor de Ziua Națională a României: cine și de ce a furat startul, unde au dispărut avioanele
1 Decembrie 2023 va rămâne probabil în memoria colectivă a botoșănenilor ca fiind Ziua Națională în care erorile s-au ținut lanțBotoșăneanul a încercat să afle ce s-a întâmplat și a discutat cu șefii instituțiilor implicate în organizarea evenimentului
Magistrații și-au mărit salariile retroactiv! La Botoșani un fost procuror va primi 50.000 de euro: Îmi tremura pixul în mână
250.000 de lei sau 50.000 de euro este suma pe care urmează să o primească un fost procuror de la Botoșani, într-o singură tranșă.Asta alături de un alt „cadou” oferit de colegii magistrați activi: majorarea pensiei de serviciu, cunoscută publicului larg drept „specială”.
Mesajul care poate fi decisiv în dosarul morții Alexandra Ivanov: Tânăra a trimis zeci de SMS-uri, unul singur amintit în anchetă
Alexandra, tânăra mamă din Botoșani care a murit în Maternitate în dimineața zilei de 18 august 2023 a trimis numeroase mesaje în ultima noapte din viața sa.Familiei, doctorului curant dar și celui care se afla de gardă. Mesajele au fost identificate la percheziția informatică efectuată ulterior decesului.
Facturi de aproape 2.000 de lei la apă în comuna fără... apă: Se plătește apa din fântâni – DOCUMENT
Unele persoane juridice din comuna Blândești au primit toamna aceasta de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut – Bârlad documente privind actualizarea abonamentelor de utilizare / exploatare a resurselor de apă care prevăd scumpiri drastice.
Este OFICIAL: Drumul Botoșani – Târgu-Frumos rămâne cu piatră spartă, gropi și alunecări de teren la granița dintre județe, se lucrează la un nou proiect
În timp ce prefectul, președintele Consiliului Județean și unii parlamentari ai Puterii își fac deja poze de la întâlniri pe tema autostrăzii Pașcani – Suceava, care ar urma să asigure conectivitatea județului cu Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8), la granița Botoșaniului cu Iașul este dezastru.
Angajații unei benzinării, la băut și fumat alături de alți oameni, la câțiva metri de un rezervor GPL, stația NU are autorizație de mediu – VIDEO & GALERIE FOTO
Mai mulți cetățeni din satul Hudum au reclamat autorităților că trăiesc cu teama unei tragedii din cauza unei stații GPL situate în apropierea drumului Botoșani – Suceava. Oamenii susțin că SKID-ul respectiv este amplasat ilegal și au solicitat ridicarea autorizației.
Procurorii de la Suceava, ”undă verde” pentru intrarea familiei cu cererea de peste 7 milioane de euro în dosarul decesului Alexandrei - MOTIVAȚII oficiale
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a preluat dosarul privitor la moartea Alexandrei Ivanov în data de 29 august 2023, la 11 zile de la deces. Suspect la acest moment în ancheta penală este medicul care se afla de gardă în noaptea de 17 spre 18 august 2023, în Maternitatea Botoșani.
Pietre, pământ și nori de praf pe Botoșani – Târgu-Frumos în ziua când drumul trebuia să fie gata, contractul se termină fără să se mai asfalteze la intrarea în județ – VIDEO & GALERIE FOTO
Promisă de trei decenii, reabilitarea drumului Botoșani – Târgu-Frumos nu este gata nici după ce s-au alocat fondurile necesare, s-a organizat o licitație, a fost desemnat un câștigător și a expirat și termenul, prelungit și el, de executare a lucrărilor.
Nu este vreo glumă! Firma cu explozia din Crevedia are sediu și la Botoșani și stație GPL într-o intersecție din centrul orașului – GALERIE FOTO
Compania căreia îi aparține stația GPL din Crevedia care a explodat sâmbătă seară are sediu secundar la Botoșani, într-un imobil pe care îl deține în baza unui contract de vânzare-cumpărare datat pe 20 ianuarie 2020.
Alexandra e peste tot! Caz tras la indigo: Mămică din Botoșani internată la Maternitate, mesaje fără răspuns către doctoriță! Copilul născut cu afecțiuni
Raluca și Andrei Bucșă sunt doi tineri din Botoșani care și-au dorit nespus să devină părinți.Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă experiență din viața lor s-a transformat într-un coșmar. Iar povestea lor seamănă aproape identic cu ceea ce i s-a întâmplat Alexandrei. Doar că în cazul tinerilor Raluca și Andrei, din fericire, experiența din Maternitate nu s-a terminat cu o tragedie.
Botoșani, județul în care oamenii mor pe capete în șanțuri betonate adânci până la 2 metri: O să desenăm câte un cap de mort pe fiecare podeț VIDEO & GALERIE FOTO
16 iulie 2023 CerchejeniUn tânăr de 22 de ani a murit după ce s-a izbit într-un cap de pod...
Heliportul modern construit la Botoșani cu bani europeni a devenit muzeu, elicopterele SMURD aterizează tot pe coclauri
Cerut, obținut și... nefolosit. Este pe scurt povestea heliportului de la Botoșani unde teoretic ar fi trebuit să aterizeze deja elicopterul medical care preia cazurile grave cu pacienți botoșăneni. Într-un românism specific sistemului bugetar, este posibil ca acest lucru să se întâmple și în realitate. Dar peste vreo doi ani.
Dorohoianca demisă de la București pentru ”ororile din cămine” a ajuns în aceeași zi director la Botoșani și a plecat în concediu
Chiar dacă informația privind destituirea Cristinei Anton din funcția de director general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a fost făcută publică pe 10 iulie, social-democrata și-a pierdut postul încă din data de 7 iulie.
Scandal feminin în PNL pentru șefia grupului din Consiliul Județean, s-a lăsat cu vorbe grele
Totul ar fi pornit de la o interpelare politică pe care Mirela Saucă a avut-o în ultima ședință ordinară de Consiliu Județean, în care a reproșat că liberalii nu sunt invitați la tăieri de panglici la care participă pesediștii. În replică, Doina Federovici le-a transmis să-și desemneze un lider de grup cu care să se poată discuta din timp astfel de lucruri.
Primăria pregătește proces pentru a prelua Casa Sindicatelor: Clădirea nu are proprietar / Construită din banii botoșănenilorFOTOGALERIE
Va fi probabil unul dintre cele mai provocatoare procese în care va fi implicată Primăria Botoșani iar miza este una pe măsură.Precedentul a fost deja creat în urmă cu un deceniu când a fost pornit valul de litigii pentru stabilirea proprietarului de drept al acestor imobile.
Investiția la drumul Botoșani – Târgu Frumos a avansat cu numai 3% în două luni, după ce s-a mărit valoarea contractului cu statul, constructorul cere extinderea termenului de execuție – VIDEO & GALERIE FOTO
După doi ani în care teoretic au fost efectuate lucrări de modernizare, cel mai important drum național pentru Botoșani prezintă o imagine a neputinței și a modului în care sunt onorate contractele cu statul în România. Șansele ca această arteră să fie finalizată la termen sunt extrem de mici.
Liberalismul la Botoșani: Iliuță a plecat din PNL supărat pe colaborarea cu PSD după ce a făcut campanie cot la cot cu PSD-iștii, a candidat alături de ei și cu votul lor a devenit viceprimar – GALERIE FOTO
Chiar dacă a plecat din PNL reproșând partidului colaborarea cu PSD, Viorel Iliuță a dobândit în 2012 un mandat de consilier local și apoi unul de viceprimar tocmai în cadrul unei alianțe a celor două partide.
Polițiști europeni cu toalete în curte, fără apă și săpun: Poliția Botoșani cumpără șase WC-uri din lemn pentru sediile din județ după ce a primit BMW-uri pentru oraș – FOTOGALERIE
Acțiune mai puțin obișnuită a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, care în aceste zile are în derulare o procedură în SICAP (Sistemul Informativ Colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a Achizițiilor Publice).
Ciorumbelul a spalat-o, a clatit-o, a uscat-o pe Firea-sarma si o prezinta prostimii spre revotare.
6 noiembrie 2023, 13:11
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Avem colaborare cu o echipă să putem să facem aceste cursuri. Împreună cu dna director de îngrijiri ne vom ocupa de acest aspect. Mai sunt sincope și vrem și aceste cursuri pentru că sunt necesare să readucem în mintea ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
4.0 o C
Dorohoi
5.1 o C
Bucecea
5.0 o C
Darabani
4.6 o C
Saveni
4.6 o C
Ştefăneşti
6.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.