Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani a transmis un comunicat de presă referitor la perchezițiile demarate de Parchetul European din dimineața zilei de joi, 18 aprilie 2024.
Redăm mai jos comunicatul transmis redacției:
„Astăzi, 18 aprilie 2024, organele de cercetare sub coordonarea procurorilor Parchetului European în baza unui ordin de percheziţie domiciliară la sediul AJOFM Botoşani au ridicat documente care au stat la baza finanțării locurilor de muncă vacante atât din fonduri europene cât și din bugetul asigurărilor pentru șomaj din perioada 2018-2021.
Angajații instituției au dat curs solicitării și au pus la dispoziție cu promptitudine toate documentele cerute. Se fac verificări cu privire la trei agenți economici care au beneficiat de subvenții .
Facem precizarea că, la acest moment, nu suntem abilitați să oferim mai multe informații din dosar pentru a nu împiedica buna desfășurare a activității organelor de cercetare”, se arată în comunicatul transmis de către AJOFM Botoșani.
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024