Conducătorii principalelor instituții botoșănene se află la această oră pe bulevardul Mihai Eminescu, în fața Inspectoratului de Poliție Județean, acolo unde la ora 12:00 încep manifestările dedicate împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Li s-au alăturat și zeci de botoșăneni dornici să vadă ceremonia de la fața locului, în ciuda ninsorii care tocmai a început.
Acțiunile se desfășoară în acest loc întrucât sunt deja câțiva ani de când aici a fost construit bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, primul conducător al Moldovei și Țării Românești reunite într-un singur stat.
La festivitatea organizată de Prefectură iau parte conducători ai Consiliului Județean, Primăriei, Garnizoanei, Protopopiatului, structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Penitenciarului, Poliției Locale, parlamentari și reprezentanţi ai mai multor organizații ale eroilor și veteranilor.
După salutul Drapelului de luptă și trecerea în revistă a detaşamentului de onoare de către prefectul Sorin Cornilă și comandantul Garnizoanei Botoşani, sunt programate intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, cuvântări ale col.(rz) Sergiu Balanovici și primului reprezentant al Guvernului în județ și depuneri de coroane.
Acțunea este prevăzută a se finaliza la ora 13:20 cu defilarea detaşamentului de onoare și intonarea tradiționalei “Hore a Unirii”.
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024