Botoşanii de altădată
Scriitorii români și basarabeni, cu Securitatea pe urme la Botoșani: ”Nimeni nu avea voie să părăsească grupul”

La 100 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, la Botoșani s-au adunat scriitori de pe ambele maluri ale Prutului. S-a recitat ”Doina”, s-a plâns, s-au spus cuvinte dătătoare de speranțe.

Toate acestea aveau să ajungă la urechile Securității, ”Dobrescu” fiind doar unul dintre informatorii trimiși special cu această misiune.

 

”Aici, la Ipotești, de unde s-a înălțat în strălucire universală luceafărul geniului poetic național, cinstim cu emoție memoria nepieritoare a celui mai iubit poet al neamului nostru – Mihai Eminescu. Visul lui de dreptate, de libertate și înălțare a României, cântat în vers de aur, își află împlinire în strălucirea vremurilor noastre, când întregul popor, deplin stăpân pe propria soartă, construiește o viață nouă – socialismul”.

 

Cuvintele de mai sus sunt ale lui Nicolae Ceaușescu și deschideau suplimentul ziarului Clopotul Botoșani editat ”cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la trecerea la nemurire a lui Mihai Eminescu”, din 15 iunie 1989.

 

Părăsim pentru un moment anul 1989 și poposim la începutul secolului, când România și Botoșanii comemorau trecerea a două decenii de la moartea lui Mihai Eminescu.

 

Astfel, în Gazeta Botoșanilor din 20 iunie 1909 se consemna cum la Botoșani, unde s-a născut nemuritorul poet, intelectualitatea orașului, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la moartea lui, ”a căutat să serbeze această zi cu multă solemnitate. Duminica trecută, 14 iunie, la ora 9.30, toate școlile primare, liceul, ateneul, corporațiile, profesorii, profesoarele, autoritățile comunale, notabilii orașului etc. s-au adunat pentru a comemora evenimentul la Uspenia”.  De aici, cu muzică militară, numeroasa asistență a pornit în procesiune la statuia poetului din fața școlii Marchian. Seara, în grădina Belvedere s-a dat o grandioasă serbare unde s-a cântat ”O, mamă, dulce mamă” și ”Ce te legeni, codrule?” și au citit Șt. O. Iosif, Natalia Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel.

 

În 1939, ziarul Botoșanii publica în numărul din 19 iunie articolul ”O jumătate de secol de la moartea lui Eminescu”: ”Gloria lui Eminescu a rămas… intactă, plăsmuirile minții și sufletului lui sunt aceleași: sfinte și nepieritoare. În această zi de aducere aminte, poporul român de pretutindeni cuvine-se să-și îndrepte gândul cu evlavie și recunoștință către genialul poet”.

 

Peste încă 25 de ani, așadar la împlinirea a 75 de ani de la moartea poetului, ziarul Clopotul îi dedică lui Eminescu mai multe numere care cuprind pagini speciale de poezie, un reportaj despre manifestarea de la Ipotești din 14 iunie.

 

Vom reveni cu un alt prilej asupra numărului consistent pe care același ziar Clopotul îl alocă celor 100 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.

 

Astăzi, deși rămânem în același cadru comemorativ, prezentăm o altă conjunctură literară, cea mai puțin știută, a manifestărilor dedicate poetului botoșănean.  

 

 

”Nimeni nu avea voie să părăsească grupul”

 

Este vorba, așadar, despre mijlocul lunii iunie 1989. Faptele – prin care aflăm cum erau turnați la Securitate scriitorii din Basarabia și România - sunt consemnate în arhivele Ministerului de Interne, Inspectoratul Județului Argeș, cu mențiunea ”Strict Secret”, cu sursa ”Dobrescu”, și vizează ”festivitățile de la Botoșani prilejuite de centenarul morții lui Eminescu”.

 

În Dosarul 18.06.1989/00350/15735, ”Dobrescu” își informează superiorii:
 

”Din Pitești a fost invitată la festivități prof. Maria (Mona) V., poetă, care anul trecut a obținut un premiu al revistei ”Convorbiri literare” din Iași. În afară de ea au mai fost invitați alți 7 poeți din țară, care au fost premiați în acest an la concursul de poezie și juriul din București, alcătuit din 4 sau 5 persoane, sub conducerea lui Laurențiu Ulici. Alături de ea a mai fost Daniela Crăsnaru, o redactoare de la ”Tribuna României” și încă cineva”.


Aflăm mai departe, potrivit aceluiași ”Dobrescu”, că festivitățile au început la începutul lunii iunie și alți scriitori și pelerini au trecut pe la Ipotești.


”În zilele de 14 și 15 iunie au fost festivitățile de încheiere, când s-au împărțit și premiile. Invitații au fost ținuți și găzduiți la hotel, iar toate deplasările s-au făcut numai în grup, însoțiți de delegați ai Comitetului de cultură din localitate. Nimeni nu avea voie să părăsească grupul”.

 

 

”Nu Eminescu este al vostru, ci voi sunteți ai noștri”

 

În zilele de 15 și 16 iunie delegații români s-au întâlnit cu delegații de la Chișinău și Cernăuți, scriitori. Printre cei prezenți se afla și poetul Grigore Vieru.

 

”În noaptea de 14 spre 15 scriitorii din Chișinău au propus să facă priveghe. Directorul hotelului le-a oferit o cameră unde s-au adunat toți delegații din Cernăuți, Chișinău și din țara noastră, respectiv 7 sau 8 care au fost premiați. Juriul a refuzat să participe la această întâlnire. Cei adunați în această cameră erau aproximativ 50. Toți au hotărât să prezinte fiecare din lucrările lor sau să spună ceva. Basarabenii, în cor, au recitat ”Doina” de Eminescu și apoi poezii de-ale lor. Poetul Vieru, conducătorul scriitorilor din Chișinău, a spus ”Eminescu este al nostru”, la care Mona V. mai curajoasă dintre toți, a spus: ”Nu Eminescu este al vostru, ci voi sunteți ai noștri”. Unii dintre basarabeni au spus: ”În sfârșit suntem acasă” și au început să plângă”.

 

În acea noapte, se mai consemnează în dosar, Grigore Vieru a întrebat: ”Unde sunt scriitorii români, vrem să stăm de vorbă cu ei”, la care i s-a răspuns: ”Au fost scriitori români aici, acum sunt numai tinerii premiați”.

 

În afară de participare la festivitățile de la Ipotești, cei prezenți au participat la întâlniri cu publicul, inclusiv la Dorohoi.

 

”Deplasarea s-a făcut în grup cu însoțitori. Din informații, scriitorii au fost bine primiți”.

 

 

”N-au voie să circule pe scări, ci numai cu liftul, fără a se opri la etajul II”

 

”Dobrescu” mai informează și că la Botoșani s-a aflat în acele zile și o delegație UNESCO, motiv de noi reguli și restricții.

 

”În ziua de 14 sau 15 a sosit și o delegație UNESCO care a fost cazată la etajul II al hotelului. Delegaților români din hotel li s-a atras atenția că n-au voie să circule pe scări, ci numai cu liftul, fără a se opri la etajul II”.

 

 

20 noiembrie 1989, ultimul Congres al PCR

 

1989 a însemnat, însă, și căderea lui Nicolae Ceaușescu. La cinci luni de la grandioasele manifestări ce marcau 100 de ani la moartea poetului, la București avea loc ultimul mare Congres PCR.

 

Atunci,  pe 20 noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu rostea ultimul său mare discurs în cadrul unui Congres al partidului. Mare la propriu, pentru că citirea lui, desigur întreruptă de ovaţii şi aplauze, a durat şase ore.

 

 3300 de delegaţi au fost convocaţi la Sala Palatului, Nicolae Ceauşescu prezentând în faţa lor România prosperă. Dar care stătea pe un butoi de pulbere care avea să explodeze peste doar câteva zile.


 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Ceaușescu reales, CUM au trimis botoșănenii la București 1.700 de telegrame și povestea mașinii de scris: Ai grijă ce faci cu ea, cine scrie la ea, că intrăm la zdup - FOTO
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO

 

Botoșăneanul care l-a ”ales” pe Cuza domn apoi l-a urmat în exil, s-a preocupat și de recunoașterea celor doi fii nelegitimi ai fostului domnitor
Istoriografia românească îl prezintă pe acest ilustru botoșănean drept prieten și colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza. Iar adevărul nu este nicidecum departe.
Povestea dramatică a unei pianiste de geniu: ”Dacă pașii te poartă vreodată spre cimitirul de la bariera Suliței, oprește-te și la locul de veci al Ruselei!”
Destinul tulburător al fetei care ar fi putut scrie istorie în muzica secolului al XIX-lea nu s-a scris până la capăt. A murit înainte de a împlini 26 de ani. La înmormântare, Scipione Bădescu scria despre stingerea “celei mai gingașe și mai strălucitoare flori din grădina societății botoșănene”.
Cum a ajuns tatăl lui Eminescu să fie ”închis” la mănăstire, după ce a botezat un viitor mire în biserica de la Ipotești
Destinul familiei Eminovici este unul deseori analizat, detalii de tot soiul apărând de-a lungul timpului, fie că vorbim despre surse credibile, științifice, ori dintre cele care fac mai degrabă obiectul senzaționalului.
Geniul exmatriculat din liceul botoșănean: Şi faţă de alţii şi faţă de mine însumi, nedreptatea mi-a fost totdeauna odioasă
Astăzi se împlinesc 151 de ani de la nașterea, la Botoșani, a celui mai mare istoric al românilor. 
În așteptarea unui moment istoric: Cum a mutat Iorga clopotnița Bisericii-simbol și documentul secret ascuns în zid acum mai bine de un secol - FOTO
Luna aceasta, orașul cunoscut de vreo jumătate de secol drept Târgul Doamnei - probabil cea mai frumoasă denumire pe care o poate primi o așezare - va consemna încă un moment istoric.
”Școala” de genii, locul din Botoșani care a dat țării minți luminate, de la academicieni la scriitori și pictori: Am devenit profesor, poate şi datorită acestei pregătiri iniţiale
Lumea academică este în doliu. Unul dintre cei mai mari lingviști ai țării - absolvent al unei școli botoșănene - a trecut la cele veșnice.
S-a stins un medic botoșănean - Trei generații, trei oameni de valoare, trei povești impresionante de viață - FOTO
O veste tristă ne-a reamintit povestea fascinantă a unei familii de botoșăneni. Un preot și doi medici, destine de excepție, care au scris istorie în teologie și în medicină.
Povestea unei spargeri cu autori neidentificați nici după 20 de ani și un obiect care leagă aproape misterios trei familii cu blazon
Un loc din nordul județului Botoșani are o poveste incredibilă, ce poate deveni oricând subiectul unui film documentar cu accente dramatice pe destinul unei familii care a dat țării politicieni de primă mână, scriitori de excepție, artiști și încă mulți oameni destoinici.
În căutarea bradului sădit de Iorga, martorul care s-a întors la Ipoteşti şi a murit în ziua comemorării lui Eminescu – GALERIE FOTO
A fost secretarul particular al lui Nicolae Iorga. Profesor la clasa palatină, unde învăța viitorul rege Mihai. A scris sute de studii și a semnat cărți ce s-au bucurat în timp de aprecierea multor oameni de seamă. Înainte de a muri a revenit la Ipotești, în căutarea bradului argintiu.
Cum îl sărbătoreau botoșănenii pe Enescu acum 90 de ani, o întâlnire emoționantă între un copil și un geniu al muzicii - FOTO               
După aproape un secol, Botoșanii nu mai au aproape nimic din gloria orașului de odinioară. Parfumul fostelor grădini ce concurau cu cele ale marilor capitale europene, casele modelate în linii arhitectonice care mai păstrează și astăzi, chiar în ruină fiind, parfumul de epocă, oamenii pentru care arta însemna mai mult decât colecții de fotografii lângă monumente suferinde... 
INTERVIU - Alexandru Hriscu și Botoșaniul de odinioară: Există o lipsă de patriotism local și o indiferență crasă la nivelul autorităților care ar trebui să se ocupe de patrimoniul orașului
”Această pagină tratează file din istoria vizuală și documentară a oraşului Botoşani din diferite surse documentare online sau offline. Pentru amintirea vremurilor trecute, tuturor botoșănenilor de pretutindeni”. Este descrierea uneia dintre cele mai urmărite și îndrăgite pagini din mediul virtual, Botoșaniul de odinioară.
În martie 1990 a aplanat conflictul de la Târgu Mureş, botoşăneanul lăudat de Vasile Milea care i-a refuzat pe ruşi şi l-a înfruntat de Iliescu
Erou sau ”personaj coleric”? Militar de carieră sau un simplu supus? Curajos sau dornic de afirmare? Poate că nici un alt general al Armatei Române nu a fost atât de controversat ca acest botoșănean care, dincolo de gradele militare, s-a bucurat și de distincții civile precum titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani.
Un oraș la limita supraviețuirii: Industria glorioasă transformată în ruine, abandonată sau fărâmițată în doar câțiva ani
Locul care în urmă cu jumătate de secol producea utilaje și echipamente căutate în întreaga lume se mai mândrește, în anul de grație 2021, doar cu titlul de oraș cu cel mai curat aer din România.
Mințile luminate care au făcut istorie: Primul doctor în medicină din Moldova, botoșăneanul care a luptat cu varicela și a învins holera
În urmă cu 100, chiar 200 de ani, Botoșanii aveau parte de oameni cultivați, străluciți, îndrăzneți. Oameni care au luptat cu molime dintre cele mai cumplite și le-au învins.
Kilometrul zero al culturii naționale, locul din Botoșani pe care comuniștii voiau să îl declare ”rezervație de arhitectură urbană” – GALERIE FOTO
Locul nașterii poetului Mihai Eminescu. Biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu. Vechi străzi de promenadă, clădiri care poartă în ziduri neștiute povești de dragoste sau secretele niciodată aflate ale comercianților de tot soiul. Un ansamblu urban unic în Moldova, o bogăție ignorată și abandonată astăzi.
”Copilul etern” al teatrului românesc a jucat pe scena de la Botoșani: A fost o perioadă fericită din viața mea / Îmi plăceau oamenii care umpleau până la refuz sălile de spectacol GALERIE FOTO
I se spune actrița-veselie, actrița-poveste. Însă, mai presus de toate, este ”copilul etern” al teatrului românesc. În acest an împlinește 80 de ani de viață, un destin de excepție, o carieră dedicată artei, o călătorie de șase decenii care a cotit, o vreme, și către Botoșani.
Cum petrecea Paștile anticomunistul condamnat la moarte și executat de Securitate la Botoșani / De ce americanii nu au mai ajuns niciodată
Condamnat la moarte de comuniști, s-a predat singur la Securitate, pentru a-și proteja familia. Folosit ca agent dublu, i-a trădat pe comuniști și s-a alăturat iarăși Rezistenței din munți. Prins din nou, a fost condamnat fără proces și împușcat pe poligonul Penitenciarului Botoșani.
Fostul director de la Europa Liberă, mărturisiri despre ”Botoșanii copilăriei mele”: Ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu – GALERIE FOTO
”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!” Sunt cuvintele pe care părinții și bunicii noștri le-au ascultat ani la rând, cu urechea lipită de aparatul de radio, prin vocea celebră de la Vocea Americii sau Europa Liberă. Într-o vreme în care acest gest - ascultarea celor două posturi de radio - te putea duce în pușcăria comunistă...
Rana de pe obrazul Orașului Geniilor: Destinul dureros al casei care se prăbușește sub ochii noștri – GALERIE FOTO
În mijlocul orașului care a dat țării cel mai mare istoric și savant, o casă rezistă de mai bine de două secole, parcă anume spre a ne aminti că, acolo unde rădăcinile putrezesc, tulpina rămâne fără viață iar rodul se usucă și cade.  
”Pe cine invităm la video” - Mineriada și botoșănenii, secvența care a făcut carieră: Ne dăm foc la toate autobuzele, asta a fost înţelegerea - FOTO&VIDEO
Greva minerilor din Lupeni, care în urmă cu o săptămână s-au blocat în subteran, a declanșat un adevărat remember istoric, televiziunile naționale întrecându-se în a redifuza imaginile care au îngrozit lumea la mijlocul anului 1990.
Ce titlu este asta "Scriitorii români și basarabeni"?!?Facand o paralela, e ca si cum ai spune "germanii si nemtii".
3 noiembrie 2022, 12:17
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
De Sfântul Nicolae copiii vor primi un pachețel simbolic cu dulciuri din partea mea. Le-am cumpărat biscuiți, bombonele, ciocolățică și o napolitană. De Crăciun vor primi un dar din partea Primăriei. Așa că, nu vom mai strâ ...
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9297 lei
USD
Dolarul SUA
4.6851 lei
CHF
Francul elveţian
5.0142 lei
GBP
Lira sterlină
5.7419 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4938 lei
XAU
Gramul de aur
271.1673 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2044 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1935 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4860 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6629 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.4 o C
Dorohoi
0.2 o C
Bucecea
1.0 o C
Darabani
-0.4 o C
Saveni
0.4 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.