Ancheta săptămânii
200 de milioane de euro – Cel mai mare proiect din istoria Botoșanilor în pericol din cauza meciurilor politice interminabile de la ”Apă”

Situația gravă în care se află operatorul licențiat de apă și canalizare poate avea consecințe dezastruoase pentru întreg mediul economic și social de la Botoșani. SC Nova Apaserv SA ar putea pierde o finanțare de circa 200 de milioane de euro dacă nu reușește să se echilibreze financiar și, mai ales, dacă intră în insolvență.

Semnal de alarmă tras de ministru încă de vara trecută


Prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 companiile din domeniul apei pot obține fonduri nerambursabile uriașe pentru crearea de aducțiuni, construcția sau modernizarea unor stații de tratare sau de epurare, reabilitarea rețelelor și alte investiți din această gamă.
În România proiectele pe apă și canalizare sunt gestionate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar în luna iulie a anului trecut, Marcel Boloș, venit atunci la Botoșani în calitate de ministru, a tras un semnal de alarmă privitor la lentoarea de care dă dovadă SC Nova Apaserv SA în întocmirea documentației necesare obținerii finanțării. Oficialul guvernamental de la acea dată acuza faptul că societatea se află abia în faza întocmirii studiului de fezabilitate.

 

marcel bolos la botosani

 

Se termină iarnă și tot pe acolo suntem


Martie 2021... La șapte luni de la vizita reprezentantului Cabinetului Orban, SC Nova Apaserv SA lucrează în continuare la aceeași documentație. Nu direct, ci printr-o asociere de firme condusă de SC Tadeco Consulting SRL, companie cu care s-a semnat un contract de servicii pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Botoșani”. Prin acest contract se realizează și acel SF invocat de fostul ministru al actualului MIPE. Studiul de fezabilitate trebuie depus la MIPE care dacă îl consideră corespunzător îl trimite spre aprobarea finală la Comisia Europeană.


”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Botoșani” va fi format din 14 sau 15 subproiecte (încă nu s-a stabilit clar). Printre altele, acestea prevăd construcția a două aducțiuni pe traseele Cătămărăști – Botoșani – Flămânzi și Ștefănești – Dângeni – Trușești, construcția unor stații de epurare la Săveni, Darabani, Bucecea și Ștefănești, reabilitări de rețele în aceste orașe și în municipiul Botoșani și modernizarea stației de tratare din Darabani.


Obiectivele incluse în acest mega-proiect au fost desprinse din Master Planul aprobat în 2015 de Consiliul Județean, acționarul majoritar al SC Nova Apaserv SA, referitor la extinderea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare-epurare.


Valoarea totală a investiției a fost evaluată la 181 de milioane de euro, sumă confirmată la Botoșani chiar de fostul ministru al fondurilor europene, din care 92% vine de la UE, cu 6% trebuie să contribuie SC Nova Apaserv SA și cu 2% Consiliul Județean.


Sumele vor fi însă actualizate la nivelul anului 2021 și estimările făcute de SC Nova Apaserv SA arată că se va trece în final de 200 de milioane de euro.

 

De unde scoate 12 milioane de euro pentru cofinanțare o firmă adusă în pragul insolvenței pentru o datorie de șase ori mai mică?


Iar aici apare prima mare problemă. 6% din valoarea totală a proiectului înseamnă 12 milioane de euro, o sumă imposibil de asigurat de către compania de apă a CJ, care a ajuns într-o situație extrem de dificilă din cauza unei executări silite pentru o sumă de peste șase ori mai mică. Soluția ar fi contractarea unui credit bancar, dar cine finanțează o firmă cu datorii de milioane de lei și care abia a reușit să plătească salariile după două luni?


”De fapt aceasta este miza: ce efort financiar faci acum ca să aduci o investiție de 200 de milioane de euro în Botoșani? Dacă nu se face investiția aceasta cred că și nepoții nepoților noștri se vor răscoli în mormânt. 200 de milioane de euro este enorm de mult. Să nu ai acești bani să îi poți utiliza pentru realizarea unei infrastructuri vitale oricărei comunități mi se pare că e nu de război mondial, nu ar trebui să doarmă noaptea nimeni. Faceți asta! Este grija mea ca om al orașului, că altă grijă n-am, că nu-mi dă mie nimic”,


Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț, Industrie și Agricultură.


Președintele CCIA și al Elsaco, grup de firme care implementează proiecte de zeci de milioane de euro în domeniul apei, crede că este obligatoriu capitalizarea SC Nova Apaserv SA, fie de către Consiliul Județean, de un fond de investiții sau printr-o altă formă, ”ceva trebuie să se întâmple ca această firmă să fie capitalizată”, deoarece în caz contrar în câteva luni va intra în insolvență.

 

”Era iminența promovării unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență”


Apoi, există riscul real al intrării în insolvență, tocmai pentru a salva societatea cel puțin o perioadă de executările silite, caz în care SC Nova Apaserv SA practic nu mai îndeplinește condițiile de obținere a finanțării.


”Dacă mai ținea o săptămână nu o vedeam bine. Era iminența promovării unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență care crea un bulgăre de zăpadă fantastic”,


narcis stefanNarcis Ștefan, președinte CA SC Nova Apaserv SA.


Acesta susține că administratorii ajunseseră foarte aproape de momentul în care să fie practic obligați să introducă societatea în insolvență, chiar dacă de la Consiliul Județean i s-a cerut să nu recurgă la o asemenea măsură. Iar acest pericol nu a dispărut complet.


”Noi administratorii eram într-o mare dilemă. Legea conferă exclusivitate consiliului de administrație pentru declararea sau solicitarea deschiderii acestei proceduri. Dar societatea prin reprezentanții legali, prin consiliul de administrație, era obligat dacă în mod vădit veniturile sunt mult mai mici decât cheltuielile, pentru protecția creditorilor, administratorii sunt obligați să sesizeze judecătorul sindic. Și exista un mic risc ca, dacă altcineva ar fi cerut insolvența, viitorul administrator judiciar sau chiar lichidator, să ne tragă pe noi la răspundere că prea târziu am făcut treaba aceasta. În paralel, era și o sancțiune pe Codul Penal care spunea că, dacă în șase luni de când începe situația aceasta, nu sesizezi judecătorul sindic, este bancrută frauduloasă și noi administratorii eram responsabili de situația aceasta. Și executarea silită a început undeva prin octombrie”,


Narcis Ștefan, președinte CA SC Nova Apaserv SA.

 


”Suntem foarte întârziați, alte companii din România deja au licitat contracte și s-au apucat de executat lucrări”


Chiar și în condițiile în care s-ar rezolva problemele financiare, apare un al treilea obstacol. Atât ex-ministrul Marcel Boloș, cât și președintele grupului Elsaco, Valeriu Iftime, bine ancorat în Asociația Română a Apei (ARA), susțin că MIPE și mai departe Comisia Europeană alocă finanțările pe principiul ”primul sosit, primul servit” astfel încât este posibil ca la data la care SC Nova Apaserv SA termină documentația sau la cea la care se finalizează evaluarea de către Comisia Europeană, să se epuizeze pur și simplu fondurile alocate României pentru apă și canalizare.


”Noi suntem foarte întârziați, alte companii din România deja au licitat contracte și s-au apucat de executat lucrări, iar noi suntem abia la stadiul în care consultantul ne face documentația ca să ne aprobe finanțarea. Deci Botoșaniul nu are semnat contract de 200 de milioane de euro pe POIM.
Cel mai grav este că având această situație complicată economic, se poate ca acești bani să nu vină. O firmă în insolvență nu poate să obțină banii aceștia, iar eu cred că distanța dintre insolvență și normalitate este destul de mică la Botoșani”,


Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț, Industrie și Agricultură.


La Nova se speră ca până finele anului să se obțină finanțarea


Reprezentanții companiei de apă și canalizare nu sunt însă atât de pesimiști și consideră că nici foarte întârziată nu este SC Nova Apaserv SA față de alte firme de profil din România.


cristina panait”Cu proiectul suntem spre sfârșitul primei etape, reprezentând contractul de sprijin pentru documentația tehnică, inclusiv studiul de fezabilitate, care de fapt pregătește celelalte contracte aferente proiectului major «Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Botoșani». Acum suntem în analiza instituțională și analiza cost-beneficiu, luna viitoare ar fi cea pentru depunerea studiilor de fezabilitate pentru toate cele 14-15 contracte de lucrări aferente proiectului regional”,


Cristina Panait, director executiv SC Nova Apaserv SA.


Cât despre estimările sau mai bine spus năzuințele directorului care coordonează acest mega proiect...  


”Eu sper ca până la sfârșitul acestui an să trecem de comisie, dar sunt operatori puternici care stau poate și de doi ani în analiză la comisie și tot îi mai trimite acasă pentru că datele din proiectele tehnice nu corespund cu punct și virgulă ghidului de finanțare. Ei privesc foarte tehnic lucrurile acestea”,


Cristina Panait, director executiv SC Nova Apaserv SA.

 

CJ-ul a mai băgat în faliment și Apa Grup. Se repetă povestea și cu Nova Apaserv?


În 2009 – 2010, Consiliul Județean a derulat o operațiune gigant prin care SC Apa Grup SA, operatorul de apă și canalizare la care era acționar majoritar, a fost băgat în faliment după ce acumulase datorii de circa 70 de milioane de lei. A fost înlocuit cu SC Nova Apaserv SA, o companie nou înființată tot cu CJ acționari majoritar, care a preluat toată activitatea fostului operator. Dar nu doar activitatea, ci și directorii, angajații, utilajele, iar ani buni a ființat chiar în același sediu.


La 11 ani de atunci spectrul falimentului apare din nou la compania de apă și canalizare controlată de CJ. Și aceasta pentru că, în afară de denumire, altceva esențial nu s-a schimbat. Problema fundamentală a rămas în continuare: directorii și membrii consiliului de administrație sunt numiți în continuare pe criterii politice, uneori în urma unor concursuri – simulacru, în care mereu ies învingători membrii partidului care deține majoritatea în CJ.

 

apa grup

 


Astfel s-a ajuns la un moment dat în situația incredibilă ca din 12 administratori și directori, SC Nova Apaserv SA să nu aibă nici măcar un singur absolvent de hidrotehnică. Și culmea ironiei, să se afle într-o situație vecină cu insolvența din cauza pierderii unui proces în condițiile în care atât președintele CA, cât și directorul general sunt juriști.


”Eu văd mai mult o luptă politică între un PSD care spun să o facă liberalii că și-au pus șeful, iar liberalii nu-și dau seama în ce s-au băgat pentru că eu nu văd ca Guvernul să dea niște bani la Botoșani pentru compania de apă. A doua oară compania de apă având o situație delicată, ei mai trecând odată printr-un proces de insolvență (finalizat cu falimentul SC Apa Grup SA – n.r.). Adică așteptând cu mâna întinsă că o să ne dea cineva ceva, n-o să dea nimeni. Dacă nu au bani să facă o majorare de capital serioasă de minim 3 milioane de euro, compania aceasta nu scapă de insolvență, adică acolo se duce. Măsura urgentă este să o faci sănătoasă economic pe termen scurt, adică măcar jumătate de an, ca în această jumătate de an să poți avea niște măsuri de reorganizare”,


Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț, Industrie și Agricultură.


Cuvântul de ordine: DEPOLITIZARE


În opinia acestuia, SC Nova Apaserv SA nu a ajuns să rămână fără electricitate și materii prime doar pentru că ne aflăm în stare de alertă.


Însă problema de fond pe care o vede este aceea a imixtiunii politicului în activitatea societății.


”Ceea ce este absolut clar este că, în măsura în care nu se depolitizează, nu reușești să numești un manager privat cu adevărat, o să suferim toți pentru că rezultatele se văd. Ce trebuie să înțelegem este că nu există nici o altă zonă în care să fie atâția bani europeni, cum sunt în infrastructura de valeriu iftimeapă, de canalizare și banii aceștia nu o să vină continuu”,


Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț, Industrie și Agricultură.


Este dificil de preconizat acum ce se va întâmpla în următorul an, darămite până la viitoarele alegeri, dar un lucru este cert: atât timp cât compania de apă, indiferent de cum va fi denumită, va continua să fie administrată din sediile unor partide, mai devreme sau mai târziu va ajunge de unde a plecat: datorii uriașe, conturi blocate, pericol de sistare a furnizării.


Iar prețul va fi cel mai mare din istoria administrației județene: 200 de milioane de euro.


Și nu este vorba doar de bani ca atare, ci de apă și canalizări de calitate, care cresc nivelul de trai și fac zona mai atrăgătoare atât pentru populație, cât și pentru investitori. Apoi, chiar și în cazul în care licitațiile pentru lucrări ar fi câștigate de companii din afara județului, acestea tot ar fi obligate să își deschidă puncte de lucru la Botoșani, ceea ce ar însemna încasări masive din taxe și impozite.


Țineți minte partidele care fac parte din plenul CJ și care controlează practic SC Nova Apaserv SA: PSD, PNL, ALDE și Pro România.

 

 

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
La Nova Apaserv se discută de insolvență, fostul director... recuperează datorii
Cum să pierzi șefia de la ”Apă” după ce ai avut 5 membri în CA din 7: Uluitoarea poveste în care Șoptică și Țurcanu au răsturnat PSD-ul cu... Pro

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Singur împotriva sistemului! Un botoșănean a învins statul după ce a făcut pușcărie nevinovat
Era ridicat de pe stradă fiind suspectat că ar fi lovit o femeie și i-ar fi furat lanțul de aur de la gât. Din cauza unui tatuaj a petrecut trei luni într-o celulă, pentru ca ulterior să fie achitat, fapta de tâlhărie nefiind dovedită de procurori.
Angajatul Primăriei scos cu Poliția de la locul de muncă, repus pe post de judecători: Trebuie să i se plătească și toate salariile
Magistrații Tribunalului Botoșani s-au pronunțat în acest dosar vineri, 11 noiembrie 2022.
PSD-iștii din fruntea Urban Serv, doi deja pensionari, încearcă să obțină încă patru ani de mandat FĂRĂ CONCURS 
Membrii consiliului de administrație de la compania de salubrizare a Consiliului Local Botoșani încearcă să rămână încă patru ani în funcție fără să mai susțină vreun concurs. 
Nesimțire în stare pură: Tentativă de majorare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, peste 10.000 de lei lună pentru două mandate
Sunt foști deputați și senatori care au făcut parte din Parlamentul României în urmă chiar și cu două decenii și care încă beneficiază de majorările salariale făcute la limita bunului simț de actualii componenți ai Legislativului.
6 oameni din ALDE intră șefi ”consultativi” la PNL – Povestea unei fuziuni prin... demisie colectivă
Intrarea Roxanei Țurcanu la sfârșitul săptămânii trecute în PNL nu a fost o decizie de moment. Între liberali și liberalii-democrați s-au purtat discuții de mai multe săptămâni privind o fuziune pe plan județean.
Cătălin Flutur în vizită la AUR-ul condus de George Simion: Suntem prieteni de ani de zile - CULISELE unei întâlniri pentru o brățară (a)politică
În săptămâna 15 - 21 august, fostul primar al municipiului Botoșani a vizitat sediul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).Cătălin Flutur susține că a mers la partidul menționat doar ca să ridice o invitație la nuntă.
Recensământ 2022: Pentru prima dată după 30 de ani municipiul Botoșani scade sub 100.000 de locuitori. Orașul riscă să-și piardă rangul, o parte din consilierii și polițiștii locali, inclusiv bani de la buget
Este cea mai gravă depopulare de la cel de-al Doilea Război Mondial, în care pierderile omenești au fost puse pe seama luptelor.Recensământul populației a oficializat practic fenomenul migrației la adevărata-i amploare, cu orașe din România părăsite masiv de locuitori.
O adolescentă din municipiu a obținut ordin de protecție împotriva propriei mame!
În cele mai multe dintre cazuri, divorțul dintre părinți se răsfrânge asupra copiilor care devin, în mod nefericit, o armă între foștii parteneri care caută răzbunare reciprocă.O încheiere de căsnicie din municipiul Botoșani se consumă în aceste zile cu lupte grele la Poliție și în instanță, după ce copilul a obținut ordin de protecție împotriva mamei.
Luptă până la Tribunal și Parchet pe direcția ”unicului șef” de la municipiu, primarul îi face prefectului plângere penală: S-a făcut sluj
Un nou conflict politico-administrativ se creionează în administrația publică locală de la Botoșani, în contextul animozității accentuate dintre filialele PNL și PSD, formațiuni care la nivel național se află în coaliția de guvernare. Nu și pe plan local.
Prietenie ruptă în două de AUR: Povestea unei candidaturi sprijinite de o organizație văzută ca o continuatoare a legionarilor - VIDEO
15 august 2020 – Bogdan Cărăușu își lansează candidatura la Consiliul Local pe platoul Sălii Polivalente din mijlocul mai multor reprezentanți ai Frăției Ortodoxe, inclusiv a președintelui Dan Grăjdeanu.7 iulie 2022 – invitat la Botoșăneanul TV, Bogdan Cărăușu face public că a întrerupt colaborarea cu organizația religioasă în ciuda sprijinului care i-a fost acordat atunci.
Viorica Dăncilă, dezvăluiri la Botoșani după pierderea șefiei Guvernului: Nici Doina, nici Marius nu au dat un telefon / Nimeni nu se aștepta că o să-l aresteze pe Liviu Dragnea – VIDEO
În toată istoria sa, România a avut un singur prim-ministru femeie: Viorica Dăncilă. A condus Guvernul în perioada 29 ianuarie 2018 – 4 noiembrie 2019, perioadă marcată de proteste de stradă și de o luptă la baionetă cu Justiția.
E jale! Investiția la drumul Botoșani – Târgu-Frumos, doar la un sfert după jumătate din contract, pentru o mulțime de lucrări încă nu s-au obținut nici măcar avizele
Avem parte de anunțuri triumfaliste din partea unor demnitari botoșăneni cu poze în care apare asfaltul, dar în realitate situația de pe drumul Botoșani – Târgu-Frumos este una cel puțin îngrijorătoare. Asta reiese dintr-o situație primită de Prefectură de la Secția Drumuri Naționale (SDN), practic reprezentantul din județ al beneficiarului, adică al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în Botoșani.
ALARMĂ: S-a cerut oficial suspendarea autorizației de mediu pentru rampa de deșeuri a județului, Botoșani riscă să fie îngropat în gunoaie
Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului (APM) suspendarea Autorizației Integrate de Mediu (AIM) emisă pentru Centrul Integrat de Management al Deșeurilor (CMID) Stăuceni. Mai direct spus, noua groapă de gunoi a județului riscă să rămână fără autorizație de mediu, ceea ce înseamnă că nu ar mai putea să își desfășoare activitatea, iar operatorii de salubrizare din întreg județul nu ar mai avea unde să ducă deșeurile.
Sătul să aștepte apa, un fost luptător în Legiunea Străină își vinde pensiunea din Botoșani: Chiar e strigător la cerVIDEO & GALERIE FOTO
Nici mai mult, nici mai puțin de 16 ani a luptat în instanță pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra unui conac naționalizat de comuniști. L-a transformat în pensiune, a avut 50.000 de turiști, însă după opt ani de activitate dorește să renunțe la afacere. Iar motivul nu ar trebui să existe într-o țară membră a Uniunii Europene.
Val de procese deschise de Primărie pentru tranzacții cu locuințe din Centrul Vechi: Sume derizorii / Poate ne trezim și cu apartamentele noastre că devin nule
Primarul Cosmin Andrei susține că a intrat în posesia unor documente din care reiese că au fost vândute 15 apartamente din Centrul Istoric, iar contractele de vânzare – cumpărare nu au fost perfectate la notar. Drept pentru care toate aceste înțelegeri contractuale vor fi contestate în instanță.
Patru foști și actuali șefi ai Filarmonicii dați pe mâna Poliției, suspiciuni de luare de mită, abuz și neglijență în serviciu
Sesizarea organelor de cercetare a venit în urma unui audit efectuat la Filarmonica de Stat „George Enescu” Botoșani.Vizează patru angajați care au fost implicați în organizarea unui concurs pentru ocuparea poziției de concert maestru.
”Reforma de la Apă” a născut până la urmă mai mulți șefi, instalatorii au fost rebotezați ”operatori circuite rețea apă” poate-poate vine cineva să se angajeze
Pe 20 aprilie, cu câteva zile înaintea Paștelui, Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Aqua Botoșani”, structură constituită de Consiliul Județean și 73 de consilii locale, a avizat modificarea organigramei și statului de funcții la SC Nova Apaserv SA. După ce, în ianuarie, s-au redus directorii de la patru la doi, în aprilie numărul total al șefilor a crescut cu patru. În același timp, se găsesc foarte greu oameni pentru munca de jos.
Coșmar pe drumul Botoșani - Flămânzi: pietre, pământ, șanțuri și mult praf: Oamenii au rămas fără poduri, este disconfortul cu piatra, cu praful, cu penele... VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 2 august 2021, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) anunța deschiderea șantierului de lucrări pe DN 28 B, Botoșani – Târgu Frumos.Odată frontul de lucru ajuns aproape de limita orașului Botoșani, pentru șoferi parcurgerea unui drum către Iași sau spre sudul țării a devenit un calvar.
Gata negocierile pe directori PNL - PSD: Doi liberali grei lăsați fără funcție, social-democrații au aplicat din nou tactica ”oricine, numai el nu”
Așa cum am anunțat spre finele săptămânii trecute, una dintre „victimele” negocierilor s-a nimerit a fi Ada Macovei, șefa educației botoșănene pe care, și de această dată, o urmărește trecutul.Negocierile au fost în cele din urmă închise și la Botoșani după intervenția unor șefi de la București.
DEZVĂLUIRI explozive despre „faimoasele autobuze” : Eltrans plătește taxă pentru fiecare kilometru suplimentar și are deja peste 100.000 km în plus - VIDEO
3.600 de euro plătește Eltrans pe lună pentru fiecare autobuz închiriat de la compania turcească cu care s-a încheiat un contract de leasing operațional.Autobuzele s-au defectat de 200 de ori în mai puțin de doi ani și sunt limitate și la numărul de kilometri parcurși.
Din nefericire Ieftimie are dreptate doar ca pentru cei ce ar trebui sa l audă, tot ce spune el e o limba străină, total necunoscuta unora.
2 martie 2021, 01:25
Problema este ca in toata tara nu se mai gasesc oameni care sa lucreze la o societati de stat si sa fie cinstiti. La privat patronii conduc direct ei sau ii bat cu harapnicul pe directori si pe angajati sa fie eficienti. La stat esti eficient daca aduci beneficii celui care te-a pus intr-o functie. Aceste beneficii se primesc de la diferiti constructori, proiectanti, consultanti,furnizori etc care se vor simti indreptatiti sa scada calitatea lucrărilor, proiecteleor, serviciilor, produselor pe care le livreaza. Societatea de stat incepe sa nu mai functioneze in pierdere desi a primit investitii de sute de milioane de euro. La Nova Apa se mai adauga furtul extins de apă pe traseele de sute de kilometri din Botosani, Dorohoi, Botosani -Flamanzi s.a.m.d Cine sunt presedintii de CJ,, membrii din consiliul de administratie, directorii, sefii de servicii, managerii de proiecte care ar stopa aceste grave nereguli? Nu ii avem.
1 martie 2021, 16:40
drumul catre dezastru este clar.......nu poate firedresata intr-o luna, doua, 1 an...........renuntati la acest megaproiect pt ca nu sunt bani de cofinantare, nu sunt oameni pregatiti, altfel UE isi cere banii inapoi......dom Iftime are si el un interes doar se stie..........trebuia sa traga semnale de alarma de vreo 30 de ani, cu toate institutiile in care zac neputinciosii, nestiutorii, trantorii politici............cu astia nu ai cum sa ajungi undeva....decat in groapa
1 martie 2021, 16:17
Cand se primesc bani de la UE sau din alta parte pt canalizare cine are obligatia sa verifice unde s au scurs acei bani ?
1 martie 2021, 13:26
Imediat apare Silegeanu cu soluția, unifica el toate partidele se pune el șef mai mare și gata, a rezolvat totul...
1 martie 2021, 11:12
bun articol, pentru operatorul de apa se impune ca toti factorii implicati sa solutioneze problemele, botosanenii nu au nicio vina, decat ca inca mai platesc un serviciu la un cost -calitate discutabil, fara permanenta la interventii de urgenta pe canalizare, fara utilaje de interventie, etc.
1 martie 2021, 09:29
Societatea de apa este aproape de faliment iar falimentatorii ce o conduc, aceiasi de dintotdeauna si-ai dat mana cu penibilul de la camera de comert care in patru ani a reusit sa-si umfle conturile cu bani europeni si sa nu faca nimic pentru mediul de afaceri botosanean, vor să facă un ouimpreună. Imi vine sa rad!!!
1 martie 2021, 09:29
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
”Din păcate, discriminarea în școli este prezentă. În sondajul nostru de opinie, realizat acum un și jumătate la nivel național, am cerut părinților și profesorilor copiilor din preuniversitar să identifice motivele de hăr ...
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9005 lei
USD
Dolarul SUA
4.4823 lei
CHF
Francul elveţian
4.9076 lei
GBP
Lira sterlină
5.4945 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4888 lei
XAU
Gramul de aur
275.3749 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2362 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2712 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1660 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3580 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2062 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6582 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.2 o C
Dorohoi
-3.2 o C
Bucecea
-2.8 o C
Darabani
-3.8 o C
Saveni
-2.9 o C
Ştefăneşti
-2.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.