Ancheta săptămânii
În numele fiului! Inspector șef pensionat, angajat la o altă instituție pe filiera chelneriței pusă inginer de tătucii din politică – VIDEO

Simona Iancu, fosta chelneriță angajată inginer la dispeceratul Administrației Bazinale Prut – Bârlad prin detașare de la Primăria Vatra Moldoviței, din județul Suceava, își are corespondent masculin la Botoșani.

Abia pensionat ca inspector șef la ITM, a devenit inspector la instituția unde fiul său era mare controlor

 

Stelian Mețler, fostul inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) a ieșit la pensie în martie 2017. La scurt timp, a revenit în sistemul bugetar după ce s-a angajat la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Botoșani, pe un post de inspector în compartimentul „inspecția apelor”.

 

A ajuns la SGA, fiind detașat de la... (da, ați ghicit) Primăria Vatra Moldoviței, practic aceeași filieră prin care a ajuns și tânăra fostă ospătăriță pe un post pentru care nu are competențele necesare.

 

Doar că, dacă în cazul ei, „tăticul” politic i-a fost directorul Petru Avram, în cazul lui Stelian Mețler, situația s-a inversat, fiul său, Constantin Mețler, fiind încadrat încă din 2015 în corpul de control al Agenției Naționale a Apelor Române (ANAR).

 

În prezent, fiul lui Stelian Mețler este director adjunct general al structurii centrale, după ce de-a lungul timpului a fost inclusiv șeful corpului de control. 

 

Tatăl său, Stelian Mețler care se apropie de vârsta de 70 de ani de acum, a lucrat în SGA Botoșani primind mașină și telefon de serviciu și având printre atribuții verificarea operatorilor economici și implicit aplicarea de sancțiuni. A activat în serviciul de avizare, iar imediat ce fiul său a ajuns director adjunct, în toamna anului trecut, a fost transferat la inspecții. 

 

*Constantin Mețler - Foto din pagina oficială ANAR

 

*CV Constantin Mețler - în perioada în care tatăl s-a angajat la SGA, fiul lucra la ANAR

 

Trimis de unde a venit după ce presa a început să se intereseze de modul în care a fost angajat

 

Dezvăluirile jurnaliștilor Recorder privitoare la încrengătura politică din această unitate a statului prin cazurile de la Mureș și Iași, au declanșat o masivă acțiune în interiorul ANAR de eliminare a politrucilor angajați dincolo de competențe.

 

Drept urmare, la SGA Botoșani, la mijlocul săptămânii trecute a ajuns corpul de control din Agenția Națională. În aceeași zi, contractul de muncă al lui Stelian Mețler a încetat cu acordul părților. Decizia a avut la bază și faptul că presa deja începuse să se intereseze de valul de angajări fără concurs, care au avut la bază legătură politice sau familiale. 

 

A doua zi, joi, 4 februarie 2021 jurnalistul Botoșăneanul s-a deplasat la sediul SGA Botoșani pentru a se interesa despre modul în care pensionarul Stelian Mețler a ajuns să lucreze timp de doi ani de zile în această unitate dar și despre modalitatea în care a fost angajat.

 

Directorul SGA Botoșani ori n-are voie să vorbească...

 

Dimineața, ora 8:45.

Ușa instituției este încuiată, un afiș îndeamnă eventualii vizitatori să apese interfonul. Am fost întrebați cine suntem și ce treburi avem în instituție, după care un angajat a coborât pentru a descuia ușa.

Alături de el, secretara directorului.

 

  • Cu cine aveți treabă?
  • Cu dl director.
  • Dl director nu primește presa
  • Dar nu mai bine mergeți și îl întrebați? De unde știți că nu primește presa?

 

După câteva minute, secretara a permis accesul în biroul lui Remus Iovu, șeful SGA Botoșani, care se afla cu predecesorul său, Mihai Aroșoaie.

 

Fostul director a ieșit, actualul a rămas, însă a ținut să tranșeze discuțiile din capul locului:

 

„Știți prea bine, noi SGA Botoșani nu avem voie să dăm relații de presă, este purtător de cuvânt la ABA Bârlad”, arătând că a mai fost vizitat și de alți ziariști „care au vrut să-l tragă de limbă”. Și care, spre mândria lui, nu au reușit.

 

Mai apoi și-a adus aminte că este supărat după ce în urmă cu un an de zile, Botoșăneanul dezvăluia cum propulsarea sa pe funcția de conducere a avut la bază și un anume grad de rudenie cu fostul ministru mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe: METODA ideală pentru a scăpa de un director PSD, în favoarea unui văr de ministru – FOTOGALERIE

 

A insistat că nu este rudă cu fostul ministru pe care l-ar fi văzut doar la televizor și de două ori la obiective strategice din județul Botoșani, în cadrul unor vizite de lucru.

 

Oameni din SGAJ și de la ANAR susțin încă în continuare că liberalul Remus Iovu este totuși văr de gradul doi cu Costel Alexe.

 

... Ori e lovit de amnezie când e întrebat de Mețler

 

Revenind la scopul vizitei de la SGA Botoșani, actualul director a fost întrebat cum a ajuns Stelian Mețler să lucreze în această instituție.

 

 

„Deci tot ce ține de SGA Botoșani, orice informație doriți, vă adresați purtătorului de cuvânt de la Administrația Bazinală, da? Strict pentru persoana mea vă dau orice declarație, dar pe serviciu avem politica noastră care trebuie să o respectăm”,

Remus Iovu, director interimar SGA Botoșani

 

Am insistat cu precizarea că un coordonator de instituție publică ar trebui să-și cunoască subordonații. Remus Iovu a fost brusc lovit de amnezie în privința numelui fostului șef ITM. S-a făcut că nici măcar nu cunoaște numele, deși timp de trei ani de zile au fost colegi. Și a mințit în ciuda faptului că doar cu o zi înainte avusese un control de la ANAR în urma căruia lui Stelian Mețler i s-a desfăcut contractul de muncă. 

 

 

  • „Cum să nu știu? Dl Mețler... cum ați spus? Stelian. Dl Mețler Stelian nu este angajatul nostru”
  • Dar al cui angajat este?
  • „Al nimănui...deci mă repet, orice informație doriți, vă adresați purtătorului de cuvânt”.

 

După supărare și amnezie, Remus Iovu a trecut la ironii și a încercat să explice că poate oferi orice altă informație.

 

Cu excepția celor legate de angajările piloșilor, evident.

 

„Vreți să vă dau cotele la zi sau ce mai vreți dvs.? S vi le dau cu cea mai mare plăcere (...) . Astea sunt cotele, poate vă interesează să vedeți dacă este viitură pe Prut sau în altă zonă, în ideea asta mă refeream”,

Remus Iovu, director interimar SGA Botoșani

 

”Noi nu facem angajări decât de muncitori simpli care cosesc iarba”

 

L-am contactat ulterior pe Mihai Aroșoaie, fostul coordonator al instituției în mandatul căruia s-a făcut angajarea lui Stelian Mețler, pentru a primi răspunsurile la întrebările pe care ne-am încăpățânat să le adresăm.

 

„Deci angajările la noi la TESA se fac de către ABA Prut – Bârlad. Nu știu cum a venit, ăia fac angajările și știu cum a venit sau nu a venit. Noi nu facem angajări decât de muncitori simpli care cosesc iarba, dar și alea tot cu Iașul. De acolo luați relațiile”,

Mihai Aroșoaie, fost director SGA Botoșani

 

Botoșăneanul a formulat o solicitare scrisă la ABA Prut Bârlad, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, la care probabil se va emite un răspuns în termen de maximum 10 zile, conform purtătorului de cuvânt, Andreea Poenaru.

 

*Notă – Simona Iancu – Stelian Mețler nu este singura coincidență privitoare la practicile din instituțiile publice care devin sinecuri pentru politruci.

 

Cazul de la Mureș în care unui director i s-a cerut să facă un pas în spate pentru a-i face loc unui membru de partid, s-a petrecut și la SGA Botoșani unde, Mihai Aroșoaie a fost „vizitat” de corpul de control al ministrului pentru a fi determinat să facă un pas în spate și să-i facă loc lui Remus Iovu. Până la urmă s-a ajuns la un troc, Mihai Aroșoaie care urma să se pensioneze în toamna anului trecut, rămânând inginer șef, al doilea după director, cu același salariu, pentru încă un an.

 

VEDEȚI ÎN MATERIALUL VIDEO DE MAI JOS DECLARAȚIILE SFIDĂTOARE, AMNEZIA ȘI IRONIILE DIRECTORULUI SGA BOTOȘANI PE TEMA ANGAJĂRII FOSTULUI INSPECTOR ȘEF AL ITM BOTOȘANI

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
O trăim și pe asta: administrator de grădiniță trimis șef la instituția care gestionează apele
Caracatița angajărilor scandaloase de la Apele Române cuprinde și Botoșaniul: Data asta schema este tată – fiu

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Singur împotriva sistemului! Un botoșănean a învins statul după ce a făcut pușcărie nevinovat
Era ridicat de pe stradă fiind suspectat că ar fi lovit o femeie și i-ar fi furat lanțul de aur de la gât. Din cauza unui tatuaj a petrecut trei luni într-o celulă, pentru ca ulterior să fie achitat, fapta de tâlhărie nefiind dovedită de procurori.
Angajatul Primăriei scos cu Poliția de la locul de muncă, repus pe post de judecători: Trebuie să i se plătească și toate salariile
Magistrații Tribunalului Botoșani s-au pronunțat în acest dosar vineri, 11 noiembrie 2022.
PSD-iștii din fruntea Urban Serv, doi deja pensionari, încearcă să obțină încă patru ani de mandat FĂRĂ CONCURS 
Membrii consiliului de administrație de la compania de salubrizare a Consiliului Local Botoșani încearcă să rămână încă patru ani în funcție fără să mai susțină vreun concurs. 
Nesimțire în stare pură: Tentativă de majorare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, peste 10.000 de lei lună pentru două mandate
Sunt foști deputați și senatori care au făcut parte din Parlamentul României în urmă chiar și cu două decenii și care încă beneficiază de majorările salariale făcute la limita bunului simț de actualii componenți ai Legislativului.
6 oameni din ALDE intră șefi ”consultativi” la PNL – Povestea unei fuziuni prin... demisie colectivă
Intrarea Roxanei Țurcanu la sfârșitul săptămânii trecute în PNL nu a fost o decizie de moment. Între liberali și liberalii-democrați s-au purtat discuții de mai multe săptămâni privind o fuziune pe plan județean.
Cătălin Flutur în vizită la AUR-ul condus de George Simion: Suntem prieteni de ani de zile - CULISELE unei întâlniri pentru o brățară (a)politică
În săptămâna 15 - 21 august, fostul primar al municipiului Botoșani a vizitat sediul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).Cătălin Flutur susține că a mers la partidul menționat doar ca să ridice o invitație la nuntă.
Recensământ 2022: Pentru prima dată după 30 de ani municipiul Botoșani scade sub 100.000 de locuitori. Orașul riscă să-și piardă rangul, o parte din consilierii și polițiștii locali, inclusiv bani de la buget
Este cea mai gravă depopulare de la cel de-al Doilea Război Mondial, în care pierderile omenești au fost puse pe seama luptelor.Recensământul populației a oficializat practic fenomenul migrației la adevărata-i amploare, cu orașe din România părăsite masiv de locuitori.
O adolescentă din municipiu a obținut ordin de protecție împotriva propriei mame!
În cele mai multe dintre cazuri, divorțul dintre părinți se răsfrânge asupra copiilor care devin, în mod nefericit, o armă între foștii parteneri care caută răzbunare reciprocă.O încheiere de căsnicie din municipiul Botoșani se consumă în aceste zile cu lupte grele la Poliție și în instanță, după ce copilul a obținut ordin de protecție împotriva mamei.
Luptă până la Tribunal și Parchet pe direcția ”unicului șef” de la municipiu, primarul îi face prefectului plângere penală: S-a făcut sluj
Un nou conflict politico-administrativ se creionează în administrația publică locală de la Botoșani, în contextul animozității accentuate dintre filialele PNL și PSD, formațiuni care la nivel național se află în coaliția de guvernare. Nu și pe plan local.
Prietenie ruptă în două de AUR: Povestea unei candidaturi sprijinite de o organizație văzută ca o continuatoare a legionarilor - VIDEO
15 august 2020 – Bogdan Cărăușu își lansează candidatura la Consiliul Local pe platoul Sălii Polivalente din mijlocul mai multor reprezentanți ai Frăției Ortodoxe, inclusiv a președintelui Dan Grăjdeanu.7 iulie 2022 – invitat la Botoșăneanul TV, Bogdan Cărăușu face public că a întrerupt colaborarea cu organizația religioasă în ciuda sprijinului care i-a fost acordat atunci.
Viorica Dăncilă, dezvăluiri la Botoșani după pierderea șefiei Guvernului: Nici Doina, nici Marius nu au dat un telefon / Nimeni nu se aștepta că o să-l aresteze pe Liviu Dragnea – VIDEO
În toată istoria sa, România a avut un singur prim-ministru femeie: Viorica Dăncilă. A condus Guvernul în perioada 29 ianuarie 2018 – 4 noiembrie 2019, perioadă marcată de proteste de stradă și de o luptă la baionetă cu Justiția.
E jale! Investiția la drumul Botoșani – Târgu-Frumos, doar la un sfert după jumătate din contract, pentru o mulțime de lucrări încă nu s-au obținut nici măcar avizele
Avem parte de anunțuri triumfaliste din partea unor demnitari botoșăneni cu poze în care apare asfaltul, dar în realitate situația de pe drumul Botoșani – Târgu-Frumos este una cel puțin îngrijorătoare. Asta reiese dintr-o situație primită de Prefectură de la Secția Drumuri Naționale (SDN), practic reprezentantul din județ al beneficiarului, adică al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în Botoșani.
ALARMĂ: S-a cerut oficial suspendarea autorizației de mediu pentru rampa de deșeuri a județului, Botoșani riscă să fie îngropat în gunoaie
Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului (APM) suspendarea Autorizației Integrate de Mediu (AIM) emisă pentru Centrul Integrat de Management al Deșeurilor (CMID) Stăuceni. Mai direct spus, noua groapă de gunoi a județului riscă să rămână fără autorizație de mediu, ceea ce înseamnă că nu ar mai putea să își desfășoare activitatea, iar operatorii de salubrizare din întreg județul nu ar mai avea unde să ducă deșeurile.
Sătul să aștepte apa, un fost luptător în Legiunea Străină își vinde pensiunea din Botoșani: Chiar e strigător la cerVIDEO & GALERIE FOTO
Nici mai mult, nici mai puțin de 16 ani a luptat în instanță pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra unui conac naționalizat de comuniști. L-a transformat în pensiune, a avut 50.000 de turiști, însă după opt ani de activitate dorește să renunțe la afacere. Iar motivul nu ar trebui să existe într-o țară membră a Uniunii Europene.
Val de procese deschise de Primărie pentru tranzacții cu locuințe din Centrul Vechi: Sume derizorii / Poate ne trezim și cu apartamentele noastre că devin nule
Primarul Cosmin Andrei susține că a intrat în posesia unor documente din care reiese că au fost vândute 15 apartamente din Centrul Istoric, iar contractele de vânzare – cumpărare nu au fost perfectate la notar. Drept pentru care toate aceste înțelegeri contractuale vor fi contestate în instanță.
Patru foști și actuali șefi ai Filarmonicii dați pe mâna Poliției, suspiciuni de luare de mită, abuz și neglijență în serviciu
Sesizarea organelor de cercetare a venit în urma unui audit efectuat la Filarmonica de Stat „George Enescu” Botoșani.Vizează patru angajați care au fost implicați în organizarea unui concurs pentru ocuparea poziției de concert maestru.
”Reforma de la Apă” a născut până la urmă mai mulți șefi, instalatorii au fost rebotezați ”operatori circuite rețea apă” poate-poate vine cineva să se angajeze
Pe 20 aprilie, cu câteva zile înaintea Paștelui, Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Aqua Botoșani”, structură constituită de Consiliul Județean și 73 de consilii locale, a avizat modificarea organigramei și statului de funcții la SC Nova Apaserv SA. După ce, în ianuarie, s-au redus directorii de la patru la doi, în aprilie numărul total al șefilor a crescut cu patru. În același timp, se găsesc foarte greu oameni pentru munca de jos.
Coșmar pe drumul Botoșani - Flămânzi: pietre, pământ, șanțuri și mult praf: Oamenii au rămas fără poduri, este disconfortul cu piatra, cu praful, cu penele... VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 2 august 2021, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) anunța deschiderea șantierului de lucrări pe DN 28 B, Botoșani – Târgu Frumos.Odată frontul de lucru ajuns aproape de limita orașului Botoșani, pentru șoferi parcurgerea unui drum către Iași sau spre sudul țării a devenit un calvar.
Gata negocierile pe directori PNL - PSD: Doi liberali grei lăsați fără funcție, social-democrații au aplicat din nou tactica ”oricine, numai el nu”
Așa cum am anunțat spre finele săptămânii trecute, una dintre „victimele” negocierilor s-a nimerit a fi Ada Macovei, șefa educației botoșănene pe care, și de această dată, o urmărește trecutul.Negocierile au fost în cele din urmă închise și la Botoșani după intervenția unor șefi de la București.
DEZVĂLUIRI explozive despre „faimoasele autobuze” : Eltrans plătește taxă pentru fiecare kilometru suplimentar și are deja peste 100.000 km în plus - VIDEO
3.600 de euro plătește Eltrans pe lună pentru fiecare autobuz închiriat de la compania turcească cu care s-a încheiat un contract de leasing operațional.Autobuzele s-au defectat de 200 de ori în mai puțin de doi ani și sunt limitate și la numărul de kilometri parcurși.
Sa stii ca esti inregistrat si totusi sa debitezi asemenea tampenii, asta inseamna sa fii redus mintal.
10 februarie 2021, 10:22
Din ce partid fac parte domnii? Toti: tatal, fiul, directorul actual, directorul vechi.... toti. Toti acestia trebuie sa plece acasa.... in sectorul privat sunt destule locuri de munca unde se cere sacrificiu si performanta. Sunt asteptati cu drag!
10 februarie 2021, 01:09
Ești târât intr-un război care nu e al tau? Dar ai uitat cine te-a pus director? Nerecunoscatorule!
8 februarie 2021, 20:28
Cand era ministru i-a convenit sa fie varul lui. Acum ca este cercetat de DNA se dezice de el. Tipic pentru lasul de redus.
8 februarie 2021, 20:21
luati la purecat toate institutiile statului, inclusiv la primarie, cj, urbanserv, etc si vedeti ca e plin de pensionari care pe langa pensie iau si salariu, iar somerii nu au nicio sansa sa gasesca ceva de lucru
8 februarie 2021, 16:15
Cel mai slab director, pardon, sef de formatie cu atributii de director
8 februarie 2021, 13:54
Cum a ajuns director fotograful de nunti, botezuri si inmormantari?
8 februarie 2021, 12:14
Domnilor bugetari, daca doriti sa munciti pana la 70-80- ani mergeti in mediul privat.
8 februarie 2021, 11:43
un politruc ce se incurca in minciuni
8 februarie 2021, 11:30
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
”Din păcate, discriminarea în școli este prezentă. În sondajul nostru de opinie, realizat acum un și jumătate la nivel național, am cerut părinților și profesorilor copiilor din preuniversitar să identifice motivele de hăr ...
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9005 lei
USD
Dolarul SUA
4.4823 lei
CHF
Francul elveţian
4.9076 lei
GBP
Lira sterlină
5.4945 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4888 lei
XAU
Gramul de aur
275.3749 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2362 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2712 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1660 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3580 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2062 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6582 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.2 o C
Dorohoi
-2.7 o C
Bucecea
-2.7 o C
Darabani
-3.2 o C
Saveni
-2.6 o C
Ştefăneşti
-1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.