În momente dificile din punct de vedere financiar în care statul a restrâns cheltuielile bugetare, mediul economic a fost lovit de măsuri fiscale fără precedent, iar bugetarii amenință cu paralizarea activității din unitățile de stat, o singură categorie profesională se evidențiază printr-o prosperitate financiară (ne)așteptată.
Magistrații, care printr-o simplă decizie și-au majorat salariile retroactiv pe ultimii trei ani, în proporție de 25%.
Totul a pornit de la consilierii de probațiune, cei mai slab plătiți din sistem, care au solicitat remunerații pe măsura muncii prestate. Salariile în rândul lor erau undeva la nivelul de 5.000 de lei.
O sentință favorabilă acestora a deschis practic această cutie a Pandorei prin care foști procurori, judecători sau asistenți judiciari au considerat că fac parte din aceeși familie ocupațională și implicit decizia se poate aplica unitar. În această logică nu s-a ținut cont de discrepanța care exista deja între salariul unui consilier de probațiune și cel al unui procuror sau judecător.
Majorarea salarială înseamnă de fapt creșterea valorii de referință sectorială de la 485 la 605 lei, adică un plus de aproximativ 20%.
Se aplică retroactiv de la 1 ianuarie 2018 pentru personalul din instanțe și de la 7 decembrie 2018 pentru personalul din parchete. Ceea ce înseamnă că judecătorii și procurorii ar trebui să primească diferențele salariale pentru ultimii 3 ani, respectiv sume de ordinul zecilor de mii de euro pentru fiecare magistrat.
Mai mult de atât, cei care au ieșit la pensie în ultimii 3 ani au început deja să solicite adeverințe cu noua salarizare pentru recalcularea pensiei de serviciu.
La Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani s-a cerut eliberarea a 24 de astfel de adeverințe.
Diferența uriașă a salariilor (sau pensiilor) între categoriile profesionale din România se reflectă în valul de proteste care au lovit țara în această perioadă.
Mai ales când, pentru un beneficiar de pensie de serviciu, plata unor așa zise restanțe salariale de zeci de mii de euro este asumată de un funcționar care ar trebui să lucreze câteva vieți pentru a câștiga acești bani.
„Ce sentiment simțiți în momentul în care ați fi salarizați cu 4.000 de lei pe lună net și puneți în plată o pensie de 250.000 de lei? În traducere 50.000 de euro drepturi restante la un pensionat cu pensie specială. Ce senzații simțiți în momentul respectiv? Ca să nu zic, pe grupul nostru pe care îl dezvoltăm de ceva timp și purtăm dialog cu colegii din casele teritoriale, o colegă ne spune că: «Eu am 3.700 de lei salariu. Lucrez în mod constant și după program și sâmbăta și duminica. Am pus în plată drepturi restante ale unei persoane care știm din ce categorie socială vine, că nu ne atingem de alte entități, 62.000 de euro. Îmi tremura pixul în mână. De unde plătesc eu dacă fac o eroare la introducerea datelor?»”,
Cătălin Dupir, reprezentantul salariaților din Casa de Pensii Botoșani
Printr-un ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), casele teritoriale de pensii au primit sarcina de revizuire a pensiilor de serviciu, în primă fază pentru foștii procurori.
„Vorbim despre revizuirea drepturilor unei categorii de magistrați, în urma actualizării salariilor, ca urmare a punerii în executare a dispozițiilor deciziei CCR 794/2016. Iar la nivelul județului Botoșani, în această situație, sunt 24 de persoane pentru care s-au emis aceste adeverințe de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Estimăm undeva o sumă restantă de aproximativ 3 milioane de lei”,
Cristina Anton, director Casa Județeană de Pensii Botoșani
3 milioane de lei,
Cea mai mare sumă calculată la Botoșani ajunge la contravaloarea unui apartament: „Cea mai mare sumă ar fi undeva în jur de 250.000 de lei, iar cea mai mică undeva în jur de 50.000 de lei. Sunt drepturi restante cu cinci ani în urmă”, mai spune șefa Casei de Pensii Botoșani.
S-a ajuns la aceste sume uriașe având în vedere că pensia de serviciu pentru un fost magistrat este calculată în procent de 80% din venitul brut al ultimelor 12 luni.
În cazul fostului procuror de la Botoșani care urmează să primească 250.000 de lei, acesta avea o pensie de serviciu de 18.796 de lei pe lună. După majorarea cu 25%, pensia specială crește la 24.545 de lei, cu 5.749 de lei în plus.
O altă pensie de serviciu de la Botoșani, în cazul unui fost procuror, crește de la 26.471 de lei la 27.480 de lei.
Există și situații în care cuantumurile sunt undeva la jumătate, respectiv 10.986 de lei cu creștere la 13.417 lei pentru o persoană sau 7.773 de lei cu majorare 8.561 de lei, pentru altă persoană.
Efortul financiar al țării pentru plata acestor sume retroactive ar fi unul uriaș.
O adresă confidențială a Ministerului Finanțelor care a ajuns în presa centrală indică faptul că suma care trebuie plătită de la buget în contul salariilor retroactive câștigate în instanță de magistrați este de 16 miliarde de lei. Adică aproximativ 3,2 miliarde de euro.
10,6 miliarde de euro,
Foto - depositphotos.com
Măsurile luate de polițiștii de frontieră pentru celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Câte perechi de pantofi trebuie să aibă un bărbat și care sunt esențiali?
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Deputatul Costel Șoptică și-a învățat lecția zilei: Banii dictează – VIDEO
Oana Sava
Oct 04, 2024
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024